marți, 12 iunie 2012

De ce nu vot cenzitar?!


De ce nu vot cenzitar?!
Pentru actualitatea demersului și pentru că iarăși, la Târgu-Mureș sau aiurea, s-a votat cu minoritățile sărace, cu promisiuni, cu pomeni electorale care se vor da după alegeri (de genul locuințe pentru rromi, făcute de tovarășul abonat la Florea, adică Bența!):

Se vorbeşte de ani întregi de beneficii pentru unii în România anilor cu alegeri. În ultimii ani, desigur, campionii au fost cei de la PDL, care au atenţie specifică pentru rromi, studenţi şi elevi (programul Studcard ), profesori ( tichete cadou ), toate înainte sau în timpul campaniei electorale. Vorbim de ani şi de cum se numără la foc automat voturile celor care au ales să părăsească ţara şi să-şi plătească taxele şi impozitele în alte ţări, dar au pretenţii să voteze pentru viitorul fraierilor care au ales să rămână în ţară şi să-şi facă meseria pentru care au fost educaţi şi pregătiţi de stat. Întrebarea mea este: de ce să mai vorbim de vot popular egal, câtă vreme beneficii (mită) primesc doar anumite categorii socio-profesionale, precum şi cei care sunt săraci şi fără posibilităţi financiare şi care acceptă ca mită câte o plasă cu două kilograme de făină sau cu o pereche de bocanci?
O soluţie la problemele şpăgii electorale ar fi votul cenzitar, un sistem care recunoştea calitatea de alegător și dreptul de vot cetățenilor care aveau un anumit venit anual evaluabil sau stabilit în funcție de cuantumul impozitelor plătite anual asupra veniturilor încasate. Sistemul cenzitar  a fost introdus în România în 1864 şi s-a păstrat până în 1917, adică a fost un sistem  peren! Nu militez pentru un vot interzis celor care nu contribuie la buget, ci doar ca votul omului care plăteşte impozite să valoreze să zicem 3 puncte, iar votul unuia căruia i se face buletin în campanie, ca să voteze la comandă, să valoreze 1 punct. Aşa ar fi normal, pentru că votul unuia care are loc de muncă, plăteşte impozite şi aşteaptă de la aleşi, din banii lui, şosele, şcoli, parcuri, trotuare sau cinema, nu poate fi egal cu al unuia care vrea doar să pună ceva pe masă în seara alegerilor ! Plus că un om învăţat, cu slujbă şi interesat de dezvoltarea societăţii, nu poate fi cumpărat cu mizilicuri ordinare de partidele cerşetoare şi astfel evităm mita!

P.S.Articol publicat şi în Adevărul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.