miercuri, 27 mai 2015

Balaci nu e fripturist. Spre deosebire de Boloni



Balaci nu  e fripturist. Spre deosebire  de Boloni
Balaci rămâne alături de echipa care l-a făcut mare, Universitatea Craiova, echipă dezafiliată de borfașul Sorin Țerbea pentru a-i aduce retardatului lui Florea, gunoiul  cu  PFA inventat de  mafiot pedelist, jucători precum Subotici.
Boloni, alt reprezentant  al fotbalului mare, se dă iubitor de AS Ardealul, gunoiul hoților PDL care a furat imaginea și inițialele ASA. Cum bandiților lui Florea  le tremurau chiloții că vine Borbely și aduce, cu Boloni, echipă, în campania electorală din 2008, ne-am fi așteptat la ceva decență din partea lui Laci, care să nu ajungă la echipa mafioților PDL Mureș,  adică la concurența lui  Borbely. Dar nici Laci nu mai e iubitor de UDMR, el fiind amator de…secui! Iar banditul mare PDL Mureș a semnat deja pentru Ținutul secuiesc capitală culturală europeană.


Digisport zicere:Astfel, fostul selecționer al României, Ladislau Boloni, a primit oferta de a îndeplini funcția de președinte de onoare al clubului din Târgu Mureș. Fostul mare fotbalist a fost în principiu de acord cu această propunere, dar rămâne de văzut dacă va primi și acordul celor de la Al Khor, actuala sa echipă.

Ilie Balaci a comentat azi anunțul că FC U Craiova revine în fotbal din sezonul viitor, urmînd a fi înscrisă în Liga a 4-a.

"Minunea blondă" le-a dat o veste uriașă fanilor Științei și, în același timp, o palmă morală celor de la CS U Craiova, care au încercat fără succes în două rînduri să-l aducă în club.

Echipa care se reorganizează pe un parteneriat Mititelu - asociația suporterilor "Știința Sîntem Noi" e numită de Balaci "adevărata Universitatea Craiova".

Balaci este în acest moment președintele onorific al asociației "Știința Sîntem Noi" și anunță că și-a dat acordul să fie numit în aceeași funcție și la clubul din Liga a 4-a.

“Am decis să mă alătur adevăratei Universitatea Craiova deorece am considerat că oraşul Craiova merită să aibă două echipe. Momentan voi deţine o funcţie onorifică, iar apoi voi discuta cu băieţii de acolo să vedem ce este de făcut pe viitor.

Lui Balaci îi place să se implice acolo unde se doreşte performanţă. Sînt sigur că la început o să ne fie greu, deoarece nu e uşor ca unii să aibă avantajul susţinerii Primăriei din Bănie, iar alţii nu. Însă m-aş bucura dacă sprijinul meu o să conteze pentru ei mai mult ca sprijinul primăriei pentru CS U.

Chiar dacă echipa o va lua din judeţ sau de unde va fi înscrisă este important ca spiritul Ştiinţei să nu moară niciodată. După ce voi ajunge la Craiova voi cunoaşte mai multe lucruri despre noul proiect. Momentan nu pot să vă spun că voi fi şi antrenorul echipei pentru că mai e mult pînă lucrurile se vor pune la punct. Să facem noi rost de bani, iar apoi o să vedeţi că o să avem şi o echipă puternică. Important e ca suporterii să aibă răbdare şi să vină dupa Ştiinţa la fiecare meci, asta e palma morală pe care poţi să le-o dai adversarilor noştri", a spus Balaci conform Fanatik.
Echipa a obținut azi certificatul de identitate sportivă

După anunțul lui Balaci, a doua veste mare pe care o primesc azi fanii Științei e că echipa a primit certificatul de identitate sportivă de la Registrul Sportiv de pe lîngă Ministerul Tineretului şi Sportului. Iată comunicatul postat azi pe site-ul oficial al Universității:

"Registrul Sportiv de pe lîngă Ministerul Tineretului şi Sportului
a eliberat Certificatul de Identitate Sportivă pentru structura sportivă U CRAIOVA SA, societate care asigură continuitatea sportivă şi tradiţia echipei de fotbal Universitatea Craiova.

Astfel că începând de astăzi, din punct de vedere juridic, clubul de fotbal Universitatea Craiova este în fiinţă.

Reamintim faptul că raportat la Actul Constitutiv al societăţii Fotbal Club U Craiova SA, dar şi prin aportul mărcii de la OSIM, Fotbal Club Universitatea Craiova - noua structură U CRAIOVA SA este continuatoarea de drept şi de fapt a echipei de fotbal Universitatea Craiova.

De asemenea, conform Actului Constitutiv, toate activităţile sportive şi cele conexe din cadrul U CRAIOVA SA se vor desfăşura sub numele de Fotbal Club Universitatea Craiova".
Fanii pot cumpăra produsele noii echipe

Pe site-ul Asociației "Știința sîntem noi" fanii olteni își pot achiziționa produse cu Universitatea Craiova, începînd de ieri fiind publicate imagini cu acestea. Suporterii pot cumpăra cumpăra respectivele articole de AICI.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.