luni, 23 ianuarie 2012

Fotbalul adevărat rămâne să se vadă din Anglia. Jegul numit fotbal românesc rămâne cu pușcăriașii săi, cu echipele de partid, cu banii publici pe neterminați și cu mafia aferentă

Fotbalul adevărat rămâne să se vadă din Anglia. Jegul numit fotbal românesc rămâne cu pușcăriașii săi, cu echipele de partid, cu banii publici pe neterminați și cu mafia aferentă
Pentru un iubitor al sportului numit fotbal campionatul Angliei rămâne competiția de club supremă. Una în care nu auzi de mizeriile din campionatul nostru: mită în elicopter, pușcăriași și grațiați care primesc bani publici și ocupă locuri de onoare în FRF (sic!), echipe de partid pe bani publici (FCM, Petrolul, U Cluj etc.) și pe firmele gangsterilor din PDL, cumpărarea de locuri în campanie electorală de la Sânnicolau Mare, primirea de licențe prin inventarea sintagmei: continuator al secției de fotbal, ca la FCM, deși, cum arăta, parcă, GSP, AS Sânnicolau Mare juca fără probleme, cu secția de fotbal dată la Mureș! Mafia numită fotbal românesc merită tot disprețul nostru și până când vom avea un fotbal curat, nu unul cu învârteli care i-ar fi făcut să roșească și pe generalii și bișnițarii dinainte de 1989, cu cooperativele lor cu tot, rămâne să ne mulțumim cu fotbalul din Anglia. Unul enorm, neafectat de pușcăriași, grațiați, reținuți, primitori de mită. Și poate așa borfașii de partid descoperă că fotbalul este o afacere profesionistă și că nu pot ține pe bani publici echipele pentru a-și atrage voturi și licitațiile pe firmele dobitocilor subordonați și atinși de criza financiară. Temă de casă pentru canalii pe bani publici: să vadă dubla Arsenal – Manchester United.  Să vadă ce înseamnă stadioane pline, în care nu vin amărâții cărora le-ai dat abonamente prin fraierii de șefi de asociație de locatari, ca la Târgu-Mureș, și pe care, probabil, le-ai decontat cu seninătate, după modelul Studcard, bilete pentru pensionari, alte afaceri de partid. Să vadă ce înseamnă publicitatea din vânzarea biletelor și drepturi TV, să vadă lupta până la ultima picătură de energie a unor jucători care nu sunt aduși la echipa ratată de partid prin dezafilierea altei echipe (U. Craiova), să vadă cum englezii nu sunt închiși ca animalele, în țarcuri și cu gard, care să îi apere pe fotbaliști de brichete și alte minuni, să vadă eleganța declarațiilor, chiar și atunci când echipa ta a fost muci și a pierdut cu 2-8, să vadă cum se cântă la înfrângere, pentru că băieții și-au făcut datoria și au murit pe teren, dar ceilalți au fost și mai buni ca ei! Sincer, nu cred că așa ceva se va întâmpla în România până când nu vor dispărea profitorii din fotbal, jegurile comuniste botezate țărăniști-penegiști-peremiști-democrați, afacerile cu stadioane, transportul jucătorilor, bișnițăreala de la stadion, acolo unde nu se eliberează bonuri fiscale ș.a.m.d.

Citeste mai mult: florentin deac

duminică, 22 ianuarie 2012

Citeste mai mult: Ziua de Cluj dixit: afaceristul de la Tracia Trade – în legătură cu soția lui Apostu !

