La doar 37 de ani, în
urma unui infarct, Vlad Hogea a părăsit această lume. O veste tristă pentru cei
care l-am cunoscut și apreciat. Un tip cultivat, hotărât, cu bun simț, cu care
se putea discuta și altceva în afară de subiectele partidului (PRM, la
respectiva vreme), cam așa era perceput
Hogea și recunosc că i-am ținut pumnii
pentru a ajunge mai sus în ierarhia partidului, unde, din păcate, a
ajuns Olguța craioveanca, pesedista spurcată la gură și facebook, cea care nu
produce astăzi decât subiecte de bârfă, de scandal și, sperăm, viitoare anchete
ale DNA. Poate că din momentul Olguța s-a produs declicul și a urmat divorțul
lui Hogea de PRM și înrolarea, ca alte sute sau mii de inși care fac politică
dâmbovițeană, în alte partide. Nu știm asta, ce știm e că omul s-a prăpădit
mult prea repede și o caracterizare a lui o putem obține din cuvântul înainte
al cărții Naționalistul (2001): șef de
promoție la liceu, al 5-lea intrat la facultate, din peste 2000 de candidați,
note de 10 la terminare și o lucrare de licență în premieră națională:
Defăimarea țării sau a națiunii, acceptarea în barou fără concurs, pe baza
rezultatelor foarte bune. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.