Windows 10, serviciul
lor, datele voastre. De colectat
După două zile de butonat
noul windows și citind reacțiile
entuziasmate (ale fanilor lui 7), reclamele obscen de favorabile și fără
menționarea defectelor, citind și diverse coduri de conduită și texte EULA
se poate trage concluzia că firma
americană Microsoft a reușit să atragă fanii lui 7 care nu erau în stare să
folosească/nu le plăcea Windows 8.1 și că
10 e un windows cu bube de colectare date personale, care să fie
folosite de americani/NSA/Microsoft/alte instituții ale fratelui mai mare.
Raportările oficiale spun
că în prima zi ar fi fost 14 milioane de terani care au ales să facă upgrade,
marea majoritate rămașii în urmă cu tehnologia, adică fanii ultras ai lui 7.
Până aici, un succes pentru fanii 7, doar cei care au venit de pe 8.1 nu au
fost la fel de entuziasmați. Windowsul
se mișcă bine, să recunoaștem, are câteva programe noi și interesante,
dar care nu pot fi folosite oficial în România, problema lui este cu colectarea
de date! Dacă 5 milioane de inși au testat ca niște cobai versiunile beta și au acceptat colectarea de
date de la tastatură, microfon, cameră web, asta ar mai fi de înțeles, dar colectarea de date care continuă după
lansarea RTM care nu e RTM, ci…serviciu, e de neacceptat. Măcar Uniunea
europeană să facă ceva pentru protecția
cetățenilor ei, așa cum a făcut când s-au dat amenzi de multe sute de
milioane de euro celor care au crezut că sunt pe moșia lor cu practicile jegoase
anticoncurențiale și contra normelor europene.
Până când UE se va mișca,
e interesant cum avem un cod de conduită care spune ceva la punctele 9 și 10,
dar catre nu trebuie respectate de Microsoft, ci doar de fraierul de
utilizator. Rețineți, windowsul se folosește și acasă, se mai lucrează pentru
serviciu, se folosește în activitățile private, se fac plăți prin bănci, așadar
o mulțime de informații private care sunt colectate de firma americană și care
pot fi folosite de asta!
3. Codul de conduită.
a. Sunt interzice tipurile de conţinut,
materiale sau acţiunile care încalcă prevederile acestor Termeni. Dacă sunteţi
de acord cu aceşti Termeni, aveţi obligaţia de a respecta următoarele reguli:
i. nu comiteţi acte ilegale;
ii. nu vă implicaţi în activităţi care
exploatează, vătămează sau ameninţă să vătămeze copii;
iii. nu trimiteţi mesaje spam. Mesajele
spam sunt e-mailuri în bloc, postări, solicitări de contact, SMS-uri (mesaje
text) sau mesaje instant nedorite sau nesolicitate;
iv. nu afişaţi public şi nu utilizaţi
Serviciile pentru a distribui Conţinut sau alte materiale inadecvate (care
implică, de exemplu, nuditate, bestialitate, pornografie, violenţă grafică sau
activităţi criminale);
v. nu vă implicaţi în activităţi false
sau înşelătoare (de exemplu, solicitarea de bani prin invocarea unor pretexte
false, imitarea altei persoane, manipularea Serviciilor pentru a creşte scorul
de joc, a influenţa clasamentele, evaluările sau comentariile);
vi. nu evitaţi în mod voit restricţiile
privind accesarea sau disponibilitatea Serviciilor;
vii. nu vă implicaţi în activităţi care
vă prejudiciază pe dvs., Serviciile sau alte persoane (de exemplu, transmiterea
de viruşi, urmărirea unei persoane, utilizarea unui limbaj instigator la ură
sau pledarea violenţei împotriva altora);
viii. nu încălcaţi drepturile altora
(de exemplu, partajarea neautorizată a melodiilor cu drept de autor sau a altor
materiale cu drept de autor, revânzarea sau distribuirea hărţilor Bing ori a fotografiilor);
ix. nu vă implicaţi în activităţi care
încalcă dreptul altor persoane la viaţă privată;
x. nu ajutaţi alte persoane să încalce
aceste reguli.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.