Când scăpăm de votul femeii de serviciu pentru postul de rector?!

Când scăpăm de votul femeii de serviciu pentru postul de rector?!

Cum să ajungeți rector, funcție penibilă și politică, în România copiatorilor, a politrucilor jegoși, a miniștrilor de 2 lei și a escrocilor care au mai multe locuri cu taxă decât locuri fără la universitățile de stat, bașca jegoși care au mărit prețul unui an la medicină, stimulați de mita dată de PSD asistenților și medicilor, concomitent cu carteluri ale universităților de medicină sau nu. Vă votează angajații, adică femeia de serviciu, ceva profi obosiți și câțiva studențași, adică vreo 150 de inși. Sau se scoate postul la concurs, caz în care poate veni oricine. Ce aleg universitățile din România? Prostul angajat deja, de multe ori în funcție, care candidează de câte ori i se mai scoală. Gagii ăștia practic privatizează universitățile și apoi ne trezim cu toate neamurile proaste făcute asistenți, preparatori sau profesori și că toate ciurucurile și-au cumpărat un doctorat penibil, categorie la care România stă bine,  având în vedere câte lături sunt doctori și câți viermi au fost prinși cu plagiate. Cum să te conducă astfel de indivizi bolnavi de putere, miliardele de lei lunare, în banii vechi? Pentru că un rector câștigă oficial mai mult decât ministrul educației! Asta înseamnă golănie românească și escrocherie cu bani fără număr din buzunarele proștilor care plătesc pe diplome și zero examene de admitere. Că alea erau pentru intelectuali, nu pentru bovinele de azi.

Silvian-Emanuel Man

Urmăreşte

12 ore

Astăzi mi-am depus candidatura pentru funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC).

Sunt primul student care și-a depus vreodată candidatura pentru funcția de rector, cel puțin în România. Legea Educației Naționale nr. 1/2011 nu prevede cine anume poate candida și ocupa o astfel de funcție. Nu există nicio condiție de apartenență la corpul didactic. Universitatea Politehnica din București (UPB) și Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP) au rectori care nu sunt cadre didactice.

Cu toate acestea, Biroul Electoral Central (BEC) al universității mi-a invalidat candidatura. Voi contesta decizia și voi reveni cu explicații juridice pe această temă.

Este în primul rând un manifest public față de lipsa de viziune pe termen lung pentru universitate a profesorului Tudorel Toader, care a fost de jure rector doar o treime de mandat. În celelalte două treimi a preferat să facă politică și să aducă prejudicii de imagine comunității academice prin încurcarea celor trei funcții (rector, profesor și ministru) și nesocotirea vocației de jurist. Nu cred că trebuie să mai dea cineva explicații pe acest subiect. Toader ar fi un bun director general administrativ. Dar nu un rector. Un rector trebuie să aibă viziune și să fie loial comunității academice. Toader a ratat, din perspectiva mea, în mare parte, principalele obiective manageriale propuse în 2016.

Candidatura mea pune în dezbatere în spațiul public exact problema managementului academic și rolul studenților în guvernarea universitară: avem nevoie de o conducere universitară delegată strict de corpul profesoral (bazată, din păcate, de cele mai multe ori, pe structuri de putere și clanuri academice) și care să ofere aparența reprezentării sau avem nevoie de o conducere academică specializată, „out of the box”, dinamică și pe deplin răspunzătoare pentru orice în fața senatului universitar (a comunității academice)? Nu comentez calitatea actului managerial din UPB și UNAP. Dar în sistemul anglo-saxon managementul academic specializat și-a dovedit eficiența. Însă pentru a exista o astfel de abordare în România, consider că Senatul trebuie să aibă un rol de control extins asupra activității executivului într-o universitate.

Nu ascund faptul că în ultimele luni am încercat să identific un candidat la funcția de rector care să aibă capacitatea de a-l contracandida și a-l surclasa pe Tudorel Toader în cursa pentru rectorat. Nu am reușit. M-am lovit mereu de reticență și de fricile unor cadre didactice: „Are putere prea mare.”, „Are relații înalte, legături cu serviciile etc.”, „Dacă pierd mă poate distruge.” Am înțeles că mulți membri ai comunității academice nu pot ieși, din păcate, din această paradigmă a rețelelor de putere. Existența unor astfel de mentalități arată că, de fapt, în universitățile românești, nu există libertate academică. Văzând că nu candidează nimeni, am decis să candidez eu! Democrația universitară nu poate fi simulată, prin natura per se a universității. Este nevoie de dezbatere, pluralitate de idei și de alternative.

