duminică, 30 aprilie 2017

DNA Cluj-Napoca, cum a rămas cu mita Coral luată de hoții lui Florea în primăria Târgu-Mureș?!



DNA Cluj-Napoca, cum a rămas cu mita Coral luată de hoții lui Florea în primăria Târgu-Mureș?!
Bandiții se simt bine și sunt liberi după dedicațiile făcute în CL și mitele  luate în primăria Târgu-Mureș, după cum cercetează DNA Cluj-Napoca. Doar DNA Târgu-Mureș nu știe să citească cine a fost șef de ședință de CL și cum tot escrocul sectant e dat ca luând mită prin unguroaica lui.



Primăria municipiului Tîrgu Mureş continuă în aceste zile acțiunea de dezinsecție împotriva căpușelor. „Echipele de lucru constituite în vederea combaterii căpuşelor sunt prezente în mai multe zone ale orașului. Amintim aici, liziera pădurii din zona Căii Sighișoarei, zona verde de la Platoul Cornești, cea a Complexului de Agrement şi Sport „Mureşul" - Week-end etc. Substanţele utilizate nu sunt periculoase pentru om şi nici pentru animalele de companie, astfel că zonele în care se desfăşoară acțiunea de dezinsecție sunt în siguranţă, neexistând vreun pericol pentru cei care le frecventează.
Țin să precizez faptul că acțiunea de dezinsecție va fi programată în momentul în care atât temperaturile diurne, cât și cele nocturne vor fi mai ridicate", a declarat consilierul primarului, Claudiu Maior.

Serviciul relaţii publice interne şi internaţionale


Bandiții care au dat mită lui Maior, prin Kagan, cum scrie EVZ din dosarul DNA, a treia noapte de pulverizat printre blocuri. Taxa de… habitat, care acoperă mita luată în Primăria Târgu-Mureș?!
EVZ a scris cu sursă dosar DNA cum lua Maior mită de la porcii Coral, prin Kagan. Insul e posibil să fie cruțat dacă a turnat, astfel că percheziție a fost doar la Kagan și Maior e posibil martorul turnător, deși ar fi luat mită și DNA îl considera model pentru mitele luate de alți borfași? DNA Târgu-Mureș care a trimis prostul cunoscut pentru hoția ASAîn tribunal nu suflă o vorbă: a turnat Maior pe Kagan și astfel și-a scos pielea din noua afacere ce pute a pușcărie? DNA Târgu-Mureș: Coral e sponsorul hoților PDL. Are contracte cam 66 la sută pe primăriile hoțiilor PDL din țară, ca la Târgu-Mureș, iar ședințele cu pomană pentru Coral au fost conduse de…Maior. Ring the bell? Sau e martor după mită?! DNA, hoții lui Florea au numit banii cadou pentru Coral taxă de …habitat, ca să se piardă urma banilor pentru mituitor în taxele încasate de hoții din primărie! Consecința votului etnic și a hoției pe români, iar SRI nu a demascat jegurile etnice, după cum e obiectul de activitate, hoții să fie maghiari, altfel nu merită efortul și interesul etnic care justifică existența mizeriei de instituție!


Claudiu Maior, șef de ședințe cu dedicația Coral Impex! Taxa de habitat pentru firma care e dată de EVZ ca fiind cea care îi dădea mită lui Maior, prin Kagan Ildiko!



Claudiu Maior, șef de ședințe cu dedicația Coral Impex! Taxa de habitat pentru firma care e dată de EVZ ca fiind cea care îi dădea mită lui Maior, prin Kagan Ildiko!
În 2007, dar și în 2013, se inventează o afacere prin dedicație, pentru Coral Impex! Taxa de habitat e la alții taxă de ridicat gunoaie, nu la păcălicii PDL Mureș și la scursurile aduse ilegal în primărie, în consilii locale, pentru consiliere personală pentru lepădătura etnică și ca PFA de partid a banditului. La Târgu-Mureș taxa de habitat e taxă pentru Coral Impex! Maior, mereu la butoane în anii respectivi, iar EVZ a scris chiar că DNA a găsit că mita circula la Târgu-Mureș după modelul Zalău, cu același Maior luând mita prin Kagan Ildiko!  Coral Impex a donat pentru campania PDL și a sponsorizat Zilele târgumureșene și concertul Iglesias la care bandiții PDL Mureș l-au trimis pentru reclamă electorală chiar pe păcăliciul ilegal Maior. Crede DNA Mureș, fără Curcă, că e ceva putred în a se dedica ceva și a se se primi sponsorizare de la firme care ar trebui să fie capitaliste și să nu ofere nimic celor care le-au omenit? DNA, verifică telefoanele lui Maior și în 2007!

