În
timp ce escrocul din Primăria
Târgu-Mureș nu e trimis în judecată pentru mita Coral, DNA Târgu-Mureș
muncește la alți șnapani
Procurorii din cadrul
Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Tîrgu - Mureș au dispus
trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
SĂMĂRTEAN SAVU, comisar
șef de poliție, la data faptelor șef al Biroului de Combatere a Delictelor
Silvice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Mureș, pentru săvârșirea
infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă
funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- fals intelectual,
- uz de fals.
În rechizitoriul
întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 04 mai 2016,
inculpatul Sămărtean Savu, în calitate de șef al Biroului de Combatere a
Delictelor Silvice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Mureș, cu
ocazia unui control efectuat privind materialele lemnoase, și-a îndeplinit în
mod defectuos atribuțiile de serviciu prin încălcarea normelor legale privind
stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Concret, inculpatul, după
depistarea în trafic a unui autocamion care transporta fără avize de însoțire
sau documente comunitare echivalente cantitatea de 7,62 metri cubi grindă
molid, nu a dispus confiscarea întregii cantități de material lemnos.
În acest context,
inculpatul a întocmit un proces verbal în care a atestat în mod necorespunzător
faptul că în camion erau doar 2 metri cubi cherestea transportată fără
documente legale.
În cauză s-a dispus
instituirea sechestrului asupra sumei de 2.596 lei, aparținând inculpatului
Sămărtean Savu, respectiva sumă fiind consemnată la o unitate bancară, pe
numele inculpatului.
Dosarul a fost trimis
spre judecare Tribunalului Mureș, cu propunere de a se menține măsura
asigurătorie dispusă în cauză.
Procurorii din cadrul
Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș au dispus
trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
SUKOSD SANDOR, la data
faptelor administrator al unor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea
infracțiunilor de:
- constituire a unui grup
infracțional organizat,
- evaziune fiscală în
formă continuată (2 fapte),
- spălare de bani în
formă continuată,
HUNYADI DANIELA, la data
faptelor administrator al unor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea
infracțiunilor de:
- aderare la un grup
infracțional organizat,
- evaziune fiscală în
formă continuată (2 fapte),
- spălare de bani în
formă continuată,
RUS IOAN, la data
faptelor administrator al unor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea
infracțiunilor de:
- aderare la un grup
infracțional organizat,
- complicitate la
evaziune fiscală în formă continuată (2 fapte),
SZIKSZAI LASZLO și
SZIKSZAI SUSANA, la data faptelor administratori ai unor societăți comerciale,
cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- aderare la un grup
infracțional organizat,
- evaziune fiscală în
formă continuată (2 fapte),
- complicitate la
evaziune fiscală în formă continuată (2 fapte),
GUZU RĂZVAN, la data
faptelor administrator al unor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea
infracțiunilor de:
- aderare la un grup
infracțional organizat,
- complicitate la
evaziune fiscală în formă continuată.
În rechizitoriul
întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Începând cu anul 2007,
inculpatul Sukosd Sandor, în calitate de administrator al unei societăți
comerciale, a inițiat și constituit un grup infracțional organizat la care au
aderat ulterior și ceilalți inculpați în scopul comiterii unor infracțiuni de
evaziune fiscală, grup care și-a desfășurat activitatea până în anul 2014.
Faptele de evaziune
fiscală, cauzatoare de prejudicii bugetului general consolidat al statului
(pentru comiterea cărora de altfel a fost constituit respectivul grup), au
constat, printre altele, în următoarele moduri de operare:
1) efectuarea unor
operațiuni comerciale constând în achiziții intracomunitare de mărfuri fără a
fi înregistrate în contabilitate, urmate de înregistrarea unor cheltuieli și
deducerea taxei pe valoarea adăugată în baza unor documente fictive care au
înscrise datele unor firme fantomă,
2) obținerea unor
venituri impozabile și taxă pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de marfă
neînregistrate, urmare a activității ilicite desfășurate,
3) livrarea de bunuri
înregistrate la prețuri inferioare celor de achiziție și declarate ca fiind
livrări intracomunitare, facturile emise fiind scutite de TVA cu drept de
deducere,
4) deducerea
nejustificată a taxei pe valoarea adăugată, aferentă achiziționării unui teren
situat într-o localitate din județul Ilfov,
5) înregistrarea de
cheltuieli deductibile, în baza unor contracte de prestări servicii încheiate
cu o firmă din insulele Seychelles.
