Unealta lui Florea - angajată cu rude cu tot în primăria Târgu-Mureș - a... stihuit salariile nesimțite!
Poate DNA verifică vreodată angajările pe carnet de partid portocaliu la bandiții din primăriaTârgu-Mureș, externalizarea serviciilor pe gașca nesimțită din camarilă și PFA-urile imaginare pentru ca banditul etnic numărul 1 al Târgu-Mureșului să își servească acuzații și de mită în instituție! Afacerea Coral, de exemplu, cu mită pe Kagan și Maior, cum scrie EVZ!
1
Curentul.ro dixit
Creşterea la maxim DOAR
a salariilor funcţionarilor de la Preşedinţie, Guvern şi Parlament a
născut numeroase discuţii. Investigaţiile noastre au scos la iveală şi
cine a fost autorul acelui amendament care a născut această aberaţie:
senatorul PNL, Emil Marius Paşcan, vicepreşedintele Comisiei de cultură din Senat, devenit poet imediat ce a devenit Prefect de Mureş!
Întrucît mulţi au crezut că OUG 86/2014 a
stipulat aceste creşteri salariale sau că la Camera Deputaţilor a fost
introdus acest amendament, să recapitulăm istoria Legii 174/2015 pentru a
avea o imagine şi mai clară despre felul în care se lucrează în
Parlamentul României şi cine sînt cei de care depinde cheltuirea banului
public:
- OUG 86/2014, emisă în decembrie 2014, stipula că salariile tuturor funcţionarilor din administraţia centrală rămîn la acelaşi nivel:
- în 3 februarie 2015, Comisia juridică din Camera Deputaţilor, cu majoritate de voturi, avizează negativ OUG 86/2014, cu motivaţia: „deoarece sînt încălcate prevederile art. 73 din Constituţia României. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice”!
- În ciuda acestui aviz negativ venit chiar de la Comisia Juridică a Camerei, în 18 februarie 2015, OUG a ajuns în discuţia Camerei Deputaţilor, unde totul s-a limitat la cuvîntul preşdintelui Valeriu Zgonea: „12.
Următorul, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la
nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi
completarea unor acte normative. Termenul a fost depăşit, conform art. 115 din Constituţie, a fost adoptată tacit”.
Cu alte cuvinte, şi aici, salariile funcţionarilor au rămas la acelaşi
nivel de dinaintea apariţiei OUG 86/2014, care devine Legea 174/2015.
- În 23 febriuarie 2015, cu adresa de mai jos, Proiectul de lege pentru adoptarea OUG 86/2014 este trimis la Senatul României:
-
în ziua de 11 mai 2015, încep discuţiile în plenul Senatului şi, la
propunerea grupului PSD, proiectul de modificare a OUG 86/2014 este
retrimis la comisii:
Propunerea este acceptată cu 96 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 5 abţineri.
- în ziua de 15 mai 2015, alături de alţi 78 de deputaţi PNL, Ludovic Orban sesizează CCR,
în vederea analizării neconstituţionalităţii unor articole din
documentul adoptat tacit de Camera Deputaţilor, însă CCR respinge
sesizarea.
- în ziua de 18 mai 2015, liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, mai obţine o amînare de o zi şi Proiectul este din nou trimis la comisie.
În
timp ce se derulau toate aceste proceduri (trimitere la CCR,
solicitarea unei noi analize în Comisia de buget a Senatului şi chiar o
consultare cu Guvernul), EMIL MARIUS PAŞCAN,
senator PNL, vicepreşedintele Comisiei de cultură din Senat, dar şi
membru în Comisia pentru administraţie publică, în care intrase doar cu o
lună înainte, introduce un amendament la art. 17 şi propune adăugarea unui nou aliniat, EXACT acela care măreşte la maxim salariile funcţionarilor de la Preşedinţie, Guvern şi Parlament! Iată adresa buclucaşă care-l arată pe iniţiatorul acelui amendament, cel căutat ieri de toţi moderatorii TV:
Absolut
nimeni din Senatul României nu a sesizat implicaţiile acestui
amendament şi tot scandalul pe care aveau să-l declanşeze cele cîteva
rînduri din adresa de mai sus a Comisiei pentru administraţie publică!
În acest fel, Senatul României votează adoptarea OUG 86/2015, care
devine Legea 174/2015 şi actul normativ este trimis la Preşedinţie
pentru promulgare.