EVZ a pus și pe net articolul prin care Maior e acuzat că a luat mită de la abonata Coral, prin Kagan Ildiko! DNA, vezi că gagiul are probleme și cu ANI, pentru PFA-ul inventat de porcul pedelist. Dați și cu legea avertizorului pentru că porcul mare PDL Mureș și-a angajat scursurile în Primăria Târgu-Mureș!
http://www.evz.ro/exclusiv-evz-schijele-coruptiei-din-dosarul-uioreanu-ii-lovesc-pe-edilii-din-zalau-si-targu-mures.html
EXCLUSIV EVZ. Schijele corupției din Dosarul Uioreanu îi lovesc pe edilii din Zalău și Târgu Mureș
Autor: Mihai Şoica | vineri, 29 august 2014 | 7 Comentarii | 1238 Vizualizari
Radu Căpâlnașiu, primarul Zalăului, este acuzat de DNA că a primit șpagă după modelul Uioreanu
În ambele cazuri, pentru a se da mită, s-ar fi folosit „modelul Cluj-Uioreanu”, prin angajați interpuși.
Dosarul care îl priveşte Horea Uioreanu, preşedintele arestat al Consiliului Judeţean Cluj, a fost o sursă excelentă pentru procurorii DNA de a descoperi şi alte fapte de corupţie, în care ar fi implicaţi primarul din Zalău, Radu Căpâlnaşiu şi viceprimarul din Târgu Mureş, Claudiu Sergiu Maior.
Cei doi edili au fost filați de SRI, iar telefoanele lor au fost puse sub ascultare după ce procurorii DNA Cluj au descoperit că un om de afaceri care îi dădea șpagă lui Uioreanu proceda asemănător și în cele două cazuri.
În cursul lunii martie 2014, procurorii DNA au aflat de la principalul martor al acuzării din Dosarul Uioreanu, Răzvan Pop, că patronul firmei Coral Impex SRL din Ploieşti, Alexandru Badea, i-a dat preşedintelui CJ Cluj, o şpagă de 70.600 lei, pentru a aproba efectuarea unei plăţi în valoare de 130.000 de lei pentru serviciile de deratizare făcute de societate la şcolile din judeţul Cluj.

Pornind de la această informație, procurorii DNA au solicitat Curții de Apel Cluj aprobare pentru filarea și interceptarea convorbirilor telefonice purtate de Alexandru Badea cu diverse persoane.
Se lucra prin interpuși
Aşa s-a descoperit faptul, susţine DNA, că patronul de la Coral Impex SRL i-ar fi avut pe statul de plată al şpăgilor şi pe primarul din Zalău, Radu Căpâlnaşiu şi pe viceprimarul din Târgu Mureş, Sergiu Maior. „Astfel, s-a stabilit că, în mod regulat, omul de afaceri remite sume de bani decizionalilor de la nivelul primăriilor din Zalău și Târgu Mureș, sumele de bani fiind consecutive plăților aferente contractelor încheiate între Coral Impex și instituțiile publice”.
La fel ca şi în cazul lui Uioreanu, care lua mită prin intermediul şefului său de cabinet, Răzvan Pop, DNA a descoperit că primarul din Zalău se folosea de serviciile lui Vasile Jugrestan, directorul Corpului de Control din Primăria Zalău, în timp ce viceprimarul Maior lucra prin intermediul lui Ildiko Kagan, şefa Serviciului de Control Activităţi Edilitare din cadrul Primăriei Târgu Mureş.

