Libertatea presei, până
la cap de porc !
Până când odihnita de
la TVR va zbura pe merit din instituție, respect jurnaliștilor care știu ce e
aia demnitate, la mulți ani, libertate a presei! Pentru că mai există așa ceva,
chiar dacă timid, România având patroni
cu calificare cam de 12 clase și pretenții de șantaj și manipulare sau, mai
grav, descreierați care au fost sau sunt pușcăriași, fără să generalizăm că
doar nenorociții ăștia conduc România. Despre presa de partid nu are rost să
discutăm, gunoiul se naște și moare la fel, iar presa de provincie e în general
un gunoi cumpărat din banii publici de inculpați români și folosit pentru
spălarea imaginii lichelelor judecate sau cu n dosare la DNA, ANI. De ziua libertății presei, hai să trăiești,
dar presa, ca să fie cu adevărat liberă și demnă de o libertate, trebuie să
scape de imbecilii care primesc bani fără licitații de la borfașii din
primărie, de absolvenții de Ștefan Gheorghiu care își mai produc gazele
otrăvitoare atunci când nu copiază de prin Capitaluri (nu ale lui Marx), de șefi
cumpărați cu diplome de cetățeni de onoare sau post-mortem de către penali, de
șantajiștii care oferă chirii modice presei bovine, de sereiștii infiltrați în
presa locală, unii identificați și prin unele neamuri care au prestat securisme,
de copiii cu 12 clase care scriu fără să știe nimic, de amantlâcuri octogenare.
Libertatea presei trebuie să înceapă, la Timișoara, Târgu-Mureș, Cluj-Napoca sau oriunde
prin delimitarea de tovarășii lui Gheorghiu și Ștefan, de turnători, de idioți care cred că schimbă structura etnică cu buletine românești false, de serviciile secrete care oferă
cadouri, de vadimiști care visează numai maghiari care fură ardealuri, de
șantajați, de contracte oferite pentru ca prostovanul de presă să poată fi
șantajat. După toate astea poate că presa va avea o libertate și asta va merita
sărbătorită. În rest, avem tentative de jurnalism în România, cu puțini oameni
curajoși și cu puține idei care pot schimba România condusă de foștii
comuniști, care trăiește de pe urma comunismului, dar care își spune, mândră,
capitalistă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.