Nimic
despre ratații români la care trebuiau să ajungă cei 400.000 de euro pentru
înființare liceu maghiar! Adevăratul
motiv pentru care mafia etnică era interesată de apariția unui liceu maghiar,
căutați firmele pomanagiilor subordonați sau din familie, din PNL și PSD! Poate verifică DNA și pomana etnică
de la Târgurile de arte și meserii! Multe zeci de mii de euro cadou de la penalii români!
Repostat:
(RO) APEL
Presupun că suntem cu
toții la curent cu evenimentele care au avut loc în legătură cu Liceul Teologic
Romano-Catolic din Târgu Mureș anul trecut, dar mai ales în ultimele zile.
Situația școlii este neclară, chiar și acum, cu o săptămână înainte de
începerea cursurilor, iar instituțiile competente îi mențin pe părinți în
continuare într-o incertitudine totală. Măsura de supraveghere a directorului școlii,
dr. Tamási Zsolt, a fost prelungită în mod repetat, fără a fi pus sub
acuzare.Sfânta noastră Biserică nu obișnuiește să caute dreptatea în stradă,
sau în piețe, ci în bisericile sale și – dacă este necesar – în justiție. În
situația prezentă, Fundația Statusul Romano-Catolic din Transilvania este iarăși
nevoită, ca în cadrul unei inițiative de sensibilizare, să caute dreptatea în
stradă, să-și ridice glasul pentru dreptate, să apere dreptatea.
În 6 septembrie 2017,
miercuri după amiază, cu începere de la ora 6 organizăm o demonstrație în piața
din fața Prefecturii Județului Mureș (Târgu Mureș, Piața Victoriei nr. 1).
Îi rugăm pe credincioșii
noștri și pe toții oamenii binevoitori, indiferent de apartenența confesională,
să se alăture inițiativei noastre, pentru a veni în sprijinul părinților,
respectiv a copiilor în ce privește dreptul lor de a-și alege școala
Îi rugăm pe preoții noștri
și pe pastorii Bisericilor surori să anunțe acțiunea preconizată de noi în
cadrul Sfintelor liturghii și a serviciilor religioase duminicale, iar cei care
pot, să participe la acțiunea noastră ei înșiși, în reverendă sau robă, alături
de credincioșii lor.
În speranța întâlnirii
de la Târgu Mureș vă transmit tuturor salutul meu cordial –
Alba Iulia, 2
septembrie, 2017
Dr. Jakubinyi György
arhiepiscop,
președinte Fundația
Statusul Romano-Catolic
**********
(HU) F E L H Í V Á S
Az utóbbi egy évben és
különösen az utóbbi napokban, a Marosvásárhelyi Római Katolikus Teológiai
Líceum körül kialakult események mindannyiunk számára ismeretesek lehetnek.
Bár a Római Katolikus
Anyaszentegyházunk az igazságot, rendszerint nem az utcákon és tereken, hanem a
templomaiban és – ha szükséges – a törvényszéken keresi, miután a Katolikus
Teológiai Líceum jogi helyzete még most, a gyerekek iskolába indulása előtt egy
héttel is tisztázatlan, az illetékes intézmények a szülőket továbbra is teljes
bizonytalanságban tartják. Az iskola igazgatójának, dr. Tamási Zsoltnak
felügyeletét, vádemelés nélkül ismételten meghosszabbították. Az Erdélyi Római
Katolikus Státus Alapítvány egy újabb figyelemfelhívó kezdeményezés keretében,
ismét az utcára kényszerül.
Ezért 2017. szeptember
6-án, szerdán délután 18.00 órától tüntetést szervez. Tervezett helyszín, a
Maros Megyei Prefektúra épülete előtti tér (Marosvásárhely, Győzelem tér,1.
szám).
Szeretettel kérjük
híveinket és minden jóakaratú embert, felekezetre való tekintet nélkül, hogy a
szülők, illetve gyermekeink iskolaválasztási jogának megvédése érdekében,
csatlakozzanak a kezdeményezésünkhöz.
Kérjük papjainkat és a
testvéregyházak lelkészeit, hogy a vasárnapi szentmisék és istentiszteletek
keretében hirdessék ki tervezett megmozdulásunkat és aki teheti reverendában
vagy palástban, maga is vegyen részt a megmozduláson, híveivel együtt.
A marosvásárhelyi
találkozás reményében szeretettel köszönt mindenkit -
Gyulafehérvár, 2017.
szeptember 2-án
Jakubinyi György
érsek,
az Erdélyi Római
Katolikus Státus Alapítvány elnöke
Atenție, DNA Târgu-Mureș, la Târgul de arte și meserii al pungașilor din Primăria Târgu-Mureș
Atenție,
DNA Târgu-Mureș, la Târgul de arte și meserii
al pungașilor din Primăria Târgu-Mureș
Pentru
cunoscători, modalitatea de a se livra bani publici românilor cu niscaiva
firme, de a se scoate reviste pentru românii cu firme, ați înțeles ideea, doar e
Târgu-Mureș, orașul mafiei transilvănene, unde cine e în gașcă sare când îi
spune nașul. Sute de mii de euro cheltuite de bastard cum îi trece prin cap!
