Totuși,
Pavel Dumitru a încălcat legea după
sentința tribunalului militar?!
Se
pare că e mega-secret și le e teamă și celor de la ANI să comunice dacă omul
s-a jucat cu pușcăria sau nu. Pleacă din poliție locală după sentință, e bun cu
condamnarea la CL pentru a vota rahaturile etnice dorite de Florea, Maior și
restul inculpaților români?!
Msnews.ro zicere:
OFICIAL. Prefectul Mircea
Dușa a emis ordinele de încetare a mandatelor consilierilor locali PNL Vasile
Miculi, Dumitru Matei, Călin Moldovan, Radu Liviu Todoran și Pavel Dumitru.
Conform ordinelor de prefect “se constată încetarea de drept, înainte de expirarea
duratei normale, a mandatelor de consilieri local în cadrul Consiliului Local
al municipiului Târgu Mureș și se declară vacante locurile acestora în
Consiliul Local al municipiului Târgu Mureș”.
Sedinte de judecata:
Data: 2016-04-22 Ora: 09:30
Complet: CA 5 NCPP
Solutie: Soluţionare Pronuntata in data de
2016-04-22
Solutia pe scurt: În temeiul art. 421 pct.
2 lit. „a” din C.pr.pen., admite apelul declarat de Parchetul de pe langă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia
judiciară penală, ?i de apelan?ii / inculpaţi / intimaţi locotenent colonel Pop
Răzbuc Ioan, colonel Dumitru Pavel şi maior Tompea Daniel împotriva Sentinţei
penale nr. 8 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj la data de 08 februarie 2015
în dosarul nr. 18/752/2013. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. „b” din C.pr.pen.,
respinge apelul declarat de apelantul - inculpat – intimat plt. maj. Ioniţă
Liviu şi de partea responsabilă civilmente Inspectoratul Judeţean de Jandarmi
Harghita împotriva Sentinţei penale nr. 8 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj
la data de 08 februarie 2015 în dosarul nr. 18/752/2013. Desfiinţează Sentinţa
penală nr. 8 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj la data de 08 februarie 2015
în dosarul nr. 18/752/2013, şi rejudecand: I.1. în temeiul art. 741 alin. 2
teza a II-a cu referire la art. 91 lit. „c” din Codul penal din 1969 cu
aplicarea art. 5 din C.pen., aplică inculpatului locotenent colonel POP RĂZBUC
IOAN, sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 lei pentru săvarşirea
infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută şi
pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 din Codul
penal din 1969, cu aplicarea art. art. 5 din C.pen., care constă în aceea că a
folosit doi militari din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita
pentru renovarea apartamentului aflat în proprietatea acestui inculpat; I.2. în
temeiul art. 396 alin. 5 din C.pr.pen. cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. „b”
din C.pr.pen., achită pe inculpatul locotenent colonel POP RĂZBUC IOAN, cu
privire la săvarşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor
publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu
referire la art. 248 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din
Codul penal din 1969 şi a art. 5 din C.pen., care constă în aceea că a folosit
doi militari din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita pentru
renovarea unor spaţii de cazare care aparţin U.M. 0638 Miercurea Ciuc şi
Bancpost Miercurea Ciuc; I.3. în temeiul art. 396 alin. 5 din C.pr.pen. cu
aplicarea art. 16 alin. 1 lit. „c” din C.pr.pen., achită pe inculpatul
locotenent colonel POP RĂZBUC IOAN, cu privire la săvarşirea infracţiunii de
abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută şi pedepsită de
art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 din Codul penal din
1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi a art. 5 din
C.pen., care constă în aceea că a încuviinţat folosirea a doi militari din cadrul
Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita pentru renovarea apartamentului
aflat în proprietatea inculpatului plt. adj. Ioniţă Liviu; I.4. în temeiul art.
