duminică, 31 iulie 2016

Brandan scapă de hoții ASA. Atenție, DNA, bandiții din executiv și legislativul local au în buget alți bani care trebuie dați ilegali clubului retardatului liberal al lui Florea!



Brandan scapă de hoții ASA. Atenție, DNA, bandiții din executiv și legislativul local au în buget alți bani care trebuie dați ilegali clubului retardatului liberal al lui Florea!
Până când vine răspunsul ANAF și mai ales DNA:
Gsp zicere
La Viitorul revine contra Stelei argentinianul Brandan, cel mai important absent din eșecul de la Gent, 0-5.

Pablo a absentat din pricina unei probleme legate de despărțirea de fosta sa echipă, ASA. Era implicat într-un proces cu mureșenii, cărora le cerea niște salarii restante.

Gruparea din Târgu Mureș e în insolvență. Brandan a ajuns până la urmă la un acord cu administratorul judiciar al clubului și nu mai sunt motive să lipsească de la Viitorul. Hagi nu l-a mai utilizat pe sud-americanul de 33 de ani în partida din Belgia, pentru ca echipa lui să nu devină parte în procesul Pablo-ASA, să nu trebuiască să plătească în solidar cu fotbalistul eventuale despăgubiri. Situația lui Brandan s-a limpezit între timp.

Argentinianul e important la Ovidiu datorită experienței sale, superioară celor mai mulți jucători din lot. Hagi se bazează pe el și a "îndrăznit" chiar să-l reprofileze surprinzător. În prima rundă, la Voluntari, Gică l-a utilizat pe Pablo pe un post pe care nu mai jucase niciodată, fundaș central stânga într-un sistem cu 3 apărători.

vineri, 29 iulie 2016

Fiori reci pentru bandiții lui Florea, pentru el, retardatul cu fotbalul și slugile inepte din CL



Fiori reci pentru bandiții lui Florea, pentru el,  retardatul cu fotbalul și slugile inepte din CL
Încă puțin și putem avea și în Harghita sentință pentru hoția lui Florea, Maior și restul borfașilor români și maghiari, hoție pentru retardatul sectant pe persoană fizică, cu probele SRI încă la dosar, ceea ce e ironie pentru banditul etnic angajator de scursuri și bețivani SRI.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost condamnat la 15 ani de închisoare, pedeapsa fiind rezultatul contopirii actualei condamnări cu cea în care este în prezent încarcerat, decizia Curţii de Apel Bucureşti nefiind definitivă.
13.305.000 lei, reprezentand plati nerambursabile din fonduri publice catre asociatii si cluburi sportive; finantarea si platile au fost efectuate numai in baza hotararilor CJ Constanta (institutie condusa de invinuit), cu incalcarea flagranta a prevederilor Legii nr. 350/2005 care reglementeaza regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati non-profit de interes general si a prevederilor Legii nr. 69/2000 a Educatiei fizice si Sportului

Bandiții din primăria Târgu-Mureș și complicii jegoși din CL, cu hoții pe fotbal și cu mite în primărie, vor imagine pe intermediarul abonat Cătană. Mafia se simte bine pe votul etnic, la fel și șantajul cu bani la notar!



Bandiții din primăria
Târgu-Mureș și complicii jegoși din CL, cu hoții pe fotbal și cu mite în primărie, vor imagine pe intermediarul  abonat Cătană. Mafia se simte bine pe votul etnic, la fel și șantajul cu bani la notar!
Până când curtea de conturi, DNA și Consiliul pentru concurență verifică afacerile Zereș și Cătană, cei doi români întreținuți de banditul din primărie și robinete pentru scurs banii din publicitate parțial la presa cu care indivizii aveau înțelegeri și prețuri diferite, cu tot ce ține de cartelul jegos la ziare și TV-uri, rețineți că bandiții din primărie justifică pomana pe Cătană prin …imagine. Imagine pentru cei doi bandiți jegoși PNL, pentru scursurile cu mite în primărie, pentru bastarzii trimiși în judecată pentru hoția ASA de milioane de euro. Frumoasă imagine pentru borfași aduși de votul etnic și de manipularea bețivanilor pistolari via SRI! Hic semper fidelis!