Ziua de Cluj dixit: afaceristul de la Tracia Trade – în legătură cu soția lui Apostu !
Ca unul care a scris printre primii de ingeniozitatea/șmecheria/nesimțirea unora din PDL de a face afaceri cu firme care câștigă mereu la primării PDL salut articolul din Ziua de Cluj, care dovedește cum se lucrează la șmecherii din PDL. Aștept controalele necesare pentru afacerile legate de primării PDL, nu doar pentru parcările Tracia Trade, despre care am scris că existau în Turda, Târgu-Mureș, Alba Iulia și Reghin, adică în 3 orașe PDL, ci și pentru afacerile Astor (Târgu-Mureș, Cluj-Napoca), pentru proiectările de Weekend și parcări subterane, prin firmă abonată (Cluj-Napoca și Târgu-Mureș), pentru Studcard (pornit ca în campanie electorală să aducă voturile proștilor pentru transportul studenților în Târgu-Mureș, Arad, Cluj-Napoca și Oradea pe firmele nemâncaților din PDL), pentru reabilitările termice, termopanele, pentru transportul terestru ocazional al primăriilor pe firmă de ales, pentru susținerea pe banii fraierilor a echipelor de fotbal (Cluj-Napoca și Târgu-Mureș), pentru Rosalul lui Prigoană pe primării PDL (Luduș, Ploiești etc.), pentru publicitate pe televiziuni de promovare a pedeliștilor (Realitatea, Știi TV) și pe firma lui Felix Tătaru și așa mai departe, pentru toate controalele viermilor de la PDL care câștigă doar  politic și din interes licitații la șefii lor de partid! Și ca poantă, parcarea Tracia Trade în Turda era cotată la 50 de bani pentru 30 de minute, în timp ce firma respectivă lua fraierului de târgumureșean care votează etnic, ca să nu fure ungurul ce poate fura foarte bine românul, 3 lei, pentru o oră de staționare. Familie mare (de partid), remunerație mică?! Și tot ca poantă, dacă parcați corect în Târgu-Mureș și le dați șmecherilor 3 lei pe oră faceți o plată în contul unei firme care are sediul la exact adresa pe care o are și alt băiat deștept de pe lângă partid, cel care ridică mașinile! Despre afacerile cu parcările acoperite prin Senin nici nu are rost să mai comentăm, pentru că prostul de târgumureșean plătește, din bugetul local ca niște băieți deștepți să facă locul de parcare pentru 800 de euro bucata (calculați că șmecherii fac, doar la 30 de locuri de parcare, 100.000 de lei!) iar despre cum se fac parcări pe trotuare și treceri  de pietoni, sub nasul poliției rutiere care se dovedește cu frică de politruci, mai bine să nu mai spunem nimic câtă vreme polițistul polițist e cu frică de tovarăși, iar comunitarii sunt conduși de cadre provenind din SRI.
Datele din dosarul de corupţie al primarului suspendat Sorin Apostu arată că acesta este un apropiat al omului de afaceri Horaţiu Moldovan, patron al firmei Tracia Trade, care administrează parcările cu plată din Târgu-Mureş şi Turda. Până recent a avut şi parcările din Alba Iulia, însă Consiliul Local a votat în decembrie desfiinţarea contractului pe motiv că firma nu şi-a plătit redevenţa către primărie. De asemenea, contractul din Târgu-Mureş a fost intens dezbătut, presa locală arătând că preţurile practicate sunt prea mari, iar firma nu investeşte nimic în parcări.