Când scăpăm de votul
femeii de serviciu pentru postul de rector?!
Cum să ajungeți rector,
funcție penibilă și politică, în România copiatorilor, a politrucilor jegoși, a
miniștrilor de 2 lei și a escrocilor care au mai multe locuri cu taxă decât
locuri fără la universitățile de stat, bașca jegoși care au mărit prețul unui
an la medicină, stimulați de mita dată de PSD asistenților și medicilor,
concomitent cu carteluri ale universităților de medicină sau nu. Vă votează
angajații, adică femeia de serviciu, ceva profi obosiți și câțiva studențași,
adică vreo 150 de inși. Sau se scoate postul la concurs, caz în care
poate veni oricine. Ce aleg universitățile din România? Prostul angajat
deja, de multe ori în funcție, care candidează de câte ori i se mai scoală.
Gagii ăștia practic privatizează universitățile și apoi ne trezim cu toate
neamurile proaste făcute asistenți, preparatori sau profesori și că toate
ciurucurile și-au cumpărat un doctorat penibil, categorie la care România stă
bine, având în vedere câte lături sunt
doctori și câți viermi au fost prinși cu plagiate. Cum să te conducă astfel de
indivizi bolnavi de putere, miliardele de lei lunare, în banii vechi? Pentru că
un rector câștigă oficial mai mult decât ministrul educației! Asta înseamnă
golănie românească și escrocherie cu bani fără număr din buzunarele proștilor
care plătesc pe diplome și zero examene de admitere. Că alea erau pentru
intelectuali, nu pentru bovinele de azi.
Silvian-Emanuel Man
Urmăreşte
12 ore
Astăzi mi-am depus
candidatura pentru funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din
Iași (UAIC).
Sunt primul student care și-a
depus vreodată candidatura pentru funcția de rector, cel puțin în România.
Legea Educației Naționale nr. 1/2011 nu prevede cine anume poate candida și
ocupa o astfel de funcție. Nu există nicio condiție de apartenență la corpul
didactic. Universitatea Politehnica din București (UPB) și Universitatea Națională
de Apărare „Carol I” (UNAP) au rectori care nu sunt cadre didactice.
Cu toate acestea, Biroul
Electoral Central (BEC) al universității mi-a invalidat candidatura.
Voi contesta decizia și voi reveni cu explicații juridice pe această temă.
Este în primul rând un
manifest public față de lipsa de viziune pe termen lung pentru universitate a
profesorului Tudorel Toader, care a fost de jure rector doar o treime de
mandat. În celelalte două treimi a preferat să facă politică și să aducă
prejudicii de imagine comunității academice prin încurcarea celor trei funcții
(rector, profesor și ministru) și nesocotirea vocației de jurist. Nu cred că
trebuie să mai dea cineva explicații pe acest subiect. Toader ar fi un bun
director general administrativ. Dar nu un rector. Un rector trebuie să aibă
viziune și să fie loial comunității academice. Toader a ratat, din perspectiva
mea, în mare parte, principalele obiective manageriale propuse în 2016.
Candidatura mea pune în
dezbatere în spațiul public exact problema managementului academic și rolul
studenților în guvernarea universitară: avem nevoie de o conducere universitară
delegată strict de corpul profesoral (bazată, din păcate, de cele mai multe
ori, pe structuri de putere și clanuri academice) și care să ofere aparența
reprezentării sau avem nevoie de o conducere academică specializată, „out of
the box”, dinamică și pe deplin răspunzătoare pentru orice în fața senatului
universitar (a comunității academice)? Nu comentez calitatea actului managerial
din UPB și UNAP. Dar în sistemul anglo-saxon managementul academic specializat și-a
dovedit eficiența. Însă pentru a exista o astfel de abordare în România,
consider că Senatul trebuie să aibă un rol de control extins asupra activității
executivului într-o universitate.
Nu ascund faptul că în
ultimele luni am încercat să identific un candidat la funcția de rector care să
aibă capacitatea de a-l contracandida și a-l surclasa pe Tudorel Toader în
cursa pentru rectorat. Nu am reușit. M-am lovit mereu de reticență și de
fricile unor cadre didactice: „Are putere prea mare.”, „Are relații înalte,
legături cu serviciile etc.”, „Dacă pierd mă poate distruge.” Am înțeles că mulți
membri ai comunității academice nu pot ieși, din păcate, din această paradigmă
a rețelelor de putere. Existența unor astfel de mentalități arată că, de fapt,
în universitățile românești, nu există libertate academică. Văzând că nu
candidează nimeni, am decis să candidez eu! Democrația universitară nu poate fi
simulată, prin natura per se a universității. Este nevoie de dezbatere,
pluralitate de idei și de alternative.
Mi-am schițat câteva idei
(obiective, nu promisiuni) pe care mi-aș fi dorit să le regăsesc în planul
managerial al unui candidat la funcția de rector. Este rușinos ca într-un plan
managerial să se regăsească date copiate de pe site-ul universității și din
legislație doar cu rol de acoperire volumetrică. Un program managerial trebuie
să propună o viziune, dincolo de aspectele „edilitar-gospodărești”, care ar
trebui să intre mai mult în atribuțiile unui director general administrativ, nu
ale unui rector.