Atenție, DNA, direcția școli cu proaspeții angajați cadorisiți cu o
excursie de 4000 de euro din banii publici, numai pentru băieții
deștepți din direcție! Și, DNA, unde trebuiau să ajungă cei 400.000 de
euro pentru așa-zisul liceu maghiar? Nu ați obținut mărturia slugii
Someșan, pe care nu l-a votat nici nevastă-sa în consiliul local,
mirosind o hoție de înaltă... clasă?!
Atenție, DNA, la Târg de arte și meserii. Tot 50.000 de lei de spart de pungașii din Primăria Târgu-Mureș?!
Atenție, DNA,
la Târg de arte și meserii. Tot 50.000 de lei de spart de pungașii din Primăria
Târgu-Mureș?!
Bandiții lui Florea
dovedesc apetență pentru scurs banii publici pe tot felul de găinari români din
camarilă. Acest lucru se poate numi și Târgul de arte și meserii. 50.000 de lei
folosiți anul trecut, înscrieri pe o gagică de la Dublin Irish Pub, Someșan cu
afacerile cu primăria prin băiatu-su se conformează și cară elevii pentru ca
porcul etnic să poată cheltui banii pe camarilă cretină și românească!
Anul acesta, pungașii
fac iar târg, probabil tot pe madam aia de la Dublin Irish Pub. Atenție, hoții
lui Florea au scos din banii publici și revista, pe care, probabil, o
decontează tot pungașul jegos cu publicitatea, lepra cu cartel și notar, ca
orice escroc român, după modelul monitorul primăriei, scos la biroul de presă
și decontat pe zdreanța etnică cu firmă privată!
Bandiții din Primăria Târgu-Mureș au cheltuit 50.000 de lei din banii publici pe Târgul de arte și meserii!
Bandiții
din Primăria Târgu-Mureș au cheltuit 50.000 de lei din banii publici pe Târgul
de arte și meserii!
Ce nu vă spun bandiții
din Primăria Târgu-Mureș sunt costurile: Târgul de arte și meserii,
inventat în parteneriat cu
Someșan cel
cu afaceri în familie cu primăria, pe fiu-su, cu probleme cu actuala
nevastă,
urmărită inițial pentru complicitate pentru votul vrut de banditul mare PDL pentru retardatul
de
subordonat cu fotbalul! DNA, verifici și cupele liceelor cu dedicație pe
întreținutul
Joma și pentru retardatul cu fotbalul?! 50.000 de lei, adică cam tot cât
a dat porcul
pedelist sindicaliștilor și poliției lipitoare de autocolante în
campania
hoțului PDL, pe motiv de sport cu sereiști ratați. Căutați intermediarii
dintre bandiții PDL Mureș și hoții etnici din camarila banditului din
primărie!
Primaria
Municipiului Tg. Mures organizeaza "Targ de Arte si Meserii" in
perioada 7-9 aprilie 2015.
Partener:
Inspectoratul Scolar Judetean Mures
Atenție,
DNA Târgu-Mureș, la târgul de arte și
meserii al bandiților lui Florea, la găinarii etnici ai descreieratului!
Cu penalul și mituitul
încă netrimis în judecată pentru toate dosarele și cu sluga preaplecată Someșan
care trebuia să facă praf cei 400.000 de euro pe liceul maghiar și firmele hoților
români PNL și PSD, târgul de arte și meserii reprezintă o nouă modalitatea de a
hrăni porcii etnici din camarilă. Două ediții, 50.000 de lei din banii publici,
revistă din banii publici, spații, cică, pentru arte și meserii, într-un cuvânt
interesele jegurilor lui Florea pe românii morți de foame! Căutați prăpădiții
etnici serviți!
12 instituții de învățământ din Tîrgu
Mureș alături de agenții economici își vor expune oferta educaționaă, respectiv
oferta locurilor de muncă în Cetatea medievală din Tîrgu Mureș în intervalul
24-26 mai 2017, în cadrul celei de-a 4-a ediții a Tîrgului de Arte și Meserii.
Evenimentul, devenit deja o tradiție
în municipiul reședință de județ, este organizat de Primăria municipiului Tîrgu
Mureș în parteneriat cu Universitatea Cultural Științifică, Inspectoratul
Școlar Județean Mureș și Liceul Vocațional Pedagogic "Mihai Eminescu"
din Tîrgu Mureș.
"Prin organizarea acestui eveniment
dorim să informăm elevii dar și părinții despre necesitatea formării
profesionale, astfel încât alegerile pe care le fac să fie pentru viitorul
familiilor lor și de ce nu, a comunității. Faptul că acest Târg reunește atât
de multe școli, este o dovadă în plus că ofertele lor sunt serioase, ba mai
mult – le stau alături agenții economici din oraș, ce oferă locuri de muncă
absolvenților. La fiecare ediție a Tîrgului ne-am bucurat de peste 10.000 de
vizitatori, ceea ce nu este un lucru de neglijat.", a declarat dr. Dorin
Florea, primarul municipiului Tîrgu Mureș.
Tematica Târgului din
acest an este gastronomia și igiena corporală, iar standurile din Cetatea
medievală pot fi vizitate între orele 10.00-16.00 în fiecare zi a
evenimentului. Accesul este liber.
Serviciul de relații
publice interne și internaționale
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.