Hai
cu șantajul, privați din sănătate!
Au zis unii că medicina
de stat e nașpa, e caca, că la stat sunt angajate rude, că sunt și incapabili
acolo, că freacă menta, dar asta nu i-a împiedicat să racoleze angajații la
stat. Pentru că e mai simplu să îi iei gata făcuți decât să investești în
pregătirea unor tineri care au ajuns și o concurență chinuită la facultate,
dând examene și de râsul lumii, cu nota de la bacalaureat care îi face studenți
pe amatorii de diplome și de dat peste 50.000 de lei, timp de 6 ani, la niște UMF-uri
obosite și prăfuite, cu super miliardari în persoana rectorilor și a altor
atârnători de lux din conduceri. Au racolat privații medici la stat, care sar
3-4 ore din programul la stat și apoi fug la privat, ca își asigure pacienții
pe care altfel nu puneau mâna. Au făcut înțelegeri cu manageri de la stat ca să
se facă investiții, reabilitări, reparații nesfârșite, investiții
fantasmagorice și astfel ca privații să pupe, prin nefuncționarea spitalului de
stat, pacienți și banii vruți cu
disperare. Tot ei plătesc pe oră medicii și asistenții de la stat pentru că nu
își permit să îi angajeze la salariile exorbitante pe care le au medicii la
stat, cel mai pârlit și neștiutor având 10.000 net pe lună în buzunar. Sau privații
nu vor, pe motiv de taxe și impozite, sindicate și alte obligații de secolul 21.
Fac activități concurențiale, dar nu numai din acestea, câteodată fac și ceea
ce statul nu vrea sau nu mai e lăsat să facă, dar nimeni nu contestă că nu
trebuie să existe activitate concurențială sau chiar congruentă în sănătate. Întrebarea
este: cât e sabotat statul ca să trăiască privatul, de regulă condus de un nene
sau o tanti formați în comunism și angajați anterior tot la stat? Cât trebuie
să se mai închidă la stat ca să clamăm că avem clinici private bune? Câți
pacienți trebuie exportați de la stat, prin bunăvoința medicilor de ...bine?
Câți medici, asistenți, fizicieni trebuie să mimeze program la stat ca să
salveze fundul la privatul care nu îi poate plăti niciodată ca la stat, dar
care le oferă momeală o sumă de bani, în cine știe ce condiții legale sau nu?!
Și ca să ajung și la îndemnul din
titlul, dacă tot sunt unii cu idei, cum de unii au obrăznicia să ceară
pentru serviciile lor bani mai mulți decât primește statul, doar pe considerentul
că sunt privați?! Vrei mai mulți bani
pentru ceea ce face statul la un anumit preț, dar nu te obligă nimeni să îți
tragi clinici și spitale private, cu sau fără avize, cu sau fără protecție și
autorizații, în loc să vinzi brânză în piață, o activitate la fel de
capitalistă și tot în slujba cetățeanului. Să îți plătească statul mai mulți
bani? Ești handicapat, domnule patron? Vrei ajutoare de stat? Vrei protecție
doar pentru că ești privat? Nu îți ajunge că te folosești de pacienți, unii de
la stat, de cadre de la stat, de bunătatea unor manageri de stat, vrei și mai
mulți bani pentru serviciile clinicilor și spitalelor tale? Hai cu șantajul, nu
mai semnați cu Casa, dacă tot e țara în care prostălăul de (la) stat e șantajat
de oricine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.