Așa am ajuns să
alcătuiesc proiectul managerial în baza căruia mi-am depus candidatura. Nu este
perfect și realizez că aș mai avea multe de adăugat. Dar nu am beneficiat de
infrastructura universtății și nici de experiența vreunei poziții anterioare de
management pentru a-l redacta sau de vreo echipă de candidatură, iar timpul a
fost scurt. În aceste condiții, cred că m-am prezentat onorabil pentru că sunt
doar gândurile mele curate, la care se adaugă problemele identificate direct
sau prin discuții cu membri ai comunității academice. Voi reveni cu completări
în cadrul dezbaterilor din comunitate.
Proiectul meu managerial
se întemeiază pe ideea că bunăstarea unei instituții de învățământ superior nu
trebuie să fie un scop în sine, ci o consecință firească a urmării unei
viziuni, a unui „proiect de universitate”, a unui ideal spiritual.
Vreau în continuare, în
ciuda tuturor dificultăților prin care am trecut și a oprobiului la care mă aștept
să fiu supus de acum încolo, să încurajez în special profesorii și
cercetătorii, dar și studenții, să fie mai vocali și să ia atitudine. Nimeni nu
vă poate lua libertatea decât voi înșivă!
Candidatura mea oferă
garanția unui om independent de orice interes de facultate, departament sau
prietenie de lungă durată. Îmi doresc o universitate democratică, fără clanuri
academice și rețele de putere. Universitatea trebuie să devină, în același
timp, o republică a meritului și un regat al conștiinței.
Proiectul managerial
vizează patru direcții principale:
I. Rectorul trebuie să
fie la dispoziția comunității academice și un garant al autonomiei
universitare, al libertăților academice și al bunei guvernări
II. Transformarea UAIC
într-o universitate regională, a Europei de Est, relevantă din punct de vedere
internațional;
III. Asigurarea învățământului
centrat pe student, prin îmbinarea modelului humboldian cu cel anglo-saxon;
IV. Răspunderea publică și
istorică a universității, transformarea ei în inimă a cetății.
Planul poate fi găsit și
consultat aici, cu toate propunerile aferente:
http://www.uaic.ro/…/Plan-managerial-candidatura-Silvian-Em…
Indiferent de cum se va
termina povestea asta, am să îmi susțin în continuare principiile și idelile și
am să rămân pe baricade, pentru a apăra autonomia universitară, libertățile
academice, libertatea de expresie și libertatea de conștiință. Sistemul de învățământ
superior românesc trebuie reformat radical. Legea Educației Naționale nr.
1/2011 (în varianta originală, nu modificată de „băieții deștepți” din educație)
ne oferă toate instrumentele. Altfel, riscăm în lipsa unor elite autentice, să
încetăm a exista ca națiune.
Le mulțumesc colegilor
din Liga Studenţilor - LS IAŞI care de peste șase ani mi-au dat încrederea că
un grup mic dar determinat poate să producă schimbări însemnate și să ofere un
ideal studențimii române, dincolo de revendicări sociale. Silvian-Emanuel ManUrmăreşte
Astăzi mi-am depus
candidatura pentru funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din
Iași (UAIC).
Sunt primul
student care și-a depus vreodată candidatura pentru funcția de rector, cel puțin
în România. Legea Educației Naționale nr. 1/2011 nu prevede cine anume poate
candida și ocupa o astfel de funcție. Nu există nicio condiție de apartenență
la corpul didactic. Universitatea Politehnica din București (UPB) și
Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP) au rectori care nu sunt
cadre didactice.
Cu toate acestea,
Biroul Electoral Central (BEC) al universității mi-a invalidat candidatura. Voi
contesta decizia și voi reveni cu explicații juridice pe această temă.
Este în primul
rând un manifest public față de lipsa de viziune pe termen lung pentru
universitate a profesorului Tudorel Toader, care a fost de jure rector doar o
treime de mandat. În celelalte două treimi a preferat să facă politică și să
aducă prejudicii de imagine comunității academice prin încurcarea celor trei
funcții (rector, profesor și ministru) și nesocotirea vocației de jurist. Nu
cred că trebuie să mai dea cineva explicații pe acest subiect. Toader ar fi un
bun director general administrativ. Dar nu un rector. Un rector trebuie să aibă
viziune și să fie loial comunității academice. Toader a ratat, din perspectiva
mea, în mare parte, principalele obiective manageriale propuse în 2016.
Candidatura mea
pune în dezbatere în spațiul public exact problema managementului academic și
rolul studenților în guvernarea universitară: avem nevoie de o conducere
universitară delegată strict de corpul profesoral (bazată, din păcate, de cele
mai multe ori, pe structuri de putere și clanuri academice) și care să ofere
aparența reprezentării sau avem nevoie de o conducere academică specializată,
„out of the box”, dinamică și pe deplin răspunzătoare pentru orice în fața
senatului universitar (a comunității academice)? Nu comentez calitatea actului
managerial din UPB și UNAP. Dar în sistemul anglo-saxon managementul academic
specializat și-a dovedit eficiența. Însă pentru a exista o astfel de abordare
în România, consider că Senatul trebuie să aibă un rol de control extins asupra
activității executivului într-o universitate.
