luni, 28 mai 2012

GSP descoperă că Liga a fost atacată, după exemplul de mai târziu al Craiovei, de 3 echipe bucureștene. Desigur, profitorii banilor publici și copii de mingi ai lui Sandu nu au luat vreo măsură împotriva cluburilor! Mafia din fotbal și pușcăriașii clociți pe lângă Mitică și Sandu trebuie să dispară, ca și cancerul fotbalului românesc!


GSP descoperă că Liga a fost atacată, după exemplul de mai târziu al Craiovei, de 3 echipe bucureștene. Desigur, profitorii banilor publici și copii de mingi ai lui Sandu nu au luat vreo măsură împotriva cluburilor! Mafia din fotbal și pușcăriașii clociți pe lângă Mitică și Sandu trebuie să dispară, ca și cancerul fotbalului românesc!
GSP.RO DIXIT: http://www.gsp.ro/fotbal/liga-b/foto-stiinta-nu-e-prima-dovada-ca-si-steaua-dinamo-si-rapid-au-cerut-desfiintarea-lpf-335232.html
FOTO Ştiinţa nu e prima » Dovada că şi Steaua, Dinamo şi Rapid au cerut desfiinţarea LPF!

Dezafiliată definitiv, Universitatea Craiova tocmai a atacat Liga Profesionistă, acuzînd că forul condus de Dumitru Dragomir funcţionează ilegal. Un asemenea demers nu este singular: Steaua, Dinamo şi Rapid au cerut acum 8 ani dizolvarea LPF din aceleaşi motive!

În acţiunea din 17 noiembrie 2004, înaintată Tribunalului Bucureşti, cele trei cluburi îşi justificau solicitarea prin faptul că Liga s-a constituit nelegitim, luînd apoi ”măsuri abuzive” şi decizii ”eronate”. Documentul e prezentat de ziarul ”Ediţie Specială” (vezi facsimil).

Reprezentantul granzilor Capitalei era avocatul Valentin Cocean. Coincidenţă sau nu, acesta este în momentul de faţă nimeni altul decît preşedintele Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF! Organism care, de pildă, a ratificat plecarea lui Găman şi Bărboianu de la ”U” la Dinamo!

După 5 luni de proces, în martie 2005, cele trei grupări şi-a retras subit acţiunea introdusă în justiţie. Din acest motiv, instanţa a renunţat la caz.

Miza acestei afaceri ar fi fost şantajarea de către Steaua, Dinamo şi Rapid a lui Dragomir pentru ca el să le accepte camuflarea datoriile lor istorice provenite din taxe şi impozite. Şeful Ligii a intrat în joc şi, cu complicitatea lui Mircea Sandu şi a mai multor funcţionari din sistem, care au aprobat tacit ”artificiile” făcute de oamenii din fotbal, acele datorii au devenit amintire. Cum? Permiţînd substituirea asociaţiilor cu milioane de euro datorii cu alte persoane juridice, fără ca ele să fie organizate în baza Legii 69/2000.

În consecinţă, începînd cu sezonul 2005-2006, imediat dupa încheierea acestui litigiu, majoritatea cluburilor de prima noastră divizie au înlocuit persoanele juridice afiliate în mod legal la FRF si LPF cu persoane juridice nou înfiinţate şi care nu puteau să intre în competiţie decît prin procedura legală, de reorganizare. Culmea este că, vreme de 7 ani, nici o autoritate a statului nu a ridicat vreun deget cu privire la această inginerie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.