Prostie teveristă cu…loteria loviturilor de la 11 m

Prostie  teveristă cu…loteria loviturilor de la 11 m

Pentru unii comentatori de fotbal o sintagmă nenorocită face carieră. Inșii respectivi susțin că loviturile de departajare, de la 11 m, ar constitui o… loterie. O mostră de tâmpenie ne-a fost asigurată și de un comentator pe bani publici ai TVR, la Bayern-Chelsea. Trecem peste faptul că cei doi comentatori sufereau că nu e Barcelona în finală, cum au suferit și în meciurile din semifinală, ceea ce e contra unei deontologii care spune că un comentator nu are voie să fie părtinitor cu vreo echipă. Concret, unul dintre comentatori exclamă: Nu mai e fotbal, e loterie! Adică, atunci când tragi la poartă de la 11m, într-o execuție fotbalistică de litera A a alfabetului fotbalului e…loterie, nu e dibăcie sau dovada talentului! Același primitiv a scos, două meciuri la rând, expresia: Chelsea respiră! Culmea, respiră și mai ia și cupa, să moară de necaz toți băiețașii ăștia din TVR care cred că fotbalul s-a născut cu Milan, Barcelona sau Real Madrid și dacă pe ei tremură chiloții pentru că joacă preferații lor pe alții nu se înregistrează acest fenomen. Pentru ei, o mică lecție de istoria fotbalului și întrebarea: era mai bine să se decidă câștigătoarea dând cu banul sau printr-o execuție fotbalistică elementară, pe teren, de la 11m? Mai respirați?

Italia s-a calificat în finala Euro ’68 prin tragere la sorţi, iar AC Milan a fost şi călău, şi victimă a banului în aceeaşi ediţie a Cupei Oraşelor. În 1966, Barcelona a câştigat trofeul după ce a fost în voia sorţii, în optimi.

A fost o vreme, până acum patru decenii, când hazardul avea un rol mai important în deciderea învingătoarei unui meci de fotbal. Penalty-urile, deşi inventate la sfârşitul secolului trecut, au fost alese să departajeze echipele aflate la egalitate abia din 1970, de către UEFA şi din 1976, de FIFA. În cazul în care rejucarea nu era posibilă, cum ar fi turneele finale, echipa care să meargă mai departe era decisă cu banul aruncat în aer, după modelul “cap sau pajură”.

Cel mai important astfel de moment al istoriei fotbalului s-a consemnat la Euro 1968, la semifinala Italia-URSS, când scorul a rămas 0-0 în urma disputei din teren. S-a dat cu banul, iar eliminaţi, prin tragere la sorţi, au fost ruşii. Finala, cu Iugoslavia, s-a încheiat şi ea la egalitate, 1-1, însă cum ar fi fost ridicol ca şi campioana Europei să fie decisă prin tragere la sorţi s-a decis rejucarea, câştigată cu 2-0 de Squadra Azzura. Cupa Cupelor a avut o viaţă de 39 de ani (1960-1999), dar încă de la şapte ani s-a lăsat în voia destinului, odată cu sfertul de finală Glasgow Rangers-Real Zaragoza.

Fiecare gazdă a câştigat cu 2-0 şi cum organizatorii nu ştiau ce să mai facă pentru a le diferenţia au dat cu banul şi au câşigat scoţienii. Au ajuns în finală, unde n-au mai avut atât noroc, fiind învinşi în prelungiri de Bayern München. Nici Liga Campionilor n-a scăpat de această departajare, iar dacă acum învârte multe hârtii de euro, acum 34 de ani, la sfertul de finală FC Köln-FC Liverpool învârtea, în aer, o monedă, care a decis ca englezii să meargă mai departe. Un tur mai încolo, în semifinale, aveau să fie eliminaţi de Inter Milano, care a rămas blestemată şi de atunci n-a mai câştigat trofeul.

Mama Cupei UEFA a fost Cupa Oraşelor Târguri (1955-1971), o competiţie care a avut parte de multe momente în care câştigătoarele au fost decise cu banul. Marea beneficiară a ediţiei 1966 a fost FC Barcelona, care a câştigat trofeul după 4-3, în prelungiri, cu Real Zaragoza. Momentul de cumpănă al catalanilor s-a consumat însă în optimi, când au câştigat tragerea la sorţi cu Hannover ’96, după o dublă manşă cu scor general 2-2. În acelaşi an, AC Milan a fost călău şi victimă în acest registru, rosonerii având câştig de cauză în primul tur, contra lui Strasbourg, însă au pierdut tragerea din optimi, după egalul cu Chelsea.(Cotidianul, http://old.cotidianul.ro/meciuri_decise_cu_banul-88803.html).