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au prezentat în dosarul trimis în judecată la Curtea de Apel că Sorin Apostu se întâlnea la restaurante sau la domiciliul său cu diverşi oameni de afaceri care aveau o relaţie contractuală cu Primăria Cluj-Napoca. Un exemplu este turcul Mustafa Bekar, asociat la firma Kiat Group, care a fost fotografiat intrând în casa lui Apostu. “Derularea acestei întâlniri a fost fixată şi prin mijloace de supraveghere operativă, la dosarul cauzei fiind ataşat procesul-verbal cu rezultatul acestei supravegheri, precum şi planşa foto din care rezultă că în 11.10.2011, în intervalul orar 18:12-18:33, Bekar Mustafa a intrat la domiciliul inculpatului Apostu Sorin, unde a avut o întâlnire cu acesta”, se arată în rechizitoriu.
Procurorii susţin că întâlnirile lui Apostu erau stabilite telefonic cu oamenii de afaceri de către soţia acestuia, avocata Monica Apostu, inculpată şi ea în dosar. “Astfel de întâlniri cu diverşi oameni de afaceri au mai fost stabilite de învinuita Apostu Monica, sens în care arătăm întâlnirile fixate, potrivit convorbirilor din 28 septembrie 2011 şi 12 octombrie 2011, 17 octombrie 2011, când a discutat cu numitul Moldovan Horaţiu, patron al societăţii Tracia Trade Exim Târgu-Mureş”, se arată în rechizitoriul cazului. Tracia Trade este o firmă care iniţial a avut sediul social în Cluj-Napoca, mutându-l în 2001 în Târgu-Mureş. Societatea a primit de-a lungul timpului contracte de administrare a parcărilor din municipii conduse de primari din PDL, precum Târgu-Mureş, Alba Iulia şi Turda.
Consiliul Local Alba Iulia a votat în decembrie încetarea contractului încheiat cu Tracia Trade Exim privind exploatarea parcărilor publice cu plată. Hotărârea a intrat în vigoare la 1 ianuarie. Neînţelegerile financiare dintre cele două părţi s-au acutizat în ultimul an. Reprezentanţii Tracia Trade au solicitat încetarea pe cale amiabilă a contractului, susţinând că are de plătit administraţiei locale o sumă de aproximativ 300.000 de lei, în timp ce primăria ar trebui să-i plătească 508.000 de lei. Reprezentanţii administraţiei locale au fost de acord cu încetarea colaborării, dar susţin că primăria nu datorează nici un leu şi revendică suma de 303.000 de lei, reprezentând redevenţa neplătită de firmă timp de doi ani plus penalităţile de întârziere. Situaţia va fi lămurită în instanţa de judecată, existând mai multe procese între Consiliul Local Alba Iulia şi Tracia Trade.
Contractul din Târgu-Mureş a fost contestat în nenumărate rânduri de căteţeni din oraş sau de către politicieni din opoziţie, aşa cum arată presa locală. Modul de executare a acestuia s-a aflat şi în atenţia Curţii de Conturi Mureş, care a acuzat în anii trecuţi firma că nu a virat la buget obligaţiile pe care şi le-a asumat sau că a “umflat” nejustificat cheltuielile, fără a face vreo investiţie în parcări, pentru ca astfel să plătească cât mai puţini bani administraţiei locale. Interceptările din dosar arată că Apostu se întâlnea cu un alt om de afaceri din Târgu-Mureş, Petrică Sala, administrator al firmei care a pus piatră cubică pe străzile pietonale din Cluj-Napoca.

