Un
an și 3 luni de tărăgănare în dosarul hoției ASA
Din moment ce DNA i-a
scos de la complicitate pe făptașii reali, cei care au votat la ordin -
consilierii locali care au votat ilegalitatea bani pentru nesimțiți care nu
plătesc impozitele la stat - consilierii locali actuali nu au avut vreo frică
și nu s-au grăbit să ducă gașca ASA spre condamnările meritate. Unii ar numi
sistem mafiot, alții interese pe firmele consilierilor și speranța să primească
bani publici de la Florea, pe firme de pază, spitale, clinici, publicități,
îngrijiri spații verzi, termopane și mansardări, pe firme proprii sau ale
găștii PNL, PSD, UDMR care i-au pus pe listă pe uneltele lui Florea. Demn de
reținut, în 15 luni nu avem condamnări, doar lălăire, pe motiv de persoană care
să reprezinte interesele orașului furat (4 termene!), adresă către prefectură (un
termen), audiere inculpați (3 termene), lălăire recuperator stat, lălăire avocați
obișnuiți de penali din bani publici și cu abonament la primărie, cum scrie
ardealnews.ro. Poate ajunge DNA să trimită în judecată al doilea dosar până
când harghitenii vor fi în stare să dea o sentință, pentru cele 4 acte
materiale, abuz în serviciu în formă continuată, adică finanțare ilegală ASA în
perioada insolvenței, cu datorii la stat care au impus ca statul să ceară
falimentul mizeriei care stoarce banii publici pe gașca românească cunoscută și
pe familioane de credincioși ai cultului …banului public pe carnet de partid.
Nr. unic (nr. format vechi) : | 1757/96/2015 |
Data inregistrarii | 16.12.2015 |
Data ultimei modificari: | 23.11.2017 |
Sectie: | SECŢIA PENALĂ |
Materie: | Penal |
Obiect: | infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000) |
Stadiu procesual: | Fond |
Părţi
|
Şedinţe
18.01.2018 |
Ora estimata:
09:30 Complet: C3Pe Tip solutie: Solutia pe scurt: Document: |
23.11.2017 |
Ora estimata:
09:30 Complet: C3Pe Tip solutie: Amână cauza Solutia pe scurt: În vederea audierii inculpaţilor. Document: Încheiere de şedinţă 23.11.2017 |
12.10.2017 |
Ora estimata:
09:30 Complet: C3Pe Tip solutie: Amână cauza Solutia pe scurt: Admite cererea de amânare formulată de apărătorii aleşi ai inculpaţilor. Document: Încheiere de şedinţă 12.10.2017 |
14.09.2017 |
Ora estimata:
10:00 Complet: C3Pe Tip solutie: Amână cauza Solutia pe scurt: Pentru studierea actelor dosarului de către reprezentantul legal al părţii civile. Document: Încheiere de şedinţă 14.09.2017 |
29.06.2017 |
Ora estimata:
09:30 Complet: C3Pe Tip solutie: Amână cauza Solutia pe scurt: În vederea audierii inculpaţilor. Document: Încheiere de şedinţă 29.06.2017 |
30.05.2017 |
Ora estimata:
12:30 Complet: C3Pe Tip solutie: Amână cauza Solutia pe scurt: În vederea audierii inculpaţilor. Document: Încheiere de şedinţă 30.05.2017 |
18.04.2017 |
Ora estimata:
12:00 Complet: C3Pe Tip solutie: Amână cauza Solutia pe scurt: În vederea desemnării unui curator special care să reprezinte partea vătămată Mun. Tg. Mureş. Document: Încheiere de şedinţă 18.04.2017 |
07.03.2017 |
Ora estimata:
11:00 Complet: C3Pe Tip solutie: Amână cauza Solutia pe scurt: În vederea desemnării unui curator special care să reprezinte partea vătămată Mun. Tg. Mureş. Document: Încheiere de şedinţă 07.03.2017 |
30.01.2017 |
Ora estimata:
10:00 Complet: C3Pe Tip solutie: Amână cauza Solutia pe scurt: În vederea emiterii unei adrese căre Prefectura jud. Mureş. Document: Încheiere de şedinţă 30.01.2017 |
06.12.2016 |
Ora estimata:
10:00 Complet: C3Pe Tip solutie: Amână cauza Solutia pe scurt: În vederea desemnării unui reprezentant legal pe seama părţii vătămate. Document: Încheiere de şedinţă 06.12.2016 |
10.10.2016 |
Ora estimata:
10:00 Complet: C3Pe Tip solutie: Amână cauza Solutia pe scurt: Pentru ca partea vătămată Mun. Tg. Mureş să îşi desemneze un reprezentant. Document: Încheiere de şedinţă 10.10.2016 16 decembrie 2015 Nr. 1990/VIII/3
COMUNICAT