„Punctual, s-a stabilit că, pentru plăţi efectuate de Primăria Zalău la finele lunii martie 2014, omul de afaceri Badea Alexandru a întrat în legătură cu un angajat al instituţiei publice (Jugrestan Vasile - n.r.), căruia i-a promis că va face o vizită la Zalău, la data de 10 aprilie 2014, când va aduce ce a promis, şi a cerut să-i fie aranjată o întâlnire şi cu primarul Căpâlnaşiu Victor”.
Primarul din Zalău susţine că instituţia pe care o conduce are un contract cu firma Coral în valoare de 800.000 de lei. „Nu mai țin minte dacă anul acesta m-am întâlnit cu Alexandru Badea și nici nu îmi pot explica de ce angajatul nostru Jugrestan apare în înterceptări. Noi am avut mai multe diferenduri cu cei de la Coral şi le-am reţinut bani pentru lucrări efectuate pe suprafeţe mai mari decât cele reale”, a spus primarul Căpâlnaşiu.
Vicele se jură că nu a primit șpagă
Primăria Târgu Mureş are un contract cu societatea Coral Impex în valoare de 1.8 milioane lei. Exact ca la Zalău, patronul de la Coral Impex a discutat în data de 25 martie 2014 cu Kagan Ildiko, șefa Serviciului de Control, la scurt timp după plata unei tranşe din contractul de 1.8 milioane de lei.
„Așa cum rezultă din contactele avute în zilele de 25 și 26 martie 2014, între Badea Alexandru și funcționarii din instituția publică, sumele de bani remise sunt destinate numitului Maior Claudiu, viceprimar, persoană care ține și ea, în mod frecvent, legătura cu Badea Alexandru”, se arată într-un document al DNA, aflat la dosarul de corupţie care îl priveşte pe Horea Uioreanu.
„Prostii. Nu am primit bani”
Viceprimarul din Târgu Mureş a catalogat drept „prostii” faptul că ar fi primit mită de la patronul de la Coral. „Sunt prostii aceste informaţii, eu nu am primit bani de la el niciodată. Pe Alexandru Badea îl cunosc, dacă lucrează cu Primăria. Firma lui probabil lucrează cu noi de vreo 4-5 ani”, a comentat viceprimarul Maior.
Claudiu Mario, viceprimarul din Târgu Mureș, a fost luat
în vizorul DNA, după ce patronul Coral a fost interceptat

Coral- care i-ar fi dat mită lui Maior și lui Kagan - mai dădea și la primărie partea! Sub formă de....sponsorizare! Atenție,DNA la bandiții din primărie!

Zilele târgumureșene și Iglesias cu sponsorizare Coral, firmă care l-ar fi mituit pe Claudiu Maior, cum spune DNA! A dracului coincidență!



Zilele târgumureșene și Iglesias cu sponsorizare Coral, firmă care l-ar fi mituit pe Claudiu Maior, cum spune DNA! A dracului coincidență!
Atenție, sunt nenumărate exemple, firme care câștigă afaceri pe bani publici la Primăria Târgu-Mureș simt nevoia să dea o parte din banii pe care ar trebui să îi considerăm câștigați legal și cinstit înapoi, ca sponsorizare la primărie sau la FCM-ul subordonatului Maior. DNA, cum se cheamă asta?! Prostie sau cotă?! Să ne amintim cum 7 firme care reabilitează drumuri ajung, 4 dintre ele, să sponsorizeze afacerea lui Maior cu banii publici?! Adică porcul pedelist dedică două milioane de euro la păcăliciul care primește sponsorizare și de la firmele care fac afaceri cu primăria Târgu-Mureș?! Atenție, DNA, atenție Curtea de conturi, mafia PDL Mureș nu mai sperie pe nimeni!
Sponsorizare Coral pe primăria la care firma ar fi dat mită lui Maior, prin Kagan Ildiko, conform Evenimentului zilei, care citează DNA!
Le mulţumim, de asemenea, sponsorilor (BRD GROUPE SOCIETE GENERALE, AZOMURES, CIUC, SELGROS, AUCHAN, PERLA HARGHITEI, CORAL IMPEX, GEIGER TRANSILVANIA, E-ON MOLDOVA DISTRIBUTIE, INSTA GRUP, TOPMED, FARMACORDIS, DAFCOCHIM, BETA FINANCIAL, LASPROM), tuturor instituţiilor implicate în buna desfăşurare şi reuşita celei mai mari sărbători a oraşului, precum şi târgumureşenilor, care au participat în număr mare la toate evenimentele organizate în cadrul manifestărilor, în ciuda vremii neprielnice.
Coral a dat banii la primărie și pentru concertul Iglesias, cu firme pedeliste sau abonate la jegul pedelist !
Cei care s-au unit şi au făcut posibilă venirea lui Julio Iglesias la Târgu-Mureş sunt: SC Azomureş SA, Hotel Privo, Perla Harghitei, Sabion, Dedeman, Aliat, Ambient, SC Geiger Transilvania SRL, SC Contrascom Benţa SA, SC Insta Grup SRL, SC Astor Com SRL, SC Energoplus SRL, SC Redatronic Serv SRL, SC Coral Impex SRL, SC Transaldea SRL, SC Laborator La Angela SRL, SC Intra Serv SRL, SC Dafcochim SRL, SC Salubriserv SRL, SNGN Romgaz SA, SC Appia Management SRL, SC Conimur SRL, SC Silvana SRL, SC Compania Aquaserv SA, SC  Bea Construct SRL, SC Gedeon Richter SA, Foraj Sonde SA, SC Aspharom SRL.



