luni, 13 iunie 2016

Bandiții care au dezafiliat și furat Craiova, prima sentință. Țerbea a scăpat de justiția terestră.



Bandiții care au dezafiliat și furat Craiova, prima sentință. Țerbea a scăpat de justiția terestră.

GSP ZICERE:
Tribunalul București a decis astăzi ca Mircea Sandu și Dumitru Dragomir să fie condamnați la 3 ani cu suspendare în cazul dezafilierii Universității Craiova.

Decizia nu este una definitivă. Cei doi trebuie să plătească o amendă de 80.000 de lei și trebuie să presteze 3 luni de muncă în folosul comunității.

Instanța a dispus ca FRF și LPF să plătească o amendă, potrivit Digi24.

Adrian Mititelu trebuie să primească 1 miliard de lei, adică peste 200 de milioane de euro.

Procurorii DNA au cerut câte 14 ani de închisoare pentru Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, adică pedeapsa maximă plus o treime spor de pedeapsă pentru circumstanțe agravante. Mititelu a solicitat și el despăgubiri de 250 de milioane de euro.
Istoricul dezafilierii U Craiova

În 2013, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul privind dezafilierea echipei de fotbal Universitatea Craiova. Cei doi sunt acuzați de abuz în serviciu și trafic de influență.

Membrii Comitetului Executiv al FRF care au votat dezafilierea Universităţii Craiova în 2011 au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu. Aceştia i-ar fi adus lui Adrian Mititelu un prejudiciu de 15.800.000 lei.

Componența Comitetului care a votat dezafilierea Universității, pe data de 20 iulie 2011:

1. Mircea Sandu - președinte FRF (a semnat)
2. Dumitru Dragomir - primvicepreședinte FRF (nu a semnat)
3. Octavian Goga - vicepreședinte FRF (a semnat)
4. Marius Stan - reprezentant al cluburilor din Liga I (a semnat)
5. Cornel Şfaiţer - reprezentant al cluburilor din Liga a 2-a (nu a semnat)
6. Marian Rusen - reprezentant al cluburilor din Liga a 2-a (a semnat)
7. Ștefan Stana - reprezentant al cluburilor din Liga a 3-a (a semnat)
8. Cristi Bobar - reprezentant al cluburilor din Liga a 3-a (a semnat)
9. Paul Costas - reprezentant al cluburilor de copii și juniori (a semnat)
10. Marian Palarie - reprezentant al cluburilor de fotbalul feminin (a semnat)
11. Vasile Avram - președinte CCA (nu a semnat)
12. Sorin Ţerbea - reprezentantul cluburilor de fotbal în sală (a semnat)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.