UMF, loc cald pentru baronii banului public
Românii au, din păcate,
tendința să uite că relele vin în general de la angajați la stat, de la cei
care dau contracte preferențiale, care își umflă salariile, care măresc taxele și
își angajează rudele tâmpite, care își inventează legi și ordonanțe în folosul
lor, care iau mită electorală în campania vreunui mitoman care se dă mândru că
e român după ce angajează filipineză pentru a nu putea da din plisc presei,
care se bucură de vot și de carnet de partid și care nu au nevoie de
calificare, de performanță, doar de încrederea prostimii. Printre acești
profitori nesimțiți se numără destui aciuați la UMF-urile care nu mai produc de
mult doar profesioniștii de mâine în slujba sănătății. Nu credeți? Căutați
cifrele de școlarizare și găsiți la toate UMF-urile locuri cu taxă la nivel
egal sau mai mare cu cel al locurilor fără taxă! Universitățile de stat
care ar trebui să pregătească medici și farmaciști au… cartel, rectorii
UMF-urilor întâlnindu-se, parcă la Brașov, pentru a stabili prețul unic pentru
anul școlar! Chestia asta se cheamă cartel, iar Consiliul concurenței tace, DNA
se face că plouă, SRI nu vede vreo amenințare la adresa țării sau populației,
toată lumea acoperă ca pisica produsul urât mirositor. Așadar, cartel, locuri umflate la plată, transformarea UMF-urilor în feude de
familie, cu toți nenorociții angajați pe bază de rudenie. Să mai amintim
afacerile nemernicilor de rectori și de directori economici pe firmele lor,
pe motiv că banditul de român ardelean a… uitat că e acționar la firma pe care
chiar hoțul a dat-o câștigătoarea la reabilitarea UMF-urilor? Trecem și la
actualizarea cu inflația. Statul român actualizează servicii și diverse
impozite în funcție de inflație. Ce au făcut șnapanii de rectori peste noapte? Au
dublat și au triplat costul anului universitar, la Târgu-Mureș sau aiurea,
de la 4500 de lei la 8000 de lei, iar străinilor li s-a mărit costul peste noapte,
de la 8500 de lei la 5000 de euro, pe motiv de… inflație! Desigur, statul român
a tolerat hoția găinarilor care se cred dumnezei.
Căutați veniturile
rectorilor, la Târgu-Mureș sau aiurea, în rubricuța destinată venitului net
încasat. Cum vă sună bugetarul cu 250.000 de lei venit anual în încasat, la
dracul, în provincie?! Oficial, mai mult decât președintele României, decât
ministrul Sănătății, decât ministrul mizeriei numite Educație! Și nimănui nu îi
pasă de baronii UMF! Să trecem și la problemele penale, cu gangsteri de
profesori sau șefi de spitale luând mită de la studenți sau șantajând elevele
pentru sex gratis?
Știm că ministerul Educației
a avut toți incapabilii și borfașii cu interese rectoriale la conducere și asta
impune controale serioase la UMF-uri. Verifică cineva fabricile de diplome
medicale, cum se fac angajările familiale și pe servicii sexuale, dedicațiile
cu bani publici pe firmele potlogarilor de rectori și nu numai sau lăsăm
baronașii să se simtă bine? Dacă tolerăm
asta, să nu ne plângem mai târziu că medicii sunt prost plătiți sau că pleacă
din țară. După ce au dat pungașilor în jur de 50.000 de lei (8000 ori 6),
absolvenții de UMF au tot dreptul să plece din țară și toți idioții care vin cu
problema exodului ar trebui să tacă.
Doar statul român exportă cu bună știință medici, după ce le ia sumele de școlarizare
umflate cu pompa de baronii de la UMF, așa că asta e afacerea: diplome contra
bani, dacă nu mai exportăm altceva mai nimic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.