joi, 5 iulie 2018

Țării cât mai mult cărbune! Pardon, rezidenți!


Țării cât mai mult cărbune! Pardon, rezidenți!
Incapabilii care ne conduc au reinventat sintagma și au transformat-o în: țării cât mai mulți rezidenți! Numai 400 în plus! Până acum, incapabilii nu au fost interesați de subiect, dar cum în spitalele de stat sunt mega-salarii din pomana electorală a scursurilor PSD se inventează locuri pentru atârnat câțiva ani în loc călduț, pe lângă șefi de clinici sau medici specialiști, întocmindu-se rețete și bilete de ieșire pentru bolnavi, spre bucuria șefilor care trebuie să îi învețe meserie.  Un rezident poate câștiga mai mult ca un inginer sau un profesor calificat, astfel că va fi bătaie pentru intrat la stat. Tot din domeniul umflat locuri se numără și inițiativa UMF Târgu-Mureș, care a ajuns la 100 de locuri pentru medicină militară, de la 20 anul trecut. Escrocheria este aici că locurile neocupate, probabil 70-90, se transformă în locuri cu taxă, iar ministerul Educației se face că nu vede măgăria menită să scoată bani din buzunarele prostimii care vrea să-și cumpere loc la facultate! Nu mai spunem de cealaltă escrocherie, cu măritul prețului anului universitar. UMF Târgu-Mureș a sărit acum vreo lună, la 9000 de lei pentru Medicină și Stomatologie, în timp ce prețurile pentru străini, materie predată în engleză, rămân la fel! Escrocherie de a  mulge fraierul care vrea diploma care îi va garanta minimum 75.000 de lei net pe lună în spitalele de stat, discriminare a fraierului român, cu prețuri umflate pentru salariile nesimțite ale UMF-iștilor! Care au ajuns la nivele de ministru, bașca angajările cu familie și reparații pe firmele unor borfași care conduc și uită că investesc banii publici în gunoaiele lor de firme ! Caz valabil la mai toate UMF-urile de tip cartel din România! Cartel egal înțelegere la preț de la minimum 3 UMF.  Spor la investigat potlogăriile din ultimii vreo 10 ani!
P.S. Suntem în țara în care sporurile din sănătate sunt plafonate. În teorie, pentru că un escroc de manager poate să ofere fără număr! Legea e doar pentru proști!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.