Buicu nu suflă o vorbă de
radioterapia de stat blocată de 8 luni de Gîrbovan cel sprijin de PSD și angajat
odinioară de beneficiarul Topmed, atenție DNA Târgu-Mureș! Bolnavii de cancer au alternativa, mor sau
merg la privatul la care lucrează pe program de ore chiar ăia de la stat! Dar cum e cu escrocheria închis compartiment de arși și procese câștigate de angajați și medici, cu obligativitatea reînființării compartimentului desființat de gașca PSD?
Noroc că obrazul e
suficient de gros și când există un Buicu și la Topmed, se înțelege! Cum e,
meseriașule, cu medicină de stat controlată de PSD?
P.S. DNA, te autosesizezi sau aștepți iar denunțurile angajaților care nu sunt lăsați să lucreze, porcește discriminatoriu, pe motiv că nu au vaccin, nu au experiență sau au fost angajați mai târziu și care nu lucrează la Topmedul beneficiar și nu sunt rude cu conducerea sau cu subingineri care știu ce mizerii au făcut unii meseriași la aparatul de radioterapie în timpul așa-zisei reabilitări de 3 milioane de euro?
P.S.2. Cum se mai fac transferurile în clădire, pentru sporul de 50 la sută?
În sfârșit! După o
așteptare de peste 1 an și jumătate, apare la transparență Proiectul de HG
pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de extindere
al SCJU din Târgu Mureș care rezolva problema paturilor de mari Arși, blocul
operator și paturile de ATI!
Sper ca, după expirarea
termenului de transparență, să vedem și HG publicată în Monitorul Oficial și
investiția atât de necesară pentru mureșeni să poată începe.
Trebuie să felicit echipa
de la SCJU Târgu Mureș, de la fosta conducere la echipele de la chirurgie
plastică și reparatorie, ATI, care au întocmit la timp toate documentele
necesare pe baza cărora Ministerul Sănătății a reușit în sfârșit să finalizeze
textul proiectului de HG.
Nu pot să nu amintesc
faptul că în campania electorală de anul trecut era prezentată de PNL rezolvată
problema acestei investiții. Din păcate, acordul Comisiei Interministeriale la
care reprezentații PNL Mureș făceau referire că este obținut a fost dat doar
sub semnătura ministrului Cseke, adică mult după alegeri, ceea ce înseamnă că
la aceea dată PNL Mureș a mințit (ca de obicei aș spune eu).
Trecând de toate
minciunile acestea, este important să vedem această construcție finalizată.
Conf. Univ. Dr. Corneliu
Florin Buicu
Deputat PSD Mureș