Unele organizații profesionale arată jegul propagandistic de ambele părți, legat de acțiunile de protest din mai toate orașele țării

Unele organizații profesionale arată jegul propagandistic de ambele părți, legat de acțiunile de protest din mai toate orașele țării
Blogul Active Watch are un comunicat semnat de mai multe organizații media, în care se semnalează derapajele din domeniu în ceea ce privește reflectarea obiectivă a manifestațiilor în stradă. În timp ce propagandiștii PDL au prezentat pro partidul lor, mass-media de opoziție a lovit cu propaganda sa. Cine a  pierdut? Desigur, cititorul, ascultătorul și telespectatorul, văduvit de informații corecte și otrăvit cu propagandă, cu scenariile reporterilor și cu prostiile debitate de diverși analiști de mucava sau de politicieni de 2 lei. Toate acestea sunt un semnal de alarmă despre cum de ordinară va fi campania electorală din toamnă, ce interese financiare enorme sunt legate de rezultatul alegerilor și cât de proști sau cât de prost pregătiți se dovedesc unii reporteri sau jurnaliști, cei fără fără școală, calificare sau experiență.
Iată textul publicat de Active Watch:
In ultima saptamana, odata cu declansarea actiunilor de protest, constatam ca mass-media s-au abatut uneori de la misiunea de a informa corect si impartial publicul. Mentinerea interesului public ca principal reper in activitatea presei este cruciala. Intr-o situatie cu impact major asupra vietii sociale si politice, este explicabila intensa preocupare a unor actori politici de a o valorifica in propriul interes. Consideram insa ca jurnalistii au datoria de a servi dreptul publicului de a fi corect informat si trebuie sa evite orice situatie ce ar aservi mass-media oricarui interes partinic. Semnatarii au constatat – in perioada 13-19 ianurarie – o serie de derapaje ale presei (scrise, audio-vizuale si online) in sensul abandonării neutralitatii si echidistantei cerute de bunele practici jurnalistice, accentuarii senzationalismului si a verificarii riguroase a informatiei. Mai jos prezentam cateva dintre cele mai grave si frecvente tipuri de abateri de la profesionalism:
1. Instigarea fatisa la diferite acte, fie ca a fost vorba de chemarea oamenilor la proteste, fie ca a fost vorba de descurajarea lor de a protesta;
2. Asocierea implicita si explicita unui grup social ( de exemplu, galeriile de suporteri sportivi) cu violenta. Majoritatea ziaristilor au preluat si transmis informatii privind acte de violenta ai caror autori ar fi fost ultrasi, fara o verificare temeinica a autenticitatii surselor. Au difuzat aproape exclusiva a pozitiei jandarmeriei; punctul de vedere al suporterilor a fost arareori prezentat cand s-au facut astfel de acuzatii;
3. Reflectarea distorsionata a realitatii din teren. Selectia vorbitorilor, pozitionarea camerelor confera adeseori o imagine derizorie sau fals agresiva a pietei. Preocuparea pentru senzational ridiculizeaza protestul si nu reflecta diversitatea participantilor si a opiniilor exprimate. Discursuri exagerate sau inflamate de la comentatorii TV din studio sau de la reporter, in timp ce imaginile comentate aratau situatii calme;
4. Atitudinea adeseori sfidatoare sau agresiva a reporterilor sau moderatorilor fata de unii protestatari sau fata de invitatii din studio;
5. Abandonarea rolului de moderator in favoarea militantismului politic fatis in unele emisiuni de dezbateri;
6. Inducerea anumitor teme, prin intrebarile adresate protestatarilor, care au avut ca rezultat expunerea unor puncte de vedere care apartineau mai degraba reporterilor;
7. Vehicularea ideii ca grupurile din piata actioneaza in favoarea unor actori politici pe baza unor informatii a caror sursa nu este precizata si lansarea unor acuzatii nesustinute de probe la adresa celor care au pus semnul egalitatii intre actorii politici de la putere si din opozitie;
8. Difuzarea aproape exclusiva a pozitiei jandarmeriei, ignorand punctul de vedere al protestatarilor atunci cand au avut loc incidente violente. De cele mai multe ori jurnalistii nu s-au deplasat la sectiile de politie unde au fost dusi cei retinuti in vederea identificarii de catre jandarmi si nu au relatat ce s-a intamplat cu acestia;
9. Insistenta excesiva cu care duminica, 15 ianuarie, au fost difuzate imaginile cu actele de violenta, ignorand faptul ca in Piata Universitatii se desfasura in acelasi timp un protest pasnic;
10. Reluarea excesiva a unor imagini, fara mentionarea datei si orei la care aveau loc evenimentele din imagini.
Organizatiile semnatare fac un apel catre jurnalisti sa relateze cu responsabilitate, echilibrat si nepartizan evenimentele care se desfasoara, mai ales tinand cont de impactul puternic pe care acestea il pot avea asupra vietii sociale si politice din Romania.
Cerem jurnalistilor, fie ca actioneaza pe teren sau in redactii:
- Sa relateze evenimentele pe baza factuala, fara a raspandi zvonuri sau informatii neverificate;
- Sa nu creeze panica, prin discursuri exagerate;
- Sa mentioneze sursa informatiilor;
- Sa sesizeze abuzurile fortelor de ordine, precum si distrugerile aduse proprietatii publice sau private;
- Sa delimiteze clar informatia de opiniile personale;
- Sa nu aduca acuzatii fara sa aduca dovezi palpabile si fara sa ofere posibilitatea celui invinuit sa-si exprime punctul de vedere;
- Sa utiizeze cu moderatie, si numai dupa verificari, informatiile venite din zona fortelor de ordine sau a serviciilor.
ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei
Centrul pentru Jurnalism Independent
Centrul Roman de Jurnalism de Investigatie
Asociatiei Jurnalistelor din Romania ARIADNA
Societatea Jurnalistilor din Galati
Asociatia PUBLICMEDIA