Concret, aceștia au omis
înregistrarea în evidențele contabile ale societăților pe care le controlau a
unor venituri realizate în sumă de 24.607.690,32 lei.
Totodată, inculpații au
înregistrat în evidențele financiar – contabile ale societăților pe care le
administrau în drept sau în fapt cheltuieli și operațiuni fictive în cuantum de
169.648.963,48 lei, totul în scopul sustragerii de la plata taxelor și
impozitelor datorate bugetului de stat.
Pentru a disimula
adevărata natură a provenienței unor pretinse servicii de care una din
societățile administrate de cei doi ar fi beneficiat, în perioada noiembrie
2011 - decembrie 2014, inculpații Sukosd Sandor și Hunyadi Daniela, au
evidențiat într-un număr de 29 facturi operațiuni fictive în valoare totală de
2.404.763,82 lei.
Urmarea acestui demers a
fost obținerea în mod ilegal de către societatea administrată de cele două
persoane a sumei de 384.762 lei reprezentând impozitul pe profit datorat și
neachitat bugetului de stat cât și disimularea adevăratei naturi a provenienței
sumelor de bani achitate cunoscând că acestea proveneau din comiterea de
infracțiuni.
Direcția Generală a
Finanțelor Publice Mureș s-a constituit parte civilă în prezenta cauză,
solicitând obligarea inculpaților la plata următoarelor sume către bugetul de
stat, după cum urmează:
- Sukosd Sandor, Hunyadi
Daniela, Rus Ioan, Szikszai Laszlo, Szikszai Susana și Guzu Răzvan, în solidar
cu o societate comercială, în calitate de persoana responsabilă civilmente, la
plata sumei totale de 36.491.208 lei
- Sukosd Sandor, Hunyadi
Daniela, Szikszai Laszlo, Szikszai Susana în solidar cu o altă societate
comercială, în calitate de persoana responsabilă civilmente, la plata sumei
totale de 37.416.331 lei,
- Sukosd Sandor și Sukosd
Alina, în calitate de reprezentanți ai unei societăți comerciale, la plata
sumei totale de 4.684.261 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului
general consolidat al statului prin comiterea faptelor reținute în actul de
inculpare .
În cauză, procurorii au
dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile
ce aparțin inculpaților Szikszai Laszlo, Sukosd Sandor și Guzu Răzvan.
Dosarul a fost trimis
spre judecare Tribunalului Mureș, cu propunere de a se menține măsurile
asigurătorii dispuse în cauză.
Procurorii din cadrul
Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș au dispus
trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
MIKLOS LEVENTE, GHIURCA
PETRU, ALDEA STAN OLIVIU și DEGERAT MARIAN, la data faptelor administratori ai
unor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- evaziune fiscală, în
formă continuată,
- spălarea banilor, în
formă continuată,
COROȘ IOAN, la data
faptelor reprezentant al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea
infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată,
STĂNESCU DRAGOȘ și
STĂNESCU MÂNDRA, la data faptelor reprezentanți ai unor societăți comerciale,
cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la
spălarea banilor, în formă continuată,
- complicitate la
evaziune fiscală, în formă continuată.
În rechizitoriul
întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2011 – 2012,
cei șapte inculpați s-au implicat în activități infracționale din sfera criminalității
economico-financiare și spălării de bani, în scopul sustragerii de la plata
obligațiilor către bugetul de stat și a asigurării sumelor de bani provenite
din săvârșirea de infracțiuni.
În realizarea acestui
scop, inculpații au preluat sau au colaborat cu o societate cu un comportament
de tip „fantomă” – controlată de inculpații Stănescu Mândra și Stănescu Dragoș,
prin intermediul căreia s-au creat documente de proveniență fictive pentru
bunuri și servicii.
Plata acestor bunuri și
servicii s-a efectuat din conturile societăților reale în conturile societății
fantomă, conturi din care banii erau ridicați în numerar, fără vreo justificare
legală.
Agenția Națională de
Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma
totală de 7.411.948 lei, reprezentând impozit pe profit și T.V.A.
În cauză, procurorii au
dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile
ce aparțin inculpaților Degerat Marian, Stănescu Dragoș, Stănescu Mândra și a
unor societăți comerciale, în calitate de persoane responsabile civilmente.
Dosarul a fost trimis
spre judecare Tribunalului Mureș, cu propunere de a se menține măsurile
asigurătorii dispuse în cauză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.