CTP desființează nazismul
lui Florea
Călăul celor nenăscuți și
cvadruplarea cinismului
Primarul orașului Târgu
Mureș, Dorin Florea (ALDE), a făcut niște afirmații șocante. Dl Florea propune
obligativitatea unei anchete sociale la care să fie supuse cuplurile ce vor să
aibă copii. Dacă sunt găsiți respectivii ca fiind prea săraci, șomeri, insuficient
educați sau prea tineri, atunci li se interzice prin lege, înțelegem,
conceperea de copii. Cum anume se va face asta practic, dl Florea nu
precizează.
În cazul în care nu se
respectă această lege, atunci statul confiscă copilul născut ilegal.
Aceste idei ale dlui
Florea vin direct din totalitarism, dar nu din nazism, cum văd că strigă mulți,
ci din comunism. Criteriul care sintetizează cele 4 condiții puse de primar nu
este rasa, ci clasa. Florea nu vorbește despre romi ca oameni cu pielea mai închisă
la culoare, ci ca săraci. Comuniștii puneau la zid bogații și copiii lor, dl
Florea vrea să-i împiedice să procreeze pe sărăntoci.
Ură de clasă pe dos.
Familii cu mulți copii
făcuți pentru ca părinții să trăiască din alocațiile lor, în vreme ce prichindeii
mănâncă din gunoaie și umblă în zdrențe, sunt și de romi, și de români.
Problema este reală, dar soluțiile lui Florea sunt de o inumanitate
înfiorătoare. Să încerci să câștigi voturi pentru încă un mandat în calitate de
călău al copiilor nenăscuți, și să și reușești... Vai de țara în care așa ceva
se poate întâmpla.
O soluție omenească
pentru a-i bloca pe cei care fac copii ca să le fure banii este desființarea
alocațiilor. Nu dublarea, cvadruplarea lor, cum cu cinism procedează PSD, PNL
și președintele Iohannis, tot ca să câștige voturile părinților. Căci copiii nu
le sunt de niciun folos.
Astfel, nu vor mai primi
bani nici familiile înstărite, care n-au nevoie de cele câteva sute de lei.
Fiecare familie care
dorește poate face o cerere de sprijin către stat. Prezintă un dosar cu starea
socială și financiară, număr de copii, sexul și vârstele lor. Dosarul este
analizat și, dacă este aprobat, se dau copiilor, direct, încălțăminte,
îmbrăcăminte, cărți și caiete, hrană, medicamente. Iar părinților, dacă n-au,
li se propun locuri de muncă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.