FRF
și-a luat hoția peste bot. Foștii pușcăriași și viitorii pușcăriași au pierdut
în fața Craiovei! Dezafilierea e nulă! Cea mai importantă decizie în ce
privește fotbalul românesc din capitalism!
GSP.RO DIXIT:
Avocatul Craiovei, Dan
Idita, s-a arătat extrem de bucuros că
în sfîrşit s-a făcut dreptate în cazul Universităţii. Acesta crede că
hotărîrea luată astăzi este o victorie uriaşă a celor de la Craiova în faţa
FRF.
"Este o victorie
mare şi o demonstraţie de forţă. Am dovedit că sîntem mai puternici decît ei şi
nu e prima dată. În două rînduri nu ne-au acordat licenţa şi le-am impus să o
facă. Aviz celor declarate de Dumitru Dragomir.
Suporterii Craiovei au
de ce să fie orgolioşi. Lupta nu s-a încheiat, trebuie să fim repuşi în
situaţia anterioară datei de 20 iulie 2011. Ne vrem jucătorii înapoi şi cel mai
mult îi vrem pe Găman si Bărboianu. De-abia îi aşteptăm! Să nu uitaţi că vara
trecută îi cîştigasem, ar fi trebuit sa revina la Craiova.
Închei într-o notă
veselă, deoarece după atîta tristeţe avem nevoie, cu o replică dintr-un
film care ne reprezintă pe noi, oltenii,
Nea Marin miliardar. A unui oltean neaos, interpretat de Papaiani: "N-au
ştiut cu cine se încurcă! Îl furară pe nea Marin al nostru", a precizat
avocatul Craiovei, Dan Idita, pentru GSP.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.