Zi
de zi pune limbuța pe insul cu probleme de integritate Urcan!
zi de zi zicere:
La vârsta de 40 de ani,
Florin Urcan (PNL) este deputat de Mureş în Parlamentul României, din anul
2012, fiind la primul mandat. În perioada 2008-2012 acesta a îndeplinit funcţia
de primar al oraşului Luduş care, aşa cum ne-a mărturisit, l-a ajutat şi îl ajută
foarte mult în activitatea s-a actuală, fiind membru în Comisia de
administraţie publică şi amenajarea teritoriului a Camerei Deputaţilor.
„Motorul României este reprezentat de comunităţile locale. Avem nevoie de legi
noi care să „elibereze” comunitatea locală şi pe cetăţeanul care se află în
centrul ei, de tot ceea ce înseamnă birocraţie excesivă, lipsă de pragmatism,
centralism. Avem cea mai mare nevoie de un Cod administrativ, simplu şi
eficient. Nu mai trebuie să fim o Românie a „ghişeului”, a declarat
parlamentarul mureșean.
Să ne…râdem cu Urcan.
Insul cu bube de compatibilitate, pe care îl freacă mita electorală pe care nu o identifică la
banditul lui din PDL Mureș și în campania pentru Băsescu, celebra dedicație Real, mită pentru
profesorii pupincuriști
7) URCAN IONAȘ FLORIN
s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 iunie 2008 (data
validării mandatului de primar) – 18 noiembrie 2011 (data încetării de drept a
mandatului de consilier județean), întrucât a deținut, simultan, funcția de
Primar al Orașului Luduș, Jud. Mureș, calitatea de reprezentant din partea
autorității publice locale în cadrul Consiliului de administrație al Grupului
Școlar Industrial Luduș, cât și administrator în cadrul mai multor societăți
comerciale. Astfel, acesta a încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d)
din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar […] este
incompatibilă cu […] funcţia de administrator, membru al consiliului de
administraţie […] la societăţile comerciale […] precum şi la instituţiile
publice”.
Zi de zi zicere:
Deputatul PDL Florin
Urcan a afirmat marţi, 1 aprilie, cu ocazia citirii declaraţiei politice „Azi
Ponta nu ne păcăleşte, românul chiar plăteşte!”, că măsura Guvernului de
creştere a accizei la combustibil va înăspri viaţa românilor şi a întregului
mediu economic şi de afaceri. Potrivit deputatului democrat-liberal, „adoptarea
acestei măsuri radicale şi total dăunătoare a Guvernului Ponta nu are niciun
fundament real decât acela că prin încasarea acestor sume la bugetul naţional,
s-ar putea satisface toate poftele baronilor locali ai PSD” care aşteaptă „să
curgă sumele colectate către buzunarul firmelor de casă”. De asemenea, Florin
Urcan a anunâat că grupul parlamentar din care face parte va iniţia o propunere
legislativă pentru abrogarea noii accize pe combustibil, valabilă din 1
aprilie. „Nu este normal să avem combustibil mai scump ca în Germania şi
Austria, iar nivelul veniturilor salariale este cu mult mai jos decât în aceste
ţări, nu este normal ca Ponta şi Guvernul său incompetent să-i oblige,
indirect, pe transportatori să
alimenteze din statele vecine care nu iau astfel de măsuri aberante, nu este
normal să ne trezim, peste noapte, cu creşterea masivă a evaziunii fiscale în
acest domeniu, nu este normal să fim „condamnaţi la viaţă” de către un tinerel
socialist care joacă România la coşul de baschet. Partidul Democrat Liberal,
prin toţi parlamentarii săi, a iniţiat o propunere legislativă prin care se
doreşte abrogarea acestei nevolnice taxe, dar ştim foarte bine şi suntem
conştineţi pe deplin de faptul că acest sforar al propriilor interese, va face
toate „jocurile” necesare ca acest demers să rămână neîmplinit, mai mult,
încearcă deja cu ajutorul propriilor laboratoare de propagandă, să arunce
veninul şi vina pe cei care au guvernat în trecut şi care nu-l lasă acum să
facă numai lucruri foarte bune”, a arătat Florin Urcan.
Zidezi zicere
Deputatul PDL Florin
Urcan a solicitat marţi, 23 septembrie, cu ocazia declaraţiei politice
„Migraţia aleşilor locali – înfiinţarea cooperativei pesediste cu banii
românilor”, stoparea practicilor de „mită electorală” pe care Guvernul le
săvârşeşte asupra primarilor din opoziţia. „Victor Ponta și Liviu Dragnea au
dat atacul, a nu știu câta oară, la temelia statului român, aruncând România la
coșul de gunoi al Europei. Ce încredere mai pot să aibă partenerii noștri
occidentali în sistemul politic și instituțional din România când, prin
promovarea acestor practici abuzive de preluare a aleșilor locali, se urmărește
defapt crearea un nou partid-stat”, a precizat Florin Urcan.
Activitatea
parlamentară a deputatului Florin Urcan constă în munca din cadrul comisiei
parlamentare din care face parte, precum şi din plenul Parlamentului, la grupul
parlamentar al Partidului Naţional Liberal unde se iniţiază proiecte de legi,
dar şi munca în teritoriu, la întâlnirile permanente cu cetăţenii sau cu
reprezentanţii comunităţilor din zona Colegiului nr. 4 Mureş, Târnăveni, Luduş,
Iernut şi comunele învecinate. „Sunt iniţiator sau co-iniţiator a multor acte
normative, proiecte de legi care viziază diverse domenii: îmbunătăţirea
situaţiei economice, priorităţi în educaţie, asistenţă socială, am formulat
sute de amendamente la legile bugetului de stat, tocmai pentru a sprijini
comunitatea pe care o reprezint. Uneori reuşeşti, alteori nu. Un lucru este
cert: alocările de fonduri publice de la bugetul de stat nu mai trebuie să facă
obiectul practicilor politicianiste pentru că întradevăr cineva „câştigă”, dar
în acelaşi timp cineva „pierde”. Nu este corect, deoarece trebuie să vorbim
despre cetăţeni cu aceleaşi drepturi”, a mai spus Florin Urcan.
Deputatul Florin Urcan
a avut o intensă activitate şi într-un sector de importanţă maximă: securitatea
statelor în faţa noilor ameninţări, în special a terorismului. În acest sens a
participat la multe reuniuni internaţionale, organizate sub egida unor
instituții de prestigiu, cu un rol edificator în ceea ce privește drepturile și
libertățile fundamentale cetățenești, una dintre acestea fiind și plenara
aniversară ONU, din septembrie 2015 de la New York, unde a participat alături
de Președintele României, Klaus Iohannis. Cel mai important lucru însă, ne
spune Florin Urcan, este despre Reclădirea Națională, un important proiect pe
care și l-a asumat: ”nu mai putem irosi timpul în defavoarea României. Este
nevoie de o cu totul altă abordare a politicului în raport cu societatea,
tocmai pentru a construi ceva pentru care să simțim mândria. Este nevoie despre
acest proiect denumit simplu, România. O Românie în care cred și pentru care
trebuie să oferim totul.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.