Bancnota care aduce prietenia

Bancnota care aduce prietenia
Advertorial

 

      L-am întâlnit acum două luni. Era după terminarea orelor de la şcoală şi mă plictisea drumul către casă. Ca de obicei, am urcat în autobuz, din staţia din faţa şcolii şi m-am aşezat pe un scaun lângă geam. În autobuz mi-a atras atenţia un băieţel negricios, mic de statură, care stătea în picioare. Purta un ghiozdan ponosit, deosebit de al meu, care era nou şi strălucitor. Avea  niște jucării mici în mâini, avionașe. Băiatul se comporta ciudat. Părea că evită intenţionat să privească pe ceilalţi călători în ochi. Nici măcar când câte unul se grăbea şi îl atingea, încercând să coboare, nu se uita în ochii  persoanei care îl împinsese. Mi se părea că se comportă ciudat! A coborât înaintea mea în staţia de autobuz. Eu am coborât puţin mai târziu şi cum mergea în direcţia casei mele m-am decis să  îl urmăresc. În mintea mea, îl vedeam ca pe un posibil răufăcător, căruia îi e teamă să dea ochii cu oamenii, pentru a nu se da de gol. Nu îmi plăcea nici ghiozdanul lui, care părea luat de la groapa de gunoi, nici jucăriile, cărora le lipsea câte o roată la trenul de aterizare, probabil pentru că băiatul avea obiceiul să distrugă jucării sau ceva de gen. Tot urmărindu-l, am ajuns lângă casa unde locuiesc, dar am decis să continui urmărirea. Ceva îmi spunea că am să descopăr ceva important.  Şi aveam să descopăr, curând ! În apropiere de stadion, băiatul se apropiase de o bătrânică. Aceasta mergea încet, obosita, şi la un moment a scos batista ca sa îsi steargă sudoarea de pe frunte. Chiar atunci din buzunar i-a căzut o bancnota de 200 de lei. O vedeam la picioarele bătrânei, care pornise din nou, încet, la drum. A văzut-o si baiatul. Îl şi vedeam înhăţând hârtia şi fugind pe lângă bătrânică, până ca aceasta să îşi dea seama că a pierdut banii. Băiatul s-a aplecat, a privit uimit bancnota şi a rupt-o la fugă! Eram hotărât să strig, ca să o atenţionez pe bătrânică, dar brusc mi s-a făcut ruşine. Băiatul pe care îl crezusem vreun derbedeu a fugit după bătrânică şi fără să îi spună un cuvânt i-a întins bancnota! Îmi venea să intru în pământ de ruşine! Judecasem un copil după ghiozdan şi pentru că nu îi privea pe ceilalţi în ochi. M-am întors imediat  acasă şi le-am spus părinţilor ce am păţit. Ei au ascultat cu atenţie şi mi-au spus să nu mai judec niciodată un om după aparenţe, ci numai după fapte. A doua zi m-am dus la şcoală şi nu spun cu câtă nerăbdare am aşteptat clopoţelul. În staţie l-am zărit pe băieţelul cu ghiodan ponosit. M-am dus la el şi i-am spus că a făcut o faptă bună. Băiatul m-a privit în ochi şi mi-a şoptit: mulţumesc. Mi-a spus că îl chemă Dan, că locuieşte lângă stadion şi că se bucură că am vorbit. Mă mai văzuse în staţie, eu nu îl văzusem dar, fiind timid, îi era frică să intre în vorbă cu mine. Nu vă mai povestesc că până la urmă am descoperit că locuim aproape unul de altul, că ne place fotbalul la fel de mult şi aşa am devenit prieteni buni. Datorită bătrânicii, am primit o lecţie de viaţă şi m-am ales şi cu un prieten bun! Cine mai poate spune că este plictisitor drumul de la şcoală către casă?