TVR, totuși, nu e o
lătură de canal de televiziune de știri de partid
TVR - un monstru în ce
privește volumul cheltuielilor, datoriilor și angajărilor fără număr, în
familie, ca la stat - a ajuns ținta unora pentru că nu a prins știrile-șoc cu
arșii din clubul bucureștean. Deja s-a lăsat cu demisii, dar unora nu le
ajunge, mai vor sânge. Pentru acești revoltați dezmeticiți în ultima clipă, care nu
s-au uitat zeci de ani la TVR, care nu au fost deranjați zeci de ani de taxa
obligatorie sau de manageriatele
imbecile, vă place cum arată, în
general, televiziunile breaking news în
România? V-ați obișnuit cu șnapanii
de partid care și-au tras televiziuni
de știri de propagandă și ați ajuns că cereți TVR să fie la nivelul lăturilor
respective, cu așa-zisă presă de știri făcută de pe scaun de un cititor de
prompter, cu un reporter sau doi la fața locului?
TVR a greșit, într-adevăr,
pentru că nu a intrat în direct cu știri, dar
oamenii, se pare vor circul mediatic marca România TV, Antena 3,
Realitatea TV sau B1. Obișnuiți fiind cu
minciunile și propaganda băsistă, pontistă, X- ….istă sau cu slujul ieftin la
mafioții politicii dâmbovițene, unii uită
că televiziunea publică nu trebuie să fie ca o televiziune privată, care își permite
să și modifice 24 de ore din 24 grila și
care filtrează politic informația. Și TVR nu ar trebui să fie locul în care
mafioții din politică să vină să câștige imagine, în care păcălicii cu
astrologia sau numerologia să vină și să vă spună cum ceasul rău e de vină
pentru nenorociri, nu jegurile umane, TVR nu e nici televiziune de groapă de cimitir,
ca Antenele sau România TV și nici locul nebunilor care vin să se exprime
atrași de magia celebrității facile.
În concluzie: TVR a greșit,
să plătească cei vinovați, dar, din fericire, TVR nu arată ca gunoaiele de
televiziuni de știri și de partid. Dacă vreți să dați în TVR-iști, dați-le
peste bot cu lipsa de profesionalism a angajaților și a șefilor, cu angajările în familie, la inventarea de studiouri prin protocol
PSD-UDMR, căutați fondurile de salarii la TVR Târgu-Mureș sau aiurea, căutați
achiziții, căutați respectarea CCM unic pe ramură și așa mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.