Mi-am schițat câteva idei (obiective, nu promisiuni) pe care mi-aș fi dorit să le regăsesc în planul managerial al unui candidat la funcția de rector. Este rușinos ca într-un plan managerial să se regăsească date copiate de pe site-ul universității și din legislație doar cu rol de acoperire volumetrică. Un program managerial trebuie să propună o viziune, dincolo de aspectele „edilitar-gospodărești”, care ar trebui să intre mai mult în atribuțiile unui director general administrativ, nu ale unui rector.

Așa am ajuns să alcătuiesc proiectul managerial în baza căruia mi-am depus candidatura. Nu este perfect și realizez că aș mai avea multe de adăugat. Dar nu am beneficiat de infrastructura universtății și nici de experiența vreunei poziții anterioare de management pentru a-l redacta sau de vreo echipă de candidatură, iar timpul a fost scurt. În aceste condiții, cred că m-am prezentat onorabil pentru că sunt doar gândurile mele curate, la care se adaugă problemele identificate direct sau prin discuții cu membri ai comunității academice. Voi reveni cu completări în cadrul dezbaterilor din comunitate.

Proiectul meu managerial se întemeiază pe ideea că bunăstarea unei instituții de învățământ superior nu trebuie să fie un scop în sine, ci o consecință firească a urmării unei viziuni, a unui „proiect de universitate”, a unui ideal spiritual.

Vreau în continuare, în ciuda tuturor dificultăților prin care am trecut și a oprobiului la care mă aștept să fiu supus de acum încolo, să încurajez în special profesorii și cercetătorii, dar și studenții, să fie mai vocali și să ia atitudine. Nimeni nu vă poate lua libertatea decât voi înșivă!

Candidatura mea oferă garanția unui om independent de orice interes de facultate, departament sau prietenie de lungă durată. Îmi doresc o universitate democratică, fără clanuri academice și rețele de putere. Universitatea trebuie să devină, în același timp, o republică a meritului și un regat al conștiinței.

Proiectul managerial vizează patru direcții principale:

I. Rectorul trebuie să fie la dispoziția comunității academice și un garant al autonomiei universitare, al libertăților academice și al bunei guvernări

II. Transformarea UAIC într-o universitate regională, a Europei de Est, relevantă din punct de vedere internațional;

III. Asigurarea învățământului centrat pe student, prin îmbinarea modelului humboldian cu cel anglo-saxon;

IV. Răspunderea publică și istorică a universității, transformarea ei în inimă a cetății.

Planul poate fi găsit și consultat aici, cu toate propunerile aferente: http://www.uaic.ro/…/Plan-managerial-candidatura-Silvian-Em…

Indiferent de cum se va termina povestea asta, am să îmi susțin în continuare principiile și idelile și am să rămân pe baricade, pentru a apăra autonomia universitară, libertățile academice, libertatea de expresie și libertatea de conștiință. Sistemul de învățământ superior românesc trebuie reformat radical. Legea Educației Naționale nr. 1/2011 (în varianta originală, nu modificată de „băieții deștepți” din educație) ne oferă toate instrumentele. Altfel, riscăm în lipsa unor elite autentice, să încetăm a exista ca națiune.

Le mulțumesc colegilor din Liga Studenţilor - LS IAŞI care de peste șase ani mi-au dat încrederea că un grup mic dar determinat poate să producă schimbări însemnate și să ofere un ideal studențimii române, dincolo de revendicări sociale. Silvian-Emanuel ManUrmăreşte

12 ore

Astăzi mi-am depus candidatura pentru funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC).

Sunt primul student care și-a depus vreodată candidatura pentru funcția de rector, cel puțin în România. Legea Educației Naționale nr. 1/2011 nu prevede cine anume poate candida și ocupa o astfel de funcție. Nu există nicio condiție de apartenență la corpul didactic. Universitatea Politehnica din București (UPB) și Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP) au rectori care nu sunt cadre didactice.

Cu toate acestea, Biroul Electoral Central (BEC) al universității mi-a invalidat candidatura. Voi contesta decizia și voi reveni cu explicații juridice pe această temă.

Este în primul rând un manifest public față de lipsa de viziune pe termen lung pentru universitate a profesorului Tudorel Toader, care a fost de jure rector doar o treime de mandat. În celelalte două treimi a preferat să facă politică și să aducă prejudicii de imagine comunității academice prin încurcarea celor trei funcții (rector, profesor și ministru) și nesocotirea vocației de jurist. Nu cred că trebuie să mai dea cineva explicații pe acest subiect. Toader ar fi un bun director general administrativ. Dar nu un rector. Un rector trebuie să aibă viziune și să fie loial comunității academice. Toader a ratat, din perspectiva mea, în mare parte, principalele obiective manageriale propuse în 2016.