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: DORIN FLOREA și KISS IMOLA, primar al municipiului Tîrgu Mureș, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, KISS IMOLA, director economic ai municipiului Tîrgu Mureș, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, CIOBAN MARIA, MAIOR SERGIU-CLAUDIU, BENEDEK ISTVAN, FĂRCAȘ IOAN, BAKO LASZLO ATTILA, MĂCEȘANU EMIL VIRGIL, funcționari în cadrul primăriei Tîrgu Mureș, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, MAN IOAN NUCU, președinte al ASOCIAȚIEI SPORTIVE „FOTBAL CLUB ASA 2013” („FOTBAL CLUB MUNICIPAL”) Tîrgu Mureș, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: - complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, - deturnare de fonduri, în formă continuată (105 acte materiale), - spălare de bani, - ASOCIAȚIA SPORTIVĂ „FOTBAL CLUB ASA 2013” („FOTBAL CLUB MUNICIPAL”) Tîrgu Mureș, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: La data de 18 iulie 2013, inculpatul Dorin Florea, în calitate de primar al municipiului Tîrgu Mureș și ordonator principal de credite, și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prin încălcarea prevederilor mai multor acte normative care interziceau alocarea de fonduri de la bugetul local către Asociația Sportivă Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureș, întrucât aceasta avea obligații de plată neonorate privind impozitele și taxele către stat, precum și contribuțiile către asigurările sociale de stat. Concret, inculpatul Dorin Florea, beneficiind de sprijinul inculpaților Bako Laszlo Attila și Măceșanu Emil Virgil, a inițiat, în condiții ilegale, un proiect de hotărâre de consiliu local care a stat la baza adoptării, în mod ilegal, la data de 25 iulie 2013, a hotărârii a Consiliului Local Municipal privind aprobarea alocării, de la bugetul local, a sumei de 7.500.000 lei pentru sezonul competițional 2013-2014, în vederea continuării asocierii dintre municipiul Tg. Mureș și Fotbal Club Municipal Tg. Mureș. La acea ședință au participat, pe lângă secretarul Primăriei Municipiului, inculpata Cioban Maria care a contrasemnat documentul respectiv și consilierii Maior Sergiu-Claudiu, Benedek Istvan și Fărcaș Ioan care erau și membri în Consiliului Director al Asociației Sportive „FOTBAL CLUB ASA 2013” („FOTBAL CLUB MUNICIPAL”) Tîrgu Mureș și care cunoșteau faptul că entitatea respectivă înregistra obligații legale restante către bugetul de stat, neputând astfel beneficia în condiții legale de finanțare de la bugetul local al municipiului Tîrgu Mureș. Ulterior, inculpatul Dorin Florea a încheiat și a semnat, în condiții ilegale, ca reprezentant al municipiului Tîrgu Mureș, alături de inculpata Kiss Imola, în calitate de directorul economic, un contract de asociere cu Asociația Sportivă Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureș, contract vizat de inculpatul Măceșanu Virgil în calitate de jurist, prin care s-a alocat acestei asociații sportive, de la bugetul local, suma de bani respectivă. Inculpații Dorin Florea și Kiss Imola au beneficiat de ajutorul inculpatului Man Ioan Nucu care: - a omis să le aducă la cunoștința celor doi faptul că asociația sportivă înregistra obligații legale restante către bugetul de stat în sumă de 3.578.387 lei, neputând astfel beneficia în condiții legale de finanțare de la bugetul local al municipiului Tîrgu Mureș, prin - a depus o documentație incompletă de solicitare a sprijinului financiar de la Municipiul Tîrgu Mureș (documentație din care lipsea formularul de solicitare a finanțării, declarația de imparțialitate, curriculum vitae al coordonatorului de proiect, precum și anexele referitoare la documentele de înființare a asociației sportive, certificatul de identitate sportivă, dovada afilierii la federația Sportivă Națională de specialitate, dovada depunerii situației financiare la data de 31 decembrie anul precedent la organul fiscal competent, certificatul de atestare fiscală, certificatul fiscal), - a semnat contractul de asociere menționat, în calitate de președinte al ASOCIAȚIEI SPORTIVE „FOTBAL CLUB ASA 2013” („FOTBAL CLUB MUNICIPAL”) Tîrgu Mureș. Efectiv, asociației sportive amintite mai sus i-a fost virată suma totală de 7.053.000 lei, din care inculpatul Man Ioan Nucu, cunoscând că banii provin ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, a achitat obligații către bugetul general consolidat al statului în suma totală de 551.831 lei și către o unitate bancară, cu titlu de rambursare credit, în valoare de 600.000 lei. Prin aceste fapte a fost prejudiciat bugetul local al municipiului Tîrgu Mureș cu suma de 7.053.000 lei, plătită asociației sportive în perioada 21.08.2013 - 31.05.2014, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureș. În cauză, D.G.R.F.P. Brașov – Agenția Județeană a Finanțelor Publice Mureș s-a constituit parte civilă cu suma de 7.215.121 lei. În cauză, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Man Ioan Nucu. De asemenea, a mai fost dispusă poprirea sumelor de bani deținute de către ASOCIAȚIA SPORTIVĂ „FOTBAL CLUB ASA 2013” Tîrgu Mureș. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Harghita, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.