Nu ascund faptul
că în ultimele luni am încercat să identific un candidat la funcția de rector
care să aibă capacitatea de a-l contracandida și a-l surclasa pe Tudorel Toader
în cursa pentru rectorat. Nu am reușit. M-am lovit mereu de reticență și de
fricile unor cadre didactice: „Are putere prea mare.”, „Are relații înalte,
legături cu serviciile etc.”, „Dacă pierd mă poate distruge.” Am înțeles că mulți
membri ai comunității academice nu pot ieși, din păcate, din această paradigmă
a rețelelor de putere. Existența unor astfel de mentalități arată că, de fapt,
în universitățile românești, nu există libertate academică. Văzând că nu
candidează nimeni, am decis să candidez eu! Democrația universitară nu poate fi
simulată, prin natura per se a universității. Este nevoie de dezbatere,
pluralitate de idei și de alternative.
Mi-am schițat
câteva idei (obiective, nu promisiuni) pe care mi-aș fi dorit să le regăsesc în
planul managerial al unui candidat la funcția de rector. Este rușinos ca
într-un plan managerial să se regăsească date copiate de pe site-ul universității
și din legislație doar cu rol de acoperire volumetrică. Un program managerial
trebuie să propună o viziune, dincolo de aspectele „edilitar-gospodărești”,
care ar trebui să intre mai mult în atribuțiile unui director general
administrativ, nu ale unui rector.
Așa am ajuns să
alcătuiesc proiectul managerial în baza căruia mi-am depus candidatura. Nu este
perfect și realizez că aș mai avea multe de adăugat. Dar nu am beneficiat de
infrastructura universtății și nici de experiența vreunei poziții anterioare de
management pentru a-l redacta sau de vreo echipă de candidatură, iar timpul a
fost scurt. În aceste condiții, cred că m-am prezentat onorabil pentru că sunt
doar gândurile mele curate, la care se adaugă problemele identificate direct
sau prin discuții cu membri ai comunității academice. Voi reveni cu completări
în cadrul dezbaterilor din comunitate.
Proiectul meu
managerial se întemeiază pe ideea că bunăstarea unei instituții de învățământ
superior nu trebuie să fie un scop în sine, ci o consecință firească a urmării
unei viziuni, a unui „proiect de universitate”, a unui ideal spiritual.
Vreau în
continuare, în ciuda tuturor dificultăților prin care am trecut și a oprobiului
la care mă aștept să fiu supus de acum încolo, să încurajez în special
profesorii și cercetătorii, dar și studenții, să fie mai vocali și să ia
atitudine. Nimeni nu vă poate lua libertatea decât voi înșivă!
Candidatura mea
oferă garanția unui om independent de orice interes de facultate, departament
sau prietenie de lungă durată. Îmi doresc o universitate democratică, fără
clanuri academice și rețele de putere. Universitatea trebuie să devină, în
același timp, o republică a meritului și un regat al conștiinței.
Proiectul
managerial vizează patru direcții principale:
I. Rectorul trebuie să fie la dispoziția comunității academice și un garant al autonomiei universitare, al libertăților academice și al bunei guvernări
II. Transformarea UAIC într-o universitate regională, a Europei de Est, relevantă din punct de vedere internațional;
III. Asigurarea învățământului centrat pe student, prin îmbinarea modelului humboldian cu cel anglo-saxon;
IV. Răspunderea publică și istorică a universității, transformarea ei în inimă a cetății.
I. Rectorul trebuie să fie la dispoziția comunității academice și un garant al autonomiei universitare, al libertăților academice și al bunei guvernări
II. Transformarea UAIC într-o universitate regională, a Europei de Est, relevantă din punct de vedere internațional;
III. Asigurarea învățământului centrat pe student, prin îmbinarea modelului humboldian cu cel anglo-saxon;
IV. Răspunderea publică și istorică a universității, transformarea ei în inimă a cetății.
Planul poate fi
găsit și consultat aici, cu toate propunerile aferente: http://www.uaic.ro/…/Plan-managerial-candidatura-Silvian-Em…
Indiferent de cum
se va termina povestea asta, am să îmi susțin în continuare principiile și
idelile și am să rămân pe baricade, pentru a apăra autonomia universitară,
libertățile academice, libertatea de expresie și libertatea de conștiință.
Sistemul de învățământ superior românesc trebuie reformat radical. Legea Educației
Naționale nr. 1/2011 (în varianta originală, nu modificată de „băieții deștepți”
din educație) ne oferă toate instrumentele. Altfel, riscăm în lipsa unor elite
autentice, să încetăm a exista ca națiune.
Le mulțumesc
colegilor din Liga Studenţilor - LS IAŞI care de peste șase ani
mi-au dat încrederea că un grup mic dar determinat poate să producă schimbări
însemnate și să ofere un ideal studențimii române, dincolo de revendicări
sociale.