Candidatura mea pune în dezbatere în spațiul public exact problema managementului academic și rolul studenților în guvernarea universitară: avem nevoie de o conducere universitară delegată strict de corpul profesoral (bazată, din păcate, de cele mai multe ori, pe structuri de putere și clanuri academice) și care să ofere aparența reprezentării sau avem nevoie de o conducere academică specializată, „out of the box”, dinamică și pe deplin răspunzătoare pentru orice în fața senatului universitar (a comunității academice)? Nu comentez calitatea actului managerial din UPB și UNAP. Dar în sistemul anglo-saxon managementul academic specializat și-a dovedit eficiența. Însă pentru a exista o astfel de abordare în România, consider că Senatul trebuie să aibă un rol de control extins asupra activității executivului într-o universitate.

Nu ascund faptul că în ultimele luni am încercat să identific un candidat la funcția de rector care să aibă capacitatea de a-l contracandida și a-l surclasa pe Tudorel Toader în cursa pentru rectorat. Nu am reușit. M-am lovit mereu de reticență și de fricile unor cadre didactice: „Are putere prea mare.”, „Are relații înalte, legături cu serviciile etc.”, „Dacă pierd mă poate distruge.” Am înțeles că mulți membri ai comunității academice nu pot ieși, din păcate, din această paradigmă a rețelelor de putere. Existența unor astfel de mentalități arată că, de fapt, în universitățile românești, nu există libertate academică. Văzând că nu candidează nimeni, am decis să candidez eu! Democrația universitară nu poate fi simulată, prin natura per se a universității. Este nevoie de dezbatere, pluralitate de idei și de alternative.

Mi-am schițat câteva idei (obiective, nu promisiuni) pe care mi-aș fi dorit să le regăsesc în planul managerial al unui candidat la funcția de rector. Este rușinos ca într-un plan managerial să se regăsească date copiate de pe site-ul universității și din legislație doar cu rol de acoperire volumetrică. Un program managerial trebuie să propună o viziune, dincolo de aspectele „edilitar-gospodărești”, care ar trebui să intre mai mult în atribuțiile unui director general administrativ, nu ale unui rector.

Așa am ajuns să alcătuiesc proiectul managerial în baza căruia mi-am depus candidatura. Nu este perfect și realizez că aș mai avea multe de adăugat. Dar nu am beneficiat de infrastructura universtății și nici de experiența vreunei poziții anterioare de management pentru a-l redacta sau de vreo echipă de candidatură, iar timpul a fost scurt. În aceste condiții, cred că m-am prezentat onorabil pentru că sunt doar gândurile mele curate, la care se adaugă problemele identificate direct sau prin discuții cu membri ai comunității academice. Voi reveni cu completări în cadrul dezbaterilor din comunitate.

Proiectul meu managerial se întemeiază pe ideea că bunăstarea unei instituții de învățământ superior nu trebuie să fie un scop în sine, ci o consecință firească a urmării unei viziuni, a unui „proiect de universitate”, a unui ideal spiritual.

Vreau în continuare, în ciuda tuturor dificultăților prin care am trecut și a oprobiului la care mă aștept să fiu supus de acum încolo, să încurajez în special profesorii și cercetătorii, dar și studenții, să fie mai vocali și să ia atitudine. Nimeni nu vă poate lua libertatea decât voi înșivă!

Candidatura mea oferă garanția unui om independent de orice interes de facultate, departament sau prietenie de lungă durată. Îmi doresc o universitate democratică, fără clanuri academice și rețele de putere. Universitatea trebuie să devină, în același timp, o republică a meritului și un regat al conștiinței.

Proiectul managerial vizează patru direcții principale:
I. Rectorul trebuie să fie la dispoziția comunității academice și un garant al autonomiei universitare, al libertăților academice și al bunei guvernări
II. Transformarea UAIC într-o universitate regională, a Europei de Est, relevantă din punct de vedere internațional;
III. Asigurarea învățământului centrat pe student, prin îmbinarea modelului humboldian cu cel anglo-saxon;
IV. Răspunderea publică și istorică a universității, transformarea ei în inimă a cetății.

Planul poate fi găsit și consultat aici, cu toate propunerile aferente: http://www.uaic.ro/…/Plan-managerial-candidatura-Silvian-Em…

Indiferent de cum se va termina povestea asta, am să îmi susțin în continuare principiile și idelile și am să rămân pe baricade, pentru a apăra autonomia universitară, libertățile academice, libertatea de expresie și libertatea de conștiință. Sistemul de învățământ superior românesc trebuie reformat radical. Legea Educației Naționale nr. 1/2011 (în varianta originală, nu modificată de „băieții deștepți” din educație) ne oferă toate instrumentele. Altfel, riscăm în lipsa unor elite autentice, să încetăm a exista ca națiune.

Le mulțumesc colegilor din Liga Studenţilor - LS IAŞI care de peste șase ani mi-au dat încrederea că un grup mic dar determinat poate să producă schimbări însemnate și să ofere un ideal studențimii române, dincolo de revendicări sociale.