Ce diplome se mai cumpără la UMF Târgu-Mureș sau cum parlamentarul Azamfirei trebuie să răspundă la ce a făcut când era rector în 2-3 mandate legale sau cu delegare pentru excursie în Maldive!
Măi, voi râdeați de Vadim că își cumpăra titluri de om al anului sau secolului? Sau de poeți târgumureșeni care își trăgeau pe bani diverse mizerii de poetul anului la Cambridge sau altă editură de diplome pe zeci sau sute de dolari?
Rectorul Universității de Medicină din Târgu Mureș, în „divizia de elită a Uniunii Academice Oxford” Printre cei listați în Clubul Rectorilor, divizia de elită a Uniunii Academice Oxford, este și dr. Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș. Libertatea a încercat să-l contacteze pe Leonard Azamfirei, dar șeful de cabinet al acestuia a spus că rectorul este ocupat și că nu poate vorbi. Am trimis pe e-mail o serie de întrebări despre premiile primite de la EBA, la care nu am primit răspuns până la data publicării. Înainte de a intra în Clubul Rectorilor, Azamfirei a fost „nominalizat” de către EBA în 2013 ca „Managerul Anului”, Universitatea de Medicină fiind „nominalizată” pentru titlul de „Cea mai bună universitatea Regională”. OCCRP a arătat într-o investigație că dacă cineva primește un astfel de premiu de vanitate e abordat apoi de aceeași organizație sau de alte organizații similare să îi vândă alte premii. Universitatea Valahia, o universitate privată din Târgoviște, a fost nominalizată de trei ori la premiile EBA.
Citeşte întreaga ştire: INVESTIGAȚIE | Cum toacă banii șefii de la stat: Subinginer angajat director la Transgaz și-a cumpărat un titlu de „Profesor Onorific” la Oxford
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.