Grevă
de avertisment în sănătate. Medicii și asistenții probabil că nu servesc, după
ce au primit banii promiți de PSD în campania electorală, pentru a nu fugi în
țări străine
Pentru două ore astăzi
e grevă de avertisment în sistemul de sănătate, mai precis membrii Sanitas
cerând avantaje la fel ca medicii și asistenții, cadorisiți de PSD cu măriri nete salariale ce merg și până la
100 la sută, solicitând și contract colectiv de muncă și neplafonarea
sporurilor, chiar dacă unora chiar li s-au dat sporuri nesimțite, care au mers și la 100 la sută, în timp ce
altora managerii le-au tăiat sporurile legale,
din prostie crasă. Probabil că medicii și asistenții, care și-au primit
banii promiși în campania electorală nu vor participa la greva de avertisment,
nici atât la greva generală de peste câteva zile și vom avea doar excepții de
oameni care înțeleg să rămână oameni și alături de colegi, în echipă. Nimic,
însă, de la membrii Sanitas despre nevolnicii de manageri și sindicaliști care
au folosit banii ziși de nesindicalism,
taxă de tip mafiot pentru a obliga
angajatul să intre în sindicate, ca să plătească dublu (chiar peste 1 la
sută din salariul brut, adică dublu cât se cotizează la fondul de șomaj!),
nimic despre lipsă licitații din partea idioților din conduceri, nimic despre
politizarea instituțiilor medicale și sanitare, cu proiectanți și cu
constructori din gașcă, din partid, din biserica șefului, nimic despre angajări
de rude, nimic despre firme farma care stimulează medici prin așa-zise
prezentări și sponsorizări (Tolontan avea cândva o statistică cu 1 din 5 medici
care iau sponsorizări, deși sunt bugetari și banii vin de la privat pentru a se
atinge scopul privatului!), nimic despre fenomenul plic dat la cerere sau de
bună-voie, nimic despre bolile adevărate
ale sănătății românești. La 10.000 de lei salariul de bază al oricărui medic în
România, consecința e că UMF-urile au sărit deja să spargă buzunarele
amatorului de diplomă, cerând peste noapte mii de lei în plus per an
universitar (peste 2000 de euro, să stai 6-7 luni la UMF!). Tot un sistem
mafiot și acesta, dacă vrei diploma care îți garantează mega-salariu la stat să
și cotizezi pentru buzunarele rectorilor, prorectorilor, secretarilor,
decanilor și celorlalți miliardari declarați ca bugetari. Verifică cineva și
posibilul cartel pe noile prețuri sau lăsăm UMF-urile să facă pe Dumnezeu în
țara în care se moare în spitale, din cauza infecțiilor?!
P.S. Solidaritatea
sanitară pichetează, astfel că se va ajunge și aici la grevă generală a
membrilor, ca treaptă următoare de protest!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.