De
8 martie femeile au fost invitate la bazin de gașca veselă din primăria
Târgu-Mureș. Doar e an electoral. Desigur, gașca nu a intrat la apă.
După ce a pompat sume
incredibile în Week-end, complex de agrement care e și obiectul unui proces
pierdut de primărie cu Toader Moga de un milion de euro, dacă ne mai amintim, prin reparații la bazine de milioane de euro,
prin pișcotări, prin cumpărat
aspiratoare subacvatice și așa mai departe, pe firme cunoscute ca abonate la
primărie lui Florea, după ce a cumpărat balon de 200.000 de euro de la firmă
nou înființată, după ce a inventat intrarea liberă pentru galeria lui FCM și
plata a 5 lei pentru fraierii care nu urlă pentru galeria echipei din campania electorală a lui
Florea și care nu vor plajă, doar să bea o bere pe terase, gașca veselă din primărie încearcă și să
atragă simpatia femeilor, invitate să meargă o zi gratuit la baie! Șmecherii
care au inventat în an electoral cursul de înot pe banii târgumureșenilor, dar
cu transport cică gratuit, din bani
publici, pe firma cunoscută ca fiind a pedelistului, cei care au inventat
supravegherea video la bazin, ca să mai vândă și alt falit niscaiva camere de
supraveghere –afacere de milioane de euro ale pedeliștilor din țară – au mai
bifat o afacere de imagine, cum a fost și chematul la polivalentă la spectacol…
gratuit cu abonata Holograf, dar pe zeci de mii de euro ai prostimii. Până la
alegeri mai există suficient timp pentru alte asemenea acțiuni de imagine și
pentru propagandă electorală: petreceri la Țerbea, transport… gratuit cu
Siletina, intratul gratuit la Zoo și la
cinema Arta sau la discoteca primăriei din răposata Casă a tineretului,
chematul la chef a șefilor de asociație puși de ilegalul știți voi care să facă
rost de semnături pentru parcările firmei Senin, asfalt și pișcoturi cu garanția
de un an, locuri de joacă pentru copii, organizarea de meciuri de fotbal cu
tembelii de șefi de asociație de proprietari care se cred apreciați pentru că
tovarășul de partid și angajatul lor le permite să calce iarba sintetică odată
cu ei. Desigur, niște tichete cadou pentru profesori pe Real și tichete de
reducere pentru ochelari de soare și bijuterii pentru comunitari și alți angajați
ai primăriei nu ar trebui să lipsească din oferta de campanie electorală
adresată celor care votează, specific Târgu-Mureșului, etnic.
Cu prilejul zilei de 8
Martie, Ziua Internaţională a Femeii, Primăria Municipiului Tîrgu-Mureş invită
cu drag, între orele 08-20, toate doamnele şi domnişoarele cu domiciliul în
Tîrgu-Mureş, cu vârsta de peste 18 ani, la Bazinul Olimpic acoperit din
complexul „Week-End”, unde vor beneficia de ACCES GRATUIT în această zi
specială. Este o mare bucurie pentru Primăria Municipiului Tîrgu-Mureş să ofere
acest cadou tuturor doamnelor şi domnişoarelor, care îndrăgesc înotul şi
sportul în general. Atmosfera din incinta Balonului ce acoperă Bazinul Olimpic
este una plăcută, tropicală, apa având o temperatură de 31 de grade Celsius. De
8 Martie, Primăria Municipiului Tîrgu-Mureş vă aşteaptă cu drag la Bazinul
Olimpic acoperit din complexul Week-End.
Biroul de Presă al
Primăriei Municipiului Tîrgu-Mureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.