sâmbătă, 9 februarie 2013

Sectanți și escroci de la stat. La Brașov, Târgu-Mureș sau aiurea. Credință în… dumnezeul banilor



Sectanți și escroci de la stat. La Brașov, Târgu-Mureș sau aiurea. Credință în… dumnezeul banilor
Înainte de toate, pentru că am folosit un termen, sectanți, să îl motivăm. Conform dicționarelor românești: SÉCTĂ, secte, s. f. Comunitate religioasă desprinsă de biserica oficială respectivă; p. ext. grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filozofice sau politice). – Din fr. secte, lat. secta. Un practicant al religiei respective este un sectant, fără să aibă nimic peiorativ, ca înainte de 1990.  Cum fiecare dintre noi am fost botezați într-un rit și declarați într-o anumită religie, chiar dacă insul își schimbă religia el este, practic, un sectant, desprinzându-se de biserica oficială respectivă. Așadar, nu există biserici înființate peste noapte, ci doar ramuri care sunt constituite de inși care își aleg altă credință sau alt rit. Și când respectivii clamează că își salvează sufletele cu credința lor și mai propovăduiesc pocăința supremă, atunci când sunt prinși cu mâna în borcanul de dulceață al banilor, publici sau nu, credința adevărată, în ochiul dracului, devine vizibilă pentru toți. Este valabil pentru un profesor care lua mită, dar dădea cu pocăința pentru… proști și cazul nu e izolat, existând la Târgu-Mureș, în Brașov sau în alte orașe care au născut hoți cu religia de gât și cu buzunare pline de la prostime  alți pocăiți care de imagine se dau amatori de Dumnezeu și în realitate sunt niște profesioniști ai mitei, ai banului public, ai contractelor de partid și afacerilor aranjate de pramatia din administrație care nu e neapărat sectant de tipul celui întreținut din banii publici.
Gândul.ro dixit:




Profesor universitar de la Medicină, fost prodecan, reţinut după ce ar fi luat mită de la studenţi. El este şi pastor al unei biserici neoprotestante
de Adrian POPESCU Publicat la: 09.02.2013 15:02 Ultima actualizare: 09.02.2013 16:10

Un nou caz de luare de mită în universităţi s-a înregistrat ieri. Doctorul Onisâi Lazăr, prof. univ. la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, a fost prins în flagrant vineri la amiază, în timp ce primea o şpagă de 700 de lei de la o poliţistă care s-a dat drept studentă.

Poliţista, din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din IPJ Braşov, s-a dat drept studentă  şi l-a contactat pe profesor pentru a o promova la examenul de anatomie-embriologie pe care aceasta urma să îl susţină zilele acestea.

Potrivit anchetatorilor, „tranzacţia” a avut loc în maşina profesorului, căruia „studenta” i-a dat 700 de lei, la care urma să mai adauge încă 300 de lei în cel mult două săptămâni după promovarea examenului. În schimbul banilor, dascălul i-a dictat aşa-zisei studente patru subiecte gata rezolvate, spunându-i să le memoreze şi la examen să vorbească numai despre acestea, indiferent de subiectele pe care le-ar fi avut pe biletul de examinare.

Imediat după flagrant, poliţiştii şi un procuror  al Parchetului Tribunalului Braşov au făcut şi o percheziţie la domiciliul profesorului, de unde au ridicat o serie de documente – agende şi liste cu nume de studenţi şi subiecte de examen rezolvate, cataloage de examene etc. - precum şi suma de aproape 10.000 de lei.

Vineri seară, după aproape zece ore de audiere, pe numele dascălului  a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei după-amieze să fie prezentat Tribunalului Braşov cu propunerea de  arestare preventivă pentru 29 de zile sub acuzaţia de luare de mită, infracţiune pentru care riscă până la 12 ani de puşcărie.

Poliţiştii şi procurorii susţin că profesorul Onisâi (57 de ani) ar fi avut „tarif fix” în materie de şpagă: 1000 de lei examenul, din care 7-800 de lei „arvună”, iar restul după promovarea examenului. Pe lângă flagrantul de vineri, acesta mai este acuzat şi pentru o altă luare de mită, în urma autodenunţului unui student din anul II, care a declarat că i-a dat dascălului 800 de lei pentru promovarea examenului, după aceeaşi „metodologie”. Ameninţat că, dacă nu dă rapid şi restul de 200 de lei o va păţi la următorul examen, studentul a anunţat poliţia.

Prof. univ. dr. Onisâi a fost şi prodecan al Facultăţii de Medicină a Universităţii Transilvania Braşov, în perioada 2008 - 2012. În prezent este profesor universitar la disciplina anatomie-embriologie. De asemenea, profesorul face parte din Consiliul consultativ al Maternităţii Braşov.

Totodată, urmează o a doua specializare, ca rezident în cadrul Spitalului de Neurologie Braşov, iar în timpul liber este şi pastor al uneia dintre bisericile neoprotestante din urbea de sub Tâmpa.

Adrian Popescu este senior reporter al Ziarului Gândul

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.