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

TVR umplut cu reluări

TVR umplut cu reluări
Avem o societate publică de televiziune care s-a dovedit prost gospodărită și cu bubele oricărei afaceri de stat: cu promovarea pe pile și pe rubedenii, cu lipsa criteriilor de performanță, cu afaceri pe firme din familie, cu subordonare politică, investiții haotice și pierderi de zeci de milioane de euro. Pe lângă aceste mizerii, SRTv mai vine cu minuni care dovedesc halul în care se află: cu reluări, preluări și redifuzări care acoperă timpul de emisie și dau impresia că TVR mai trăiește! SRTv are prin statut abonamentul obligatoriu, vreo 60 la sută din venit, iar raportul din 2010 anunță doar 6,68 la sută din publicitate și sponsorizare! Dar cum să obții publicitate la mamutul de stat atunci când audiența îți e la nivelul de jos și tu difuzezi ca prostul reluări? Pentru exemplificare, luăm ziua de 21 ianuarie, zi de sâmbătă,  cu potențial mai mare decât o zi obișnuită de lucru și liberă pentru marea majoritate a românilor, aşa cum apare în programele TV. Ce difuzează TVR 1: reluări între ora 02 și 07, reluări între 9.30 și 10.30 și între 15.10 și 17. Total TVR 1:  aproape 8 ore din 24, deci peste 30 la sută reluări! Pe TVR 2: aproape 9 ore ! Nu mai calculăm ce se întâmplă pe TVR Cultural, TVR Info, TVR3, TVR HD, pentru că şi aici se livrează zilnic reluări şi preluări TVR de ordinul zecilor de ore ! Românii plătesc, însă, un abonament asemănător cu cel de acum 2-3 ani, pe când reluările erau rara avis! Și astfel este necesară o discuție despre modul în care înțelege TVR să facă pe profesionistul: păstrând mamutul cheltuitor și încercând să nu mai cheltuiască banii pe producții noi, în loc să facă ordine în ogradă și să îi zboare pe cei care au făcut praf banul public și au investit și aiurea, un exemplu fiind chiar și studioul TVR din Târgu-Mureș, cel care a făcut obiectul și unor trocuri politice cu UDMR, studio deschis și într-un orășel care nu se compară ca mărime și importanță cu orașele în care existau astfel de studiouri!

Citeste mai mult: florentin deac

Țiriac, invitat la o partidă de tenis, nu de vânătoare în țarc!


Țiriac, invitat la o partidă de tenis, nu de vânătoare în țarc!

