miercuri, 6 ianuarie 2021

S-au întâlnit hoții cu proștii. Și ne conduc

S-au întâlnit hoții cu proștii. Și ne conduc

S-au dat bani de erou covid doar unora, selectați cu grijă, din fondul unic de sănătate, adică din banii tuturor, mințindu-se că europenii atât de tâmpiți încât să dea banii care pot fi considerați mită. Din cei 75.000 de beneficiari estimați au rămas 43.000, restul nu sunt oameni, nu contează, nu pupincuresc, nu există în rețele de socializare cu care sunt verificați ceilalți. S-au dat banii medicilor, asistenților, brancardierilor, îngrijitoarelor plătite deja pentru munca lor, un spor probabil și ilegal, nefiind în legea de muncă, nefiind negociat pe CCM unic pe ramură și dat ca să compenseze niște venituri în plic cu care unii erau, probabil, obișnuiți. Nici un prostălău din sindicate nu s-a prins, ceea ce e normal, băieții votând, cum spunea Veorica, în comitetul PSD.

S-au dat bani de covid rezidenților care nu aveau dreptul, în detrimentul celor care munceau pe bune și erau și expuși. Nici un troglodit de manager nu a ajuns la pușcărie.

S-au înghețat salarii la cei de jos, pentru că medicii și asistenți și-au luat mita PSD, bani pe 4 ani înainte, dublate sau triplat din pix, cu medici specialiști cu 20.000 salariul brut lunar și 15.000 de lei în mână. Nici un sindicat de rahat nu a zis nimic, deși cei care sunt în sindicat nu sunt cei care și-au luat mita PSD, ci ăia de jos, îndeosebi.

S-a înghețat salariul minim, dar s-au înghețat norma de hrană și voucherul de vacanță. Nici un prostălău din sindicate nu a reacționat.

Există discriminare între angajații în poliție, penitenciare și cei considerați prostime cu 340 de lei norma de hrană, primii luând de 3 ori și având și actualizări cu inflația. Prostimea nu reacționează.

Se dau în continuare mizeriile PSD de ținut jegurile Horeca în viață. Primești voucher de vacanță prin împrumut pe care idiotul de stat îl face la banca privată, ajută banca privată la care unii vor contacta credite avantajoase pentru ei și familiile lor, banii îi achiți în 12 luni pus plata impozitului de 10 la sută, ajuți jegul din Horeca, pe firme dintre care unele ale gpștii de partid care te conduc! Iar prostimea crede că e cadou, nu supraimpozitarea normei de hrană cu 41,5 la sută. Cei care nu vor escrocheria cu voucher de vacanță plătesc în continuare cele 12 rate și sunt scutiți de plata impozitului pe voucher, iar DNA nu duce hoții români la pușcărie.

 

 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.