În
baza documentaţiei primite, nici unul dintre consilierii Preşedintelui
nu se uită la modificările intervenite şi nici nu ia în calcul faptul că
acest Proiect de lege primise un aviz negativ din partea Comisiei
juridice din Camera Deputaţilor, astfel încît, în ziua de 30 iunie 2015, preşedintele României Klaus Iohannis emite Decretul 595, prin care promulgă Proiectul de modificare a OUG 86/2015, devenit Legea 174/2015:
În
aceeaşi zi, Decretul este trimis la Monitorul oficial al României, unde
este publicat în aceeaşi zi, avînd termenul de intrare în vigoare în
ziua de 3 iulie 2015.
CINE ESTE POETUL Emil Marius Paşcan, CEL CARE A INTRODUS AMENDAMENTUL BUCLUCAŞ?
Uitîndu-ne pe CV-ul lui Emil Marius Paşcan,
aflăm că între 1992-1996 a urmat Facultatea de jurnalistică la
Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureş, fiind în acelaşi timp
şi reporter la cîteva publicaţii locale din Tîrgu Mureş. Pasiunea
pentru jurnalistică l-a ajutat să devină în anul 2000 chiar purtător de
cuvînt al Primăriei Târgu Mureş pînă în anul 2009, cînd, caz unic în
România, brusc, este numit... Prefect!
În toată această perioadă cînd a cochetat cu ziaristica, a avut grijă
să urmeze tot felul de cursuri la SNSPA, la INA, la Academia de poliţie,
însă, abia atunci cînd a devenit Prefect, avea să scoată la iveală
adevăratul său talent: Poezia!
Publică două volume de versuri tîmpiţele, iar la lansările pompoase de
carte (deh, era şi el Prefect, nu?) îl invită chiar pe Florin Piersic
să-i recite producţiile!
Ca
să nu avem discuţii despre valoarea literaturii lui Paşcan, iată cîteva
fragmente din volumul de debut, al cărui titlu imposibil este „Uncia de vise”, Editura Ardealul, 2010:
- „Nu-ţi
poartă nimeni crucea-/ Amprenta făpturii tale/ O duci de-a buşilea,/ În
timp ce gloria suferinţei ei/ E sindrofie cu demoni,/ Bântuiri
înfricoşate/ Amalgamul de căi,/ Destinaţii sucombate,/ Invalidante
mize,/ Pe care ţi-ai întortocheat întotdeauna singur/ Triumfalismul
ambiţiilor” (Coşmarul rătăcirii)
- „Ei
se întrec pe carapacea sufletului tău/ sparg o copcă şi-ţi momesc
trăirile,/ noaptea, spre un capăt de lumină,/ trag sentimentele
bezmetic/ le prinzi uşor,/ poţi hrăni cu ele toate flămânzările/ doar
tu,/ secătuit,/ ultimul suspin din nada amăgirilor/ te zbaţi în năvod/
îţi rupi buza în festinul cinic, agonic,/ şi evadezi în tumultul
singuratic;/ suflet al tău şi-o carapace/ ei vin,/ tot vin la copcă…” (La copcă).
În
2012 devine senator PNL şi de atunci toate uşile îi sînt deschise,
fiind primit chiar în Uniunea Scriitorilor, confirmînd ceea ce se ştie
deja despre felul în care este organizată USR sub conducerea lui Nicolae
Manolescu.
Emil
Marius Paşcan este Cetăţean de onoare al oraşului Zalaegerszeg din
Ungaria şi, între numeroasele sale distincţii, amintim Diploma de
excelenţă din partea Diviziei 6 Tancuri ,,Horea, Cloşca şi Crişan”!
Acesta este Emil Marius Paşcan,
personajul care a generat uriaşul scandal al creşterii la maxim a
salariilor din cadrul Preşedinţiei, Guvernului şi Parlamentului. Acum
sindicatele anunţă mişcări de protest din cauza discriminării pe care amendamentul „Paşcan”
o produce în rîndul funcţionarilor publici, iar unii jurişti PSD, cum
este Şerban Nicolae, îi cer lui Victor Ponta să modifice urgent această
lege aruncată în aer de senatorul-poet al PNL.
De
menţionat că, în cazul intrării în vigoare a anunţatei Legi a
salarizării, funcţionarii de la Preşedinţie, Guvern şi Parlament,
încadraţi acum cu salarizarea maximă, vor beneficia încă o dată de
măririle de salarii! Şi să nu credeţi că este vorba de 50 de persoane,
ca în cazul înalţilor demnitari, ci de cîteva mii bune de salariaţi
pentru care deja s-au găsit bani în buget, căci, aşa cum am mai spus, aceşti funcţionari publici reprezintă clientela politică atît a partidelor, cît şi a Preşedintelui!
Este şi motivul pentru care lumea a înţeles că, de fapt, toţi ştiau de „amendamentul Paşcan”, dar n-au avut nimic împotrivă din moment ce clientela era mulţumită în perspectiva alegerilor de anul viitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.