396 alin. 5 din C.pr.pen. cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. „c” din C.pr.pen.,
achită pe inculpatul locotenent colonel POP RĂZBUC IOAN, cu privire la
săvarşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,
faptă prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la
art. 246 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal
din 1969 şi a art. 5 din C.pen., care constă în aceea că a încuviinţat
folosirea soldatului Tudoran Petronel din cadrul Inspectoratului Judeţean de
Jandarmi Harghita pentru renovarea apartamentului aflat în proprietatea inculpatului
plt. adj. Ioniţă Liviu, cu consecinţa vătămării sănătăţii şi integrităţii
corporale a acestui soldat; II.1. în temeiul art. 132 din Legea nr. 78/2000
raportat la art. 246 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2, a
art. 74 alin.1 lit. „a” şi „c”, a art. 76 alin. 1 lit. „c” din Codul penal din
1969 şi a art. 5 din C.pen. condamnă pe inculpatul plt.adj. IONIŢĂ LIVIU, cadru
militar activ la Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, la pedeapsa
închisorii de 2 ani; II.2. în temeiul art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat
la art. 248 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2, a art. 74
alin.1 lit. „a” şi „c”, a art. 76 alin. 1 lit. „c” din Codul penal din 1969 şi
a art. 5 din C.pen. condamnă pe inculpatul plt.adj. IONIŢĂ LIVIU, cadru militar
activ la Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, la pedeapsa închisorii
de 2 ani; II.3. în temeiul art. 33 lit. „a” şi a art. 34 lit. „b” din
Codul.penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din C.pen., inculpatul plt.maj. IONIŢĂ
LIVIU va executa o singură pedepasă cu închisoarea de 2 ani; II.4. în temeiul
art. 64 lit. „a”, „b” şi „c” din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din
C.pen., aplică inculpatului plt.maj. IONIŢĂ LIVIU pedeapsa completară a
interzicerii exercitării pe o durată de 3 ani a: - dreptului de a alege şi de a
fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; - dreptului de
a ocupa o funcţie implicand exerciţiul autorităţii de stat; - dreptul de a
ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate,
de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvarşirea
infracţiunii; II.5. în temeiul art. 81 şi art. 82 din Codul penal din 1969, cu
aplicarea art, 5 din C.pen., suspendă condiţionat executarea pedeapsei cu
închisoarea de 2 ani aplicată inculpatului plt.maj. IONIŢĂ LIVIU prin decizia
penală de faţă pe durata unui termen de încercare de 4 ani. Pune în vedere
inculpatului plt.maj. IONIŢĂ LIVIU dispoziţiile art. 83 din C.pen din 1969,
potrivit cărora săvarşirea unei infracţiuni pe durata termenului de încercare
conduce la revocare suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate
acestui inculpat; II.6. în temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969 cu
aplicarea art. 5 din C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei accesorii
aplicate inculpatului plt.maj. IONIŢĂ LIVIU prin decizia penală de faţă, pe
durata termenului de încercare pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată
a executării pedepsei cu închisoarea ce a fost aplicată acestui inculpat prin
această decizie penală; III.1. stabileşte în sarcina inculpatului colonel (r)
DUMITRU PAVEL, pedepasa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru săvţrşirea
infracţiunii de favorizare a infractorului, faptă prevăzută şi pedepsită de
art. 269 alin. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 5 din.C.pen.; III.2. stabileşte
în sarcina inculpatului colonel (r) DUMITRU PAVEL, pedepasa închisorii de 1 an
pentru săvţrşirea infracţiunii de fals intelectual, faptă prevăzută şi
pedepsită de art. 321 alin. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 5 din.C.pen.; III.3.
stabileşte în sarcina inculpatului colonel (r) DUMITRU PAVEL, pedepasa
închisorii de 6 luni pentru săvţrşirea infracţiunii de uz de fals, faptă
prevăzută şi pedepsită de art. 323 din C.pen. cu aplicarea art. 5 din.C.pen.;
III.4. în temeiul art. 38 alin. 1 cu aplicarea art. 39 alin.1 lit. „b”
din.C.pen. stabileşte în sarcina inculpatului colonel (r) DUMITRU PAVEL
pedeapsa închisorii de 2 ani, compusă din pedeapsa cea mai grea dintre
pedepsele stabilite prin prezenta hotărare, respectiv aceea de 1 an şi 6 luni
la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte două pedepse
stabilite, respectiv un spor de 6 luni închisoare; III.5. în temeiul art. 83
alin.1 cu referire la art. 84 alin. 1 din.C.pen., dispune amanarea aplicării
pedepsei închisorii de 2 ani stabilită în sarcina inculpatului colonel (r)
Dumitru Pavel prin prezenta hotărare pe durata unui termen de supraveghere de 2
ani. Pe durata termenului de supraveghere, în temeiul art. 85 alin.1 din