Printr-un comunicat de presă suntem informați că Fundația VIER PFOTEN a ținut să protesteze, cum  și e sezonul protestelor, împotriva uciderii în țarc a mistreților pe domeniul lui Țiriac. Astfel că astăzi cei de la fundație i-au invitat pe participanții la ceea ce au numit masacrul animalelor de la Balc să schimbe arma de vânătoare pe…racheta de tenis.  Desigur, îmbogățiții zilei și cei care se cred bărbați doar cu pușca în brațe, poate ca o compensație a ceea ce nu le-a dat natura, la creierul mare sau la cel foarte mic și situat mai jos,  au declinat oferta și cu racheta s-au distrat doar membrii fundației.
În aceasta dimineata, circa 20 de membri ai VIER PFOTEN din Austria, Marea Britanie, Olanda, Germania si Romania au jucat in mod simbolic o partida de tenis la intrarea in tarcul de la Balc, in timpul sosirii invitatilor. Ei au arborat un banner de 4 metri purtand mesajul „STOP KILLING! PLAY TENNIS!” (rom. „Nu ucide, joaca tenis!”). Prin acest indemn, VIER PFOTEN doreste sa reaminteasca domnului Tiriac si invitatilor sai ca exista activitati recreative mai sanatoase si mai pasnice decat vanatoarea, spre exemplu tenisul.  „Instinctul de vanator si confirmarea statutului social pot fi satisfacute prin alte activitati decat cele sangeroase. O performanta e sa te antrenezi si sa lupti pentru puncte, nu sa seceri in cateva secunde viata unui animal caruia nu-i dai nici macar o sansa. Toate animalele de la Balc sunt inchise intr-un tarc, iar acest lucru nu este fair play., a declarat Veronica Tulpan, Director de programe nationale VIER PFOTEN Romania. De lungul celor 8 partide de vanatoare organizate pana acum, nu mai putin de 1400 de animale au fost ucise in numele „agrementului”, „distractiei” si „socializarii” de catre cercul exclusivist de la Balc. Pe lista participantilor de pana acum se numara figuri proeminente la nivel international: fostul tenisman Boris Becker, oamenii de afaceri germani Wolfgang Porsche si Klaus Mangold, managerul austriac Franz Rauch, politicianul austriac Rudolf Streicher si fostul membru in Consiliul Europei Inigo Herrera. Printre invitatii romani din anii trecuti s-au numarat Elan Schwartzenberg, Adrian Nastase, Dan Chisu, Ilie Sarbu sau Petre Roman. „Intr-o mare masura, lipsa preciziei in timpul vanatorii poate cauza o moarte lenta si agonizanta pentru animale. „Evenimentul” de la Balc nu respecta minime principii morale si nici macar reguli de etica vanatorii, motiv pentru care nu poate fi considerat decat un masacru. A venit momentul ca domnul Ion Tiriac si partenerii lui sa incheie afaceri intr-un mediu mai putin violent si mai etic. Sa inceteze sa mai organizeze sangeroase si sa  le inlocuiasca cu sportul alb, pe care domnul Ion Tiriac stia sa-l practice atat de bine”, a declarat Thomas Pietsch, directorul Centrului de Competenta Animale Salbatice de la VIER PFOTEN International. VIER PFOTEN crede in responsabilitate si respect pentru toate formele de viata, astfel incat fiecare fiinta vie sa poata trai cu demnitate, in concordanta cu cerintele speciei. De aceea, VIER PFOTEN cere insistent stoparea masacrului de la Balc dar si interzicerea organizarii de vanatori in spatii ingradite, considerand ca Ministerul Mediului si Padurilor are o responsabilitate in ceea ce priveste aceste „crime legale”.
Fundatia VIER PFOTEN este o organizatie non-guvernamentala non-profit cu sediul central la Viena, al carei scop este de a imbunatati legislatia si conditiile de viata ale animalelor de ferma, salbatice si de companie. In Romania, Fundatia desfasoara campanii de sterilizare si returnare in comunitate a animalelor fara stapan, proiecte de terapie asistata de animale, proiecte dedicate animalelor salbatice din gradinile zoologice si circuri, precum si interventii punctuale, precum salvarea ursilor tinuti in captivitate sau protejarea cailor salbatici din Grindul Letea.

vineri, 20 ianuarie 2012

Citeste mai mult: Familia Munteanu, cu peste 20.000 de euro de la stat, dovedeşte că… Arbeit macht frei!