DNA Târgu-Mureș, caută sponsorii sau pseudo-sponsorii  care întorcbanii publici în direcția bandiților PDL Mureș!
Potrivit purtatorului de cuvant al primariei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, citata de Agerpres, DNA Cluj a solicitat sa i se puna la dispozitie, spre verificare, copii dupa hotarari ale Consiliului Local, precum si contracte de prestari servicii.
De asemenea, procurorii vor sa verifice si contracte de sponsorizare care au fost incheiate intre primarie si firma SC Coral Impex (n.r. - care se ocupa de servicii de deratizare si dezinsectie).

Bandiții din Primăria Târgu-Mureș se laudă cu lucrările cu dedicație pentru românii și condamnații definitiv din gașcă! Atenție, DNA, la banii întorși sponsorizare la instituția celui care le dă bani moca ăstora! Dedicații românești în orașul furturilor pur etnice, cu 2-3 maghiari întreținuți de mafia PNL/PDL românească! Și poate verifică DNA acțiunea de sabotare a termiei pentru ca porcul să poată fura 6 milioane de euro credit pentru centralele netotului!



Bandiții din Primăria Târgu-Mureș se laudă cu lucrările cu dedicație pentru românii și condamnații definitiv din gașcă! Atenție, DNA, la banii întorși... sponsorizare (sic!) la instituția celui care le dă bani moca ăstora! Dedicații românești în orașul furturilor pur etnice, cu 2-3 maghiari întreținuți de mafia PNL/PDL românească! Și poate verifică DNA acțiunea de sabotare a termiei pentru ca porcul să poată fura 6 milioane de euro credit pentru centralele netotului!


Doar DNA nu se prinde de românii ăștia cu abonament la porcul etnic din primăria Târgu-Mureș și despre banii care se întorc în instituția banditului ca…sponsorizări.  Atenție, în rândul șmecherilor condamnați definitiv ! Astor, cu nenorocitul Sala condamnat pentru mită, Izorep cu ungurul bun abonat, Lasprom cu 6 milioane de euro primiți de la borfaș pentru cele 2000 de centrale puse de primărie săracilor și Insta, pentru cunoscătorii cu iluminări fotbalistice din banii publici pentru porcul sectant și pe PFA, băieții cu sponsorizări și bani întorși în primărie!  Atenție, retardatul lui Florea încă nu e judecat pentru mita Coral, doar șeful jegului e anunțat ca trimis în judecată pentru mită Musgociu! Comunicatul al nebunului prin ruda lui idioată din  primărie și cu imagine făcută  escrocului Maior, borfașul prins de ANI cu PFA. Din fericire, porcul nu a putut lăsa retardatul la primărie, noroc cu statul român care a lovit cuibul de hoți români veniți cu șatra sau secta în primărie!


Biroul de presă al Primăriei Târgu-Mureş a anunţat miercuri, 23 octombrie, că autorităţile locale au reşit atragerea unor sponsori importanţi care să susţină financiar concertul lui Julio Iglesias de luni, 28 octombrie. „Până în ziua de miercuri, 23 octombrie, ora 11.00, au fost semnate contracte de parteneriat şi sponsorizare cu următoarele societăţi comerciale:  Azomureş SA, Hotel Privo, Aliat – MBO – Group, Wizz Air, Contrascom Benţa, Balint Trans, Insta Grup, RDS-RCS, Astor Valpet, Redatronic, Energoplus, Appia Management, Top-Med, Citadin Prest. Pe lângă aceste societăţi comerciale, pe parcursul zilelor următoare urmează a mai fi semnate alte numeroase contracte importante de parteneriat şi sponsorizare. Astfel, se dovedeşte încă o dată sprijinul major de care se bucură această iniţiativă a Primăriei Târgu-Mureş şi ecoul pozitiv pe care l-a dobândit acest concert în rândul tuturor cetăţenilor şi a firmelor. Mulţumim Târgu-Mureş!”, se precizează în comunicat.


