Medici
și asistenți mureșeni în grup infracțional organizat, zice DIICOT. Pomană
pentru o firmă a lui Frunda!
Digi24 zicere:
Potrivit
anchetatorilor, începând cu anul 2013 „mai multe persoane de pe teritoriul
județului Mureș și nu numai, având calitatea de cadre medicale (medici de
familie, medici de specialitate, asistenți medicali), au falsificat în mod
repetat înscrisuri oficiale, respectiv bilete de trimitere, prescripții
medicale și registre, prin care au atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare
adevărului (diagnostice fictive, efectuarea de consultații, dispozitive
medicale recomandate fictiv)”.
„În concret, se
recomanda a fi decontate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate
dispozitive medicale identificate cu codul C05 – catetere urinare, dispozitive
care nu erau necesare pacienților. Toate aceste fapte au fost comise în
beneficiul a două societăţi comerciale ambele cu sediul în Tg. Mureș, care în
mod scriptic asigurau livrarea acestor produse către pacienți situați pe întreg
teritoriul țării, fiind încasată astfel
contravaloarea acestora în mod injust”, mai arată anchetatorii.
„Reprezentanții
societăților vizate în cauză, care s-au
constituit într-un grup infracțional organizat,
livrau pacienților în numele cărora decontau dispozitivele medicale cu
codul C05 – catetere urinare, în general, doar scutece pentru adulți, produse
de care aceștia aveau cu adevărat nevoie, dar care nu erau decontate de către
C.N.A.S. Din verificările efectuate până în acest moment se estimează prejudiciu
de circa 10.000.000 lei, dar acesta va putea fi stabilit cu exactitate ulterior
în urma administrării mijloacelor de probă specifice în cauză”, mai arată
procurorii DIICOT.
Într-o primă fază, la
audieri urmează să ife aduse circa 50 de persoane.
„Suportul de
specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Operațiuni Speciale Tg. Mureș. Acţiunea este
efectuată cu sprijinul polițiștilor din
cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – I.G.P.R., precum şi
al Serviciului Judeţean Anticorupţie Mureş şi al Direcţiei Generale Antifraudă
Fiscală - Direcţia Regională Sibiu. La activităţi participă poliţişti din
cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş şi jandarmi din cadrul
Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş. Facem precizarea că pe întreg
parcursul procesului penal, persoanele vizate beneficiază de drepturile și
garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de
prezumția de nevinovăție”, mai precizează DIICOT.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.