Să
fie lege marțială pentru vandalii primăriei lui Florea! Și pentru vizigoți, nu
numai pentru vandali! Ca să aibă băieții cu servicii și teorii istorice și
isterice… satisfacție!
Cum băieții de la primărie se cred vreun serviciu secret de informații,
posibil pentru că unii și-au adus oameni din servicii și i-au folosit politic,
în campanie electorală apare o golănie fără margini pe siteul instituției și
cel puțin pe unele din organele de propagandă PDL. Șmecherașii din primărie susțin
că ei au informații că unii, vandalii și interlopii vor ataca orașul și
clădirile, mașinile și desigur candidatul PDL, ca un om serios ce e, atrage
atenția târgumureșenilor să nu facă prostii, că tătucul veghează! Scriam cândva că
anumite lucruri put a servicii, de genul Florea se ia de Aquaserv și apare un
inginer Fodor, prietenul imaginar al PDL, care scrie contra lui Daraban Otto,
ba candidează Frunda și apare un alt prieten imaginar ungur și profesor care îl
scuipă în cap pe Frunda pe motiv că a
făcut ceva pe vremea comunismului. Desigur, logica serviciului nu funcționează,
ungurul imaginar nu a fost supărat că Frunda a stat vreo 12 ani în parlament,
doar că vrea să îi ia primăria lui Florea! Ceea ce urmează și e publicat pe siteul
primăriei miroase iar a lucrătura vreunui cretin de la servicii, adică vezi,
Doamne, noi știm ce o să facă ăia și dacă nu se întâmplă ceva e pentru că
tătucul a vegheat și dacă se întâmplă ceva (un fel de autoincendiere a
Reichstagului) dăm vina pe unguri și USL-ișți! Dincolo de provocare, rămâne
faptul: s-a folosit site-ul instituției pe bani publici, e pomenit candidatul,
sunt arătați cu degetul ca răufăcători cei din alte partide, așadar propagandă
ordinară și ilegală de partid! Pentru care prostovanii care au întocmit
anunțul(biroul de presă al primăriei, desigur, pentru că este un comunicat de
…presă!), trebuie să spună pa, tătucului, și să se ducă înapoi de unde i-a adus
Mutu ca politruci!
P.S.
Prostovanii cu pretenții de servicii trebui să înțeleagă că un ungur niciodată
nu o să râdă de alt ungur, cum că acela ar fi…demn urmaș al neamului lui
Attila! Pentru maghiari descendența e sfântă, așa că nu țin glumele astea, mai
încercați, ca să fiți credibili data viitoare! Și se impune de urgență ca
celelalte partide în afară de PDL să ceară borfașilor dovezile irefutabile,
dacă tot vin ăștia cu povești, pentru a îi face de râs. Și în ceea ce privește
grupuri de interlopi în cârdășie cu reprezențanți ai formațiunilor politice,
interlopii trebuie căutați în jurul șmecherașilor de la PDL și cîștigători ai
unor licitații, în foștii pușcăriași care au primit banii publici pentru
curățenie, asfaltare, în anchetații de la DNA și în foștii colegi țărăniști
care fac anii de pușcărie pentru mită, abuz în serviciu și altele. Uite, unde
era cloaca cu interlopi!
Primăria
Municipiului Tîrgu-Mureş deţine informaţii certe potrivit cărora reprezentanţi
ai unor formaţiuni politice, în cârdăşie cu grupuri de interlopi, vor
vandaliza, în nopţile premergătoare alegerilor din 10 iunie, imobilele şi
autoturismele din oraş, prin lipirea de afişe denigratoare, atentând la ordinea
şi liniştea publică precum şi la siguranţa şi integritatea bunurilor
cetăţenilor municipiului.
Pentru
preîntâmpinarea unor astfel de acţiuni menite a crea derută, confuzie şi
nelinişte în rândul locuitorilor precum şi pentru protejarea bunurilor
acestora, Primăria solicită sprijinul autorităţilor competente, în sensul
depistării acestor acţiuni, identificării şi sancţionării făptuitorilor conform
legislaţiei în vigoare.
Primarul
municipiului Tîrgu-Mureş, dr. Dorin Florea, se adresează, în egală măsură,
cetăţenilor oraşului, rugându-i să sesizeze orice act de vandalism, apelând -
prin Dispeceratul Integrat de Urgenţă - tel. 112 (apel gratuit) instituţiile
statului abilitate a lua măsuri pentru protejarea bunurilor cetăţenilor,
respectiv să se adreseze echipajelor de ordine publică aflate în misiune de
patrulare în cartiere.
Primarul
municipiului are încredere în puterea de discernământ a târgumureşenilor, fără
deosebire de naţionalitate, precum şi în corecta apreciere a eforturilor
primăriei pentru asigurarea integrităţii bunurilor cetăţenilor şi ale oraşului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.