Sponsorul lui Iglesias și furnizorul de nocturnă pentru familionul lui Maior primește afacere de 20 de milioane de la Primăria Târgu-Mureș. Previzibil sau ce?!



Sponsorul lui Iglesias și furnizorul de nocturnă pentru familionul lui Maior primește afacere de 20 de milioane de la Primăria Târgu-Mureș. Previzibil sau ce?!
Dacă ai activități care se împletesc armonios cu ideile și interesele pedeliștilor din primărie poți să pupi banii publici fără număr. Mai dai o sponsorizare la primărie, pentru concertul Iglesias, mai tai copacii fără să ai calificare, dar asta e apă de ploaie, pentru că grosul vine apoi.  Desigur, doar o coincidență că 10 firme sunt abonate la găinarii din primărie, care se laudă apoi că sute de alte firme cu afaceri la primărie dau ortul popii. Pentru că nu mai primesc dedicațiile pe care se bazau de la hoți PDL?!
Primăria municipiului Târgu-Mureş a atribuit societăţii Insta Grup SRL Târgu-Mureş un contract în valoare de 20,16 milioane lei, pentru furnizare de lucrări pentru reabilitare, mentenanţă şi separare a Sistemului de Iluminat Public, mentenanţă şi construcţie de canalizaţii pentru reţelele de transmitere de informaţii şi de reţele de fibre optice municipale şi servicii energetice pe raza municipiului Târgu-Mureş”. Conform portalului licitatiapublica.ro, la licitaţie au participat trei oferte, iar “prevederile articolelor 29, alineat 2, indice 1 din OUG 34/2006 actualizată, nu sunt aplicabile, respectiv nu sunt lucrări diverse şi neprevăzute”. Potrivit site-ului listafirme.ro, Insta Grup SRL Târgu-Mureş are ca obiect de activitate lucrări de instalaţii electrice, este controlată de Valentin Teofil şi Magdalena Mureşan şi a încheiat exerciţiul financiar 2012 astfel: afaceri de 15,99 milioane lei, profit de 3,57 milioane lei şi 67 de angajaţi. Zi de zi dixit.
nstalatia de nocturna care este montata pe stadionul TranSil, unde FCM Targu Mures disputa meciurile pe teren propriu, a costat circa de 600.000 de euro.
FCM Targu Mures va avea nocturna de 600.000 de euro! Primul stalp a fost instalat!
Fondurile au provenit de la o firma privata si sponsori, a declarat, joi, vicepresedintele Consiliului de Administratie al clubului Claudiu Maior.
Instalatia de nocturna a fost primita si depozitata, in urma cu cateva zile, in zona stadionului TranSil, unde FCM Targu Mures disputa meciurile pe teren propriu, iar joi au fost ridicati primii doi stalpi ai acesteia. http://www.sport.ro/liga-1/fcm-targu-mures-va-avea-nocturna-de-600-000-de-euro-primul-stalp-a-fost-instalat.html
Afacerea nocturnă din banii târgumureșenilor sau cum fiecare târgumureșean a rămas fără un euro din buget pe afacerea dedicată pe familionul ilegalului ca viceprimar Maior:
Numar anunt de participare: 120124 / 28.04.2011
Denumire contract: Furnizare echipamente pt instalatie de iluminat nocturn teren de sport str Insulei din Mun Tg Mures
Stare procedura: In desfasurare
Sectiunea I: AUTORITATEA CONTRACTANTA
I.1) Denumirea, adresa si punct(e) de contact:Primaria Municipiului Tirgu-MuresAdresa postala: Piata Victoriei nr.3 , Localitatea: Targu Mures , Cod postal: 540026 , Romania , Punct(e) de contact: Maria-Magdalena Grama , Tel. 0265-268330 , Email: licitatie@tirgumures.ro , Fax: 0365-801856 , Adresa internet (URL): www.tirgumures.ro , Adresa profilului cumparatorului: www.e-licitatie.ro
I.2) Tipul autoritatii contractante si activitatea principala (activitatile principale)
Autoritate regionala sau localaActivitate (activitati)
- Servicii generale ale administratiilor publice
Sectiunea II: OBIECTUL CONTRACTULUI
II.1) Descriere
II.1.1) Denumirea data contractului de autoritatea contractanta
Furnizare echipamente pt instalatie de iluminat nocturn teren de sport str Insulei din Mun Tg Mures
II.1.2) Tipul contractului si locul de executare a lucrarilor, de furnizare a produselor sau de prestare a serviciilorFurnizare
Cumparare
Locul principal de livrare: str. Caminului nr. 35 din Municipiul Tirgu Mures  – ceea ce apare ca fiind sediul INSTA GRUP,
Insta Grup, o altă firmă cu abonament la porcii portocalii. Ăștia au tăiat fără calificare copacii din Târgu-Mureș și au adus instalație de nocturnă cadou, de 200.000 de euro, pentru clubul mă-sii lui Maior. Cel puțin 200.000 de euro făcuți praf din bugetul local de porcii lui Florea, plus sute de mii de euro din alte lucrări.