Familia Munteanu, cu peste 20.000 de euro de la stat, dovedeşte că… Arbeit macht frei!
Mircea Munteanu, insul care face obiectul unor articole pentru trimiterea la lagărele naziste de pe facebookul lui, vezi sursa Adevărul de Târgu-Mureş, avea în declaraţia de avere din 15.06.2011, ca director de cancelarie la prefectul crescut de pedelist sume importante. Omul din prefectură care făcea miştocăreală jegoasă faţă de protestatari: „Arbeit macht frei – asta să înţeleagă protestatarii”, are pe declaraţia de avere 6 terenuri şi fâneţe, singur sau cu nevasta, două case, o motocicletă, cont de 40.000 de euro. Desigur, omul avea şi salariu, iar venitul anual încasat 38.270 de lei, la care adăuga 3.398 de lei din ceva calitate de membru în C.A.(?!). Cum munca te face liber, vorba individului, nevasta-sa era mai valoroasă, adunând  56.229 lei ca venit anual încasat. http://www.prefecturamures.ro/institutia-prefectului/declaratii-de-avere/2011.html.
În concluzie, doi angajaţi la statul român, adică familia lui Munteanu, au încasat 94.000 de lei (peste 20.000 de euro). Munca te face liber?! Desigur, dacă eşti unul cu funcţie politică şi cu soţie la finanţe! Şi cum te simţi liber atunci când nevastă-ta câştigă aproape dublu ca tine?! Cam jenant, nu?

Munca te face liber, scrie un pedelist plătit de… prostime. Munca pe bani publici şi cu carnet PDL, am spune noi!


Munca te face liber, scrie un pedelist plătit de… prostime. Munca pe bani publici şi cu carnet PDL, am spune noi!
Adevărul de Târgu-Mureş scrie pe siteul său: Mircea Munteanu, directorul de cabinet al prefecturii de Mureş a postat, ieri seară, mesajul „Arbeit macht frei – asta să înţeleagă protestatarii”, pe pagina sa de facebook. Mesajul era folosit de nazişti la intrarea în lagărele de concentrare. Ulterior Munteanu a şters postarea „Munca te face liber” şi a refuzat să comenteze incidentul. Nici prefectul de Mureş, Marius Paşcan, nu a comentat acţiunea lui Munteanu, arătând că „nu afectează funcţionarea lui Munteanu ca director al cancelariei prefectului”.Mesajul „Arbeit macht frei” îşi are originea în lucrarea „Fenomenologia spiritului” a lui Hegel şi a fost preluat de nazişti şi afişat la intrarea în lagărele de concentrare. Bine, din partea inşilor care îşi câştigă pâinea tâmâind pedelişti sau fiind membri PDL nu ne aşteptam la nimic bun. Mai ales că individul despre care se face referire e unul care a mai comis-o, faţă de presă, prin 2009, când a ajuns să-şi ceară scuze public: Referitor la scrisoarea deschisă publicată în 24 noiembrie anul curent de doamna Dorina Buzilă Matiş, precum şi la solicitarea preşedintei Mediasind Mureş, d-na Cora Maria Muntean,Prezint public scuze tuturor jurnaliştilor care s-au simţit lezaţi de cele relatate. Consider totuşi că prezentarea publică a acestei discuţii, private de fapt, s-a făcut cu o oarecare aproximare faţă de realitate. Contextul în care s-au petrecut lucrurile a fost unul de maximă tensiune, având în vedere că în zilele premergătoare votului cât şi în ziua votului, mare parte a presei prelua informaţii pe care nu le filtra îndeajuns, nu le verifica temeinic, dar le publica. Iar dacă aţi uitat cine e insul, spunem doar atât: e cel care a girat un sondaj la ieşirea de la urne, prezentat la vesela televiziunea de propagandă PDL cu casetele din primărie şi nu numai, Ştii TV, cu cifre aproape perfecte de rezultatul votului pro Florea! Ca răsplată pentru munca de partid, domnul cu sondajul de opinie şi carnet de membru a primit locul de muncă, aţi ghicit, în prefectură, ca director de cabinet al lui E.M.Paşcan, acolo unde au mai aterizat şi alţi angajaţi de la televiziunea de partid, ca şi în primărie.