Condamnatul Dumitru Pavel
e bun de Zoo sau doi ani de pușcărie cu suspendare de la Tribunalul militar!
Msnews.ro zicere
NUMIRE. Pentru
administrația condusă de Dorin Florea, colonel (r) Pavel Dumitru este un fel de
jolly joker. Pensionat (pentru tipicari, formularea corectă este “trecut în
rezervă”) la 49 de ani din postura de comandant (inspector șef) al
Inspectoratului Județean de Jandarmi Mureș, Dumitru s-a infiltrat aproape
simultan în funcții de conducere ale firmelor și serviciilor din subordinea
Primăriei Târgu Mureș.
Întâi a fost șef la Piețe
(administrator al SC Administrator Imobile și Piețe SRL) de unde, după un an și
jumătate, a fost transferat „în interes de serviciu” la Poliția Locală, fiind
gratulat tot cu un post de șef: director adjunct. În această funcție a fost
păstrat doar o jumătate de an, pentru că între timp a devenit consilier local
(fiind ales pe listele PNL).
După ce peneliștii
mureșeni s-au scindat de edilul tutankamonic Dorin Florea și de cinci dintre
consilierii locali printre care și Dumitru, acesta a fost singurul care nu a
contestat decizia, refuzând să o atace în contencios administrativ (ca și
ceilalți patru colegi de parteneriat cu Florea), declarând că nu mai vrea să
revină în forul deliberativ al urbei.
N-a fost asta o problemă
prea mare pentru Întâiul său apropiat, pentru că la scurt timp s-a ivit o
fericită conjunctură (demisia fostului director, Horațiu Gorea) prin care,
iată, a putut fi numit din nou într-o funcție de șef. La Grădina Zoologică.
Informația a fost
confirmată pentru msnews de Simion Cosmin Blaga, director executiv adjunct al
Direcției Comunicare, Proiecte cu Finantare Internațională și Resurse Umane din
cadrul Primăriei Târgu Mureș. Probabil, pentru Dumitru pasul următor e
înscrierea în partidul loserilor electorali pe stil nou din Mureș, ALDE.
Dacă a fost bun la
jandarmerie, la piețe, la poliție, în politică și administrație publică, e clar
că Grădina Zoologică nu constituie o problemă de nedescifrat pentru acest jolly
joker administrativ, pentru că, așa cum a consemnat în propriul CV, îi place să
lucreze în echipă, dar în acelaşi timp “este satisfăcut şi de rezultatele bune,
ale muncii individuale”.
Practic, atât am vrut să
vă anunțăm: colonelul în rezervă Pavel Dumitru, fost șef la piețe, fost șef la
poliție, este acum șef (director) la animalele exotice. Un bilet costă 20 de
lei.
Condamnarea gagiului lui
Florea aici, după condamnarea insul a zburat din poliția locală și sub control
sereist:
Prin decizia
penală 29/22.04.2016, Curtea Militară de Apel București a hotărât următoarele:
Condamnă pe
inculpatul IONIȚĂ LIVIU, subofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi
Județean Harghita, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea
condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani
și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, a
drepturilor: de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții
elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat
și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o
activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea
infracțiunilor de: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă
funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau
nepatrimonial și abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul
a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau
nepatrimonial, ambele săvârșite în formă continuată.
Condamnă pe
inculpații DUMITRU PAVEL, fost inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi
Județean Harghita și TOMPEA DANIEL, ofițer în cadrul Inspectoratului de
Jandarmi Județean Harghita la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu amânarea
aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și
interzicerea, pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice
alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității
de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice
de drept public pentru săvârșirea infracțiunilor de: favorizare a
infractorului, fals intelectual și uz de fals.
Condamnă pe
inculpatul POP RĂZBUC IOAN, fost adjunct al inspectorului șef al
Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita, la sancțiunea administrativă a
amenzii în cuantum de 1.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în
serviciu contra intereselor publice.
Admite în parte
acțiunea civilă formulată de partea civilă T.P., și pe cale de consecință
obligă pe inculpatul plt. adj. Ioniță Liviu și pe partea responsabilă
civilmente Inspectoratul Județean de Jandarmi Harghita, în solidar, să
plătească acestei părți civile: - suma de 25.000 euro în echivalent lei la data
plății cu titlul de daune morale; - o prestație periodică lunară reprezentând contravaloarea
unui procent de 17,5% din salariul minim pe economie, începând cu data
încetării calității de militar în termen pentru această parte civilă și până la
data împlinirii vârstei legale de pensionare sau până la încetarea cauzei care
provoacă diminuarea capacității de muncă a acestei părți civile.
Dispune
confiscarea sumei de 138,48 lei de la inculpatul Pop Răzbuc Ioan reprezentând
avantajul patrimonial ce a fost obținut de acesta prin comiterea infracțiunii
de abuz în serviciu.
Obligă la plata cheltuielilor
judiciare către stat astfel: - plt.adj. Ioniță Liviu în solidar cu partea
responsabilă civilmente Inspectoratul Județean de Jandarmi Harghita suma de
4000 lei: - locotenent colonel Pop Răzbuc Ioan suma de 4000 lei; - colonel (r)
Dumitru Pavel suma de 4000 lei; - maior Tompea Daniel suma de 4000 lei.
DEFINITIVĂ
Inculpații au fost
trimiși în judecată de către DNA la data de 14 noiembrie 2013, vezi comunicat
nr. 1115/VIII/3 din 04 decembrie 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.