miercuri, 23 noiembrie 2011

Ţerbea şi-a păstrat condiţia fizică după gratii cu banda de alergare şi greutăţi, iar viceprimarul etnic Maior nu a venit la proces, deşi era citat !

Ţerbea şi-a păstrat condiţia fizică după gratii cu banda de alergare şi greutăţi, iar viceprimarul numit etnic,Maior, nu a venit la proces, deşi era citat ca martor!

GSP.RO dixit:

Acum se află în plină desfăşurare audierile la cel de-al doilea termen în procesul în care fostul preşedinte al CCA, Vasile Avram, şi fostul membru al CEx al FRF, Sorin Ţerbea, sînt acuzaţi de luare şi dare de mită în formă continuată.

UPDATE // 16:50 În depoziţia sa, Neagu a precizat, printre altele, că Sorin Ţerbea este naşul fiului său.

UPDATE // 16:38 Acum este audiat martorul Doru Neagu, fostul şef al Comisiei de Disciplină a LPF.

UPDATE // 16:33 Eu l-am sunat pe Avram să-i spun că un arbitru care urma să conducă un meci de-al meu avea actele depuse să plece în Australia. Mi-a răspuns că ştie şi că a schimbat brigada. Am fost înregistraţi şi aşa am ajuns aici.

UPDATE // 16:29 S-a încheiat audierea martorului Mircea Colceriu. Urmează martorul Marian Rusen, acesta din urmă conducătorul echipei de liga secundă Juventus Bucureşti.

UPDATE // 16:20 Viceprimarul din Tg Mureş, Claudiu Maior, persoană importantă în caz, nu a fost prezent la tribunal deşi a fost citat ca martor.

UPDATE // 16:10 Audierea martorului Mircea Sandu a durat 13 minute. După încheierea audierii, judecătoarea l-a rugat să rămînă în sală pînă la ascultarea tuturor martorilor.A cerut permisiunea să plece, dar i-a fost retezată scurt: “Toţi sîntem grăbiţi, vă rog să rămîneţi”. S-a aşezat pe bancă şi i-a făcut cu ochiul, satisfăcut, avocatului său, Cristian Ene.

UPDATE // 16:00 Întrebare procuror:
- Care putea fi motivul desemnării unui supervizor la FCM Tg. Mureş-U Cluj?”.
Răspuns Mircea Sandu.
-Nu ştiu criteriile după care se deleagă supervizorii, dar din cîte ştiu cam 80 la sută dintre meciuri au supervizori”. “Pe ce criterii se aleg supervizorii?”. Nu ştiu, Dumitru Dragomir este preşedinte la Ligă, de acolo se dau supervizorii”.
-FCM Tg. Mureş – U cluj este un meci cu grad ridicat de risc? Un meci important?
-Nu pot să ştiu, nu pot face aprecieri legate de valoarea jucătorilor. Nu ştiu dacă eram în ţară atunci cînd s-a jucat meciul. Poate fi o miză de meci, să cîştige jocul.
-A venit vreun oficial de la Tg Mureş să vorbească despre jucătorul Subotici cu dumneavoastră?
- Nu, cu mine nu a discutat nimeni această problemă.
Judecătoare:
-Aţi ridicat în Comitetul Executiv problema legată de mulţimea scandalurilor din fotbalul românesc?

-Desigur, modificările din regulament sînt elocvente. În special pe zona disciplinară. Cu domnul ţerbea nu am discutat de foarte multe roi. Nu ştiam că reprezintă FCM Tg. Mureş. Dînsul era reprezentantul fotbalului în sală.

UPDATE // 15:57 “Nu i-am văzut pe Avram şi pe Ţerbea să aibă intimităţi. Participau la şedinţele Comitetului Executiv, dar nu cunosc să fie o relaţie specială între ei, a mai spus Mircea Sandu în faţa judecătorului

UPDATE // 15:50 Mircea Sandu este primul martor audiat. “Am colaborat foarte bine cu Vasile Avram. Capacitatea lui managerială extraordinară m-a determinat să-l propun în Comitetul Executiv ca şef al arbitrilor. A îndeplinit multe funcţii la nivel guvernamental şi sportiv. L-am considerat un om de nădejde”. Sînt aceleaşi vorbe pe care le-a rostit în conferinţa de presă organizată după arestarea lui Avram. “Nu ştiu cine l-a delegat la Tg Mureş.

Dacă a fost supervizor, secretarul general al LPF şi preşedintele LPF aveau această calitate”, a mai spus Mircea Sandu.

UPDATE // 15:48 Avocatul lui Avram solicită desigilarea plicurilor în care se află trei DVD-uri mici şi unul mare. Vor fi ascultate în zilele următoare, într-o sală specială.

UPDATE // 15:45. Martorii, între care Mircea Sandu şi Marian Rusen, sînt invitaţi afară din sală.

UPDATE // 15:40 Cei prezenţi la Curtea de Apel Bucureşti nu par apăsaţi de situaţie. Mircea Sandu: “Domnule Avram, nu discutaţi cu noi?”. Avram, rîzînd: “Nu pentru că sînteţi martori în proces şi nu am voie”. Avram discută intens cu avocatul lui, celebrul Marian Nazat. Un alt avocat important este angajat de recepţionerul implicat în caz. Pavel Abraham, fostul şef al Poliţiei Române îl apără pe Vasile Chiorean.

UPDATE // 14:05 Sorin Ţerbea pare foarte sigur pe el şi într-o formă fizică excelentă. “În arest am avut timp mult pentru sport. Şi acasă lucram la sală, dar nu aveam suficient timp, pe cînd aici am putut să aleg pe bandă şi să ridic greutăţi”, a povestit Ţerbea în timp ce aşteapta începerea procesului.

UPDATE // 14:00 Mircea Sandu face parte alături de alte 32 de persoane dintre martorii acestei speţe. “Îmi pare bine să vă văd liber, aşa cum este normal”, i-a spus preşedintele FRF lui Ţerbea.

Primul care şi-a făcut apariţia la Curtea de Apel Bucureşti, la 13:45, a fost Vasile Avram, însoţit de fiul său, arbitrul internaţional Marius Avram. Îmbrăcat la 4 ace, proaspăt tuns, cu destule kilograme în minus faţă de momentul arestării, pe 25 septembrie, fostul şef al arbitrilor a ţinut să precizeze că “nu am de gînd să fac nici un demers legat de revenirea în fruntea CCA pînă cînd instanţele nu vor da un verdict definitiv şi irevocabil”. A fost singura declaraţie dată, apoi s-a retras alături de avocatul său.

La 13:51, pe uşă a intrat şi Sorin Ţerbea. Deşi au aşteptat intrarea în sala de judecată la cîţiva metri distanţă unul de celălalt, cei doi nici nu s-au salutat. Oricum, conform deciziei prin care ambii au fost, luni, eliberaţi sub control judiciar, cei trimişi în judecată nu au voie să ia legătură între ei şi nici cu ceilalţi martori din dosar.

Citeşte aici ce s-a întîmplat în sala de judecata la primul termen al procesului, pe 9 noiembrie 2011.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.