marți, 24 noiembrie 2020

Dacă vă e dor de zburatul din conducerea SRI pentru încălcarea gravă a statutului SRI, Bretfelean!

Gagiul a fost verificat de Combaterea discriminării pentru demența etnică: Poliția locală a stârpit cuibul de țigani, fără amenda cuvenită, pe motiv că prostovanii din primărie postau și ăsta nu știa să citească ce titluri pun escrocii. Gagiul a avut dosar penal pentru propagandă în campanie electorală a lui Florea, împreună cu slugoii inepți în uniforme, trimiși să facă campanie pentru inculpatul Florea, cu vandalii imaginați știți voi cum, Florea fiind suficient de deștept să îl lase în rahat: bretfelean e ofițer SRI, știe ce vorbește. Totuși, au fost și premii, faimoasa tabără de pictură, de 15.000 de lei din bugetul local, ca să se joace fostul electrician și sereist de-a șefia taberei și de-a Vulturul albastru, ONG dubios și cu sediul la poliția subordonată inculpatului Florea! Ce prostii a mai făcut Bretfelean? A fost zburat din conducerea SRTI Maramureș pentru încălcarea gravă a statutului SRI și la un moment a fost coleg cu un condamnat al tribunalului militar, Pavel, altul din gașca lui Florea și a lui Maior, ca și Bretfelean, mă rog, o perioadă, pentru cunoscători și până la înlocuirea cu alt sex-ereist de încredere. Și când se plictisea, musiu Valentin își trăgea și recorduri personale de cel mai mare drapel  pus pe un deal. Și ca să nu încapă îndoială, pensionarul SRI a intrat în CJM pe locul amatorului de grofi E.M. Pașcan, care se plicti de duhoare de târg și de unde e iar cu nașa (pentru a treia oară, socotind și primăria în care au intrat rudele domnului mare de la PNA) și vrea aer de burghezie, adică de București!

 http://www.n24plus.ro/stiri-social-economic/un-tricolor-de-30-de-metri-patrati-a-fost-arborat-in-mihesu-de-campie-din-jude-ul-mure.html

 

http://citynews.ro/alegeri-locale-37/florea-ii-ia-apararea-lui-bretfelean-228879

"Domnul ministru de Interne ar face bine în primul rând să se documenteze. Domnul Bretfelean este fost ofițer de SRI, știe ce vorbește. Găștile de interlopi nu-i normal să pună mâna pe oraș. Noi nu putem arăta târgumureșenilor că suntem nesiguri pentru că domnul ministru și PSD are campanie electorală. Târgu Mureș și orice oraș al României trebuie să fie sigur și nu la discreția bandelor de interlopi", a declarat primarul Dorin Florea. Florea a explicat că Bretfelean nu este sub comanda Ministerului de Interne, el având atribuții de funcționar public.

"Cred că domnul ministru de Interne Ioan Rus nu cunoaște, și când va cunoaște serviciile de informațiile ale poliției și când va da informații reale, o să îl felicite pe domnul Bretfelean că și-a exercitat treaba așa cum spune legea. El (valentin Bretfelean n.r.), în primul rând este în slujba cetățeanului și nu cazon în fața niciunui ministru. Domnul Bretfelean este șeful Poliției Locale cu atribuții clare de funcționar public și nu sub comanda unui ministru de interne", a încheiat edilul.

 

 

Nu premeditare, doar atenție la detalii:

 

Autoritate contractanta: Primaria Municipiului Tirgu-Mures

Cod de identificare fiscala: 4322823

Adresa: Piata Victoriei nr.3, Targu Mures

Telefon: +40 0265268330

Fax: +04 0365801856

Ofertant: MEDIA FACTORY INTERNATIONAL SRL

Cod de identificare fiscala: RO28492078

Adresa: STRADA LUNGA NR 1, Sangeorgiu de Mures

Telefon: +40 757058059

Fax:

Detaliu produs / serviciu / lucrare

Denumire: Autocolante A4

CPV: 22462000-6 -

Materiale publicitare (Rev.2)

Unitate de masura: bucata

Data publicare: 01.04.2012 20:58

Descriere:

Autocolante a€“ format A4, suport PVC, print digital real solvent ink, 4+0

Detaliu achizitie

Denumire: [DA2850300]

Autocolante a€“ format A4

Cantitate: 3000.00

(bucata)

Data initiere: 23.04.2012 14:27

Data limita etapa: 26.04.2012 17:00

( Ofertare )

Pret maximal: 2.78 RON

(0.64 EUR)

Descriere:

Autocolante a€“ format A4, suport PVC, print digital real solvent ink, 4+0

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.