luni, 19 februarie 2018

Mândria de a fi român. Adică… pe vremuri!



Mândria de a fi român. Adică… pe vremuri!
O tanti necunoscută până azi (nici o pierdere, nici un câștig pentru omenire) a conceput un textuleț amator pe FB și cum chestia asta are mai multă vizibilitate decât un articol serios dintr-un ziar/site/blog ce surpriză că diverse televiziuni și siteuri mai mult sau mai respectabile au preluat opera doamnei.  Interesant cum doamna care vine din joi în Paști în România și atunci în scurte vacanțe și atunci mai mult la hipermarketuri zice are habar de prețurile  din România și Marea Britanie (UK pentru emigranții români care nu mai știu Geografie), astfel că știe cât economisește în altă țară, cu alte produse în magazin, cu alte impozite și alt număr de clienți, cu alte cheltuieli cu angajatul ș.a.m.d.. Plus că a nimerit și la o oră cu 60 la sută din cumpărători niște săraci/disperați după promoții, ceea ce în mărețul pe vremuri imperiu britanic nu se poate, desigur, concepe.  Rețineți, madama a dat, zice ea, prima oară, cu 270 de lei mai mult decât în țara în care lucrează acum, iar a doua oară cu 300 de lei mai mult, tot raportat la prețurile știute de ea în țara în care acum lucrează. Bineînțeles că nu s-a mers cu comparații favorizante pentru România,  cât costă chiria în Marea Britanie și cât în România, cât e impozitul, subiectul e cât dați voi pe mâncare și cât de buni suntem noi, emigranții în UK, care mâncăm mai ieftin, mai puțin când suntem în țara voastră!  Madam scriitoare amatoare uită, însă, un lucru, amărâții ăia, 60 la sută dintre cumpărători, cum le ghicește ea proporția, cumpărau de exact câți bani aveau, ceea ce nu e o rușine mondială, nici măcar pentru un expat sau cum le mai zice. Madama în vizită a venit fără să aibă habar de prețuri și a comparat produse diferite, din țări diferite, dovedind o superficialitate în gândire, salvată, în final, de o tristețe sinceră la adresa săracilor/amatorilor de promoții ăia. Patetism via UK. Și ca dovadă că pe vremuri madama era mândră că e româncă e poza de pe FB. Din nefericire, pusă înainte de episodul cu cei 60 la sută dintre cumpărători sunt românii săraci!
Opera FB:
In scurta mea vacanta in Romania, care doar ce s-a incheiat, am iesit din casa de maxim patru-cinci ori. Dintre care, doua iesiri au fost impreuna cu mama la doua hipermarketuri din oras, pentru ca avea ceva cumparaturi de facut.

Prima vizita tin minte ca s-a incheiat cu un cos pe care, la ochi asa, probabil in UK as fi platit undeva la 30-35 lire. Hai, maxim un 40 indulgent. In Romania am platit 270 de lei, adica mai mult. Acesta a fost primul soc.

A doua vizita tin minte ca, in timp ce mergeam spre casele de marcat, am vazut o batranica ce se indrepta si ea spre iesire, avand in cos exact doua pungi de faina, aflata la promotie. Imediat mi-a venit in minte faptul ca cele mai apropiate locuinte de magazinul respectiv, aflat la iesirea din oras, sunt la o distanta pe care o batrana de 75-80 de ani o parcurge destul de greu, mai ales seara tarziu, iarna. Si, tinand cont ca in drumul sau cu siguranta a mai trecut pe langa cateva magazine mai mici dar sensibil mai scumpe, am inteles ca a parcurs aceasta distanta ca sa salveze undeva la maxim 50-80 de bani... Si ca lucrul acesta probabil conta la bietul buget lunar pe care il are.

M-am asezat in spatele ei la casa, decisa sa ii platesc eu pungutele cu faine. Dar, asteptand sa imi vina randul, m-am uitat si la restul oamenilor aflati in jurul meu:

...Femeia cu palton vechi si larg, cu cizme care se vedea ca erau purtate de prea multi ani, care incerca sa isi calmeze copilul ce dorea niste Tic Tac-uri din raft, pentru care ii explica cu voce joasa ca nu are destui banuti...

...Familia cu un copil, care cumparase o oribilitate de suc ieftin de care nu am mai auzit pana acum, doua rosii, o punga de pufuleti si un parizer ieftin si care calcula atenta totalul, in timp ce numarau obsesiv banii din mana....

...Doua doamne care vorbeau de elevii de la scoala unde profeseaza si dintre care una insista sa ii dea ceilalte 2 lei pentru ca venisera cu masina ei la cumparaturi... Intr-un final, posesoarea de masina a primit cu bucurie retinuta cei doi lei si, multumita, a fugit sa mai ia o punga de zahar...

Am realizat atunci ca, daca era sa ma ghidez dupa nevoia lor si parere de rau, ar fi trebuit sa achit cumparaturile a cel putin 60% dintre cei aflati in magazin in acel moment...si, dezarmata de aceasta realitate, mi-am inghitit nodul din gat si am ajuns la casa, unde am platit cumparaturile noastre: 750 de lei. Pentru un cos pe care de fapt ma asteptam sa platesc maxim 450 lei.

Asta tinand cont ca, atunci cand familia mea m-a vizitat de Craciun la Londra, nu am avut timp sa merg la shopping de mai multe ori si am luat totul o singura data: bradut, ornamente, bauturi de toate felurile, absolut toate produsele alimentare si unele de igiena sau curatenie (am ajuns la casa cu doua cosuri pline), iar nota de plata a fost 140 lire...

Am ajuns inapoi la Londra si inca ma intreb, de cateva ori pe zi: cum rezista, oare, acesti oameni? Ce impulsuri nestiute ii ridica dimineata din pat si ii mentin pe linia de plutire intr-o tara care iti erodeaza psihiciul si moralul cu fiecare minut care trece? Si cine, vreodata, aflat in varf, va face ceva pentru ei, simtind ca nu poate pune capul pe perna daca nu actioneaza?

Cand va fi cineva vreodata si de partea lor??

Si, in final, va las cu un comentariu al unei doamne, pe care l-a facut la postarea mea pe un grup de Facebook:

“Am lucrat 3 ani in comertul alimentar, dintre care 2 cu atribuitii ocazionale de caserita... Am vazut multe si foarte multe situatii... dar ce m.a impresionat cel mai tare a fost o batranica pe care o serveam la mezeluri. Mi.a cerut carnati de casa afumat doar 2 bucatele mici de pofta... le.am pus si le.am cantarit 3 lei si ceva...( 2 bucatele cam cat 1 deget de la mana) S.a scuzat si a spus ca e prea scump pentru ea si ca sa o iert pentru deranj dar nu le poate lua.... 3 lei!!!! Sti cat de prost m.am simtit? I.as fi dat bucati intregi, dar nu puteam, desi mai ajutam cand reuseam. O alta doamna s.a oferit sa i le cumpere...
A fost prima data cand am mers in baie si am plans minute intregi. 😭😭
M.am simtit rusinata!
Uneori stau si ma gandesc...nici eu, nici sotul meu nu avem job.uri de directori, deci nici salariu mare. Ce vom face pe viitor? Nu m.am gandit niciodata sa plec.... Dar cu ce ma ajuta tara mea? 😔
Eu spun ca noi oamenii suntem vinovati...nu mai avem loc unul de altul...nu ne mai place sa fim tratati omeneste, ne atrage doar cand altii se poarta urat cu noi 😔😔😔
Mai am multe sa spun...dar ce folos aici pe Fb?
Desi...din pacate, suntem romani si vorbim doar pe la colturi 😔

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu