Masacru de Craciun VIER PFOTEN cere aplicarea legii in cazul uciderii cainilor de la Targu Jiu 28 decembrie 2011
Fundatiile VIER PFOTEN si Speranta condamna actele de cruzime de la
Targu Jiu, unde zeci de caini fara stapan au fost ucisi si abandonati pe
un teren viran de la marginea orasului. ONG-urile solicita politiei
locale declansarea unei investigatii amanuntite si ofera o recompensa de
2000 de lei pentru furnizarea de informatii corecte si relevante care
sa conduca la descoperirea vinovatilor. ”Din pacate astfel de acte
barbare nu sunt o noutate in Romania si ele ar trebui sa fie pedepsite
cu inchisoarea. Avem o lege pentru protectia animalelor inca din 2004,
iar autoritatile trebuie sa o aplice”, a declarat Ioana Dungler,
director de proiecte al VIER PFOTEN. Actuala lege pentru protectia
animalelor [1] prevede pedeapsa cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani sau
amenda penala de la 1.000 si 10.000 de lei pentru persoanele care se
fac vinovate de acte de cruzime asupra animalelor. Acesta este al
treilea masacru comis asupra cainilor fara stapan din Targu Jiu in acest
an. In urma cu doua luni, tot pe raza municipiului au fost gasiti 12
caini morti, iar analizele de laborator realizate de Directia Sanitar
Veterinara (DSV) Gorj au aratat ca fusesera otraviti cu Furadan. Un caz
similar s-a petrecut in luna ianuarie, cand in cartierul Varsatui au
fost gasite zeci de cadavre de caini. Politia nu a gasit vinovatii, iar
dosarul a fost inchis. Descoperirea si sanctionarea vinovatilor este
singura metoda prin care se poate pune capat acestor acte de cruzime
premeditata asupra animalelor fara stapan. Acestea sunt comise de
persoane iresponsabile, care de cele mai multe ori raman nepedepsite si
se simt incurajate sa comita acte din ce in ce mai grave. Fundatiile
VIER PFOTEN si Speranta ofera o recompensa de 2000 de lei pentru
persoana care va furniza indicii corecte si relevante menite sa ajute
politia la solutionarea cazului. Cei care detin aceste informatii sunt
rugati sa le semnaleze atat politiei locale Targu Jiu, precum si apeland
la urmatoarele contacte: VIER PFOTEN Livia Cimpoeru – 0734.660.726
Ioana Dungler – 0043.664.877.48.28 Fundatia SPERANTA Relu Deliu –
0728.899.313 [1] M.Of. nr. 29/ 15.01.2008- Lege pentru modificarea si
completarea Legii nr. 205 din 26 mai 2004 privind protectia animalelor
http://www.vier-pfoten.ro/website/uploads/legeaprivindprotectiaanimalelor_9din_2008.pdf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.