London Road, filmul care
ironizează presa amatoare de emoții de pe urma morbidului
Nu ratați cu nici un preț
London Road! Filmul e aparte, fiind musical, dar e un musical deosebit, în care
nu contează cum se cântă neapărat sau dacă versurile au rimă! Filmul
avertizează la început că s-au folosit declarații oficiale din dosar și nu
numai, iar ineditul este că aceste declarații sunt….cântate. Avem, reporteri
care își cântă știrile, avem martori care își cântă declarațiile, avem populație
care își cântă îngrijorarea!
Filmul surprinde
evenimentele de pe strada care dă numele filmului și procesul criminalului în
serie Steve Wrigh, după uciderea unor prostituate. Ceea ce e interesant la film
este că el poate fi citit în cheia… ironiei pentru presa amatoare de emoții de
pe urma morbidului și care nu se mai folosește doar de cuvinte pentru a exprima
grozăviile! Uitați și la gunoiul zis presă românească, detaliile șoc sunt
importante, filmările cu înmormântări, cu declarații ale ultimelor rude
posibile ale victimelor. Cel mai grav este că se folosesc generice, se folosește
muzică, într-un clip morbid deghizat în știre, cu un singur scop: stoarcerea de
emoții, iar reporterii, excitați sau surescitați, aproape că își cântă textele!
Dincolo de ironia și umorul englezesc specific, filmul merită văzut, dacă nu
pentru noul adus în cinema (musicall
bazat pe știrile de la ora 5!), pentru frumusețea coregrafiei și a imaginii.
P.S. Tom Hardy conduce și în filmul ăsta!
P.S. Tom Hardy conduce și în filmul ăsta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.