 Contract nr: 282 Denumirea: Furnizare si executie a lucrarilor de instalare a unui nr. de max. 2.000 de centrale

V.1) Data atribuirii contractului 10/7/2010

V.2) Numarul de oferte primite 1

V.3) Numele si adresa operatorului economic caruia i-a fost atribuit contractul

SC LASPROM SRL ( LIDER AL ASOCIERII DINTRE SC LASPROM SRL SI SC LOIAL IMPEX SRL)

Adresa postala: str. Cuza Voda nr. 35 , Localitatea: Tirgu-Mures , Cod postal: 540027 , Romania , Tel. 0265-264436 , Fax: 0265-264436

V.4) Informatii privind valoarea contractului
Estimarea initiala a valorii contractului
Valoarea: 20626410.00 Moneda: RON Fara TVA
Valoarea totala finala a contractului
Valoarea: 18143462.00 Moneda: RON Fara TVA
V.5) Contractul ar putea fi subcontractat
Nu
SECTIUNEA VI: INFORMATII SUPLIMENTARE

VI.1) Contractul de fata este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare

Nu

VI.2) Alte informatii

Documentatia de atribuire este atasata anuntului de participare.

VI.3) Cai de atac

VI.3.1) Organismul competent pentru caile de atac

Organismul competent pentru procedurile de mediere

Curtea de Apel Tirgu-Mures

Adresa postala: str.Justitiei nr.1 , Localitatea: Tirgu-Mures , Cod postal: 540069 , Romania , Tel. 0265-263694 , Email: catgmures@just.ro , Fax: 0265-269199

VI.3.2) Utilizarea cailor de atac

Precizari privind termenul (termenele) de exercitare a cailor de atac

VI.3.3) Serviciul de la care se pot obtine informatii privind utilizarea cailor de atac

Serviciul Juridic si Contencios Administrativ

Adresa postala: P-ta Victoriei nr. 3 , Localitatea: Tirgu-Mures , Cod postal: 540026 , Romania , Tel. 0265-268330 , Fax: 0265- 260.813

În aceste zile, pe raza municipiului Tîrgu Mureş se execută o serie de lucrări tehnice. Acestea constau, între altele, în montarea unor stâlpi de iluminat (Bulevardul Pandurilor), refacerea pavajelor (în cartierul Aleea Carpaţi), lucrări de înlocuire a conductei de gaz (strada 8 Martie). De asemenea, se execută lucrări de instalare a staţiei de pompare pe strada Eden, respectiv de prelungire a străzii Burebista din cartierul Unirii. „Atragem atenţia celor interesaţi că unele dintre aceste lucrări se desfăşoară şi la solicitarea unor agenţi economici de utilităţi – vezi cazul conductei de gaz de pe strada 8 martie – unde primăria nu poate interveni încă până la terminarea acestor lucrări. În rest, răspundem solicitărilor venite din partea cetăţenilor şi cărora încercăm, ca de fiecare dată, să le răspundem cu promptitudine", a declarat Claudiu Maior, consilierul primarului. Menţionăm că lucrările mai sus amintite sunt executate de către Astor Com, Izorep, LasProm şi Insta Grup.

Serviciul relaţii publice interne şi internaţionale