C.pen., inculpatul colonel (r) DUMITRU PAVEL trebuie să respecte următoarele
măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe
langă Tribunalul Mureş, la datele fixate de acesta ; b) să primească vizitele
consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa ; c) să anunţe
Serviciului de Probaţiune de pe langă Tribunalul Mureş, în prealabil,
schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi
întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă Serviciului de
Probaţiune de pe langă Tribunalul Mureş; e) să comunice Serviciului de
Probaţiune de pe langă Tribunalul Mureş informaţii şi documente de natură a
permite controlul mijloacelor sale de existenţă . Atrage atenţia inculpatului
colonel (r) Dumitru Pavel cu privire la dispoziţiile art. 88 din C.pen. a căror
nerespectare atrage revocarea beneficiului amanării aplicării pedepsei
închisorii; III.6. în temeiul art. 64 lit. „a”, „b” şi „g” din C.pen., aplică
inculpatului colonel (r) DUMITRU PAVEL pedeapsa completară a interzicerii
exercitării pe o durată de 3 ani a: - dreptului de a alege şi de a fi ales în
autorităţile publice sau în orice funcţii publice; - dreptului de a ocupa o
funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; - dreptul de a ocupa
funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de
care s-a folosit inculpatul pentru săvarşirea infracţiuniilor pentru care a
fost dedus judecăţii în cauza de faţă; IV.1. stabileşte în sarcina inculpatului
maior TOMPEA DANIEL, cadru militar activ la Inspectoratului Judeţean de
Jandarmi Harghita, pedepasa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru săvţrşirea
infracţiunii de favorizare a infractorului, faptă prevăzută şi pedepsită de
art. 269 alin. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 5 din.C.pen.; IV.2. stabileşte în
sarcina inculpatului maior TOMPEA DANIEL, cadru militar activ la
Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, pedepasa închisorii de 1 an
pentru săvţrşirea infracţiunii de fals intelectual, faptă prevăzută şi
pedepsită de art. 321 alin. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 5 din.C.pen.; IV.3.
stabileşte în sarcina inculpatului maior TOMPEA DANIEL, cadru militar activ la
Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, pedepasa închisorii de 6 luni
pentru săvţrşirea infracţiunii de uz de fals, faptă prevăzută şi pedepsită de
art. 323 din C.pen. cu aplicarea art. 5 din.C.pen.; IV.4. în temeiul art. 38
alin. 1 cu aplicarea art. 39 alin.1 lit. „b” din.C.pen. stabileşte în sarcina
inculpatului maior TOMPEA DANIEL pedeapsa închisorii de 2 ani, compusă din
pedeapsa cea mai grea dintre pedepsele stabilite prin prezenta hotărare,
respectiv aceea de 1 an şi 6 luni la care se adaugă un spor de o treime din
totalul celorlalte două pedepse stabilite, respectiv un spor de 6 luni
închisoare; IV.5. în temeiul art. 83 alin.1 cu referire la art. 84 alin. 1
din.C.pen., dispune amanarea aplicării pedepsei închisorii de 2 ani stabilită
în sarcina inculpatului maior TOMPEA DANIEL prin prezenta hotărare pe durata
unui termen de supraveghere de 2 ani. Pe durata termenului de supraveghere, în
temeiul art. 85 alin.1 din C.pen., inculpatul maior TOMPEA DANIEL trebuie să
respecte următoarele măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la Serviciul de
Probaţiune de pe langă Tribunalul Harghita, la datele fixate de acesta ; b) să
primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa ;
c) să anunţe Serviciului de Probaţiune de pe langă Tribunalul Harghita, în
prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile,
precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă Serviciului
de Probaţiune de pe langă Tribunalul Harghita; e) să comunice Serviciului de
Probaţiune de pe langă Tribunalul Harghita informaţii şi documente de natură a
permite controlul mijloacelor sale de existenţă . Atrage atenţia inculpatului
maior TOMPEA DANIEL cu privire la dispoziţiile art. 88 din C.pen. a căror
nerespectare atrage revocarea beneficiului amanării aplicării pedepsei
închisorii; IV.6. în temeiul art. 64 lit. „a”, „b” şi „g” din C.pen., aplică
inculpatului maior TOMPEA DANIEL pedeapsa completară a interzicerii exercitării
pe o durată de 3 ani a: - dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile
publice sau în orice funcţii publice; - dreptului de a ocupa o funcţie care
implică exerciţiul autorităţii de stat; - dreptul de a ocupa funcţia, de a
exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a
folosit inculpatul pentru săvarşirea infracţiuniilor pentru care a fost dedus
judecăţii în cauza de faţă; V. în temeiul art. 112 alin.1 lit. „e” din Codul
penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din C.pen., dispune confiscarea sumei de
184,20 lei de la inculpatul plt.adj. Ioniţă Liviu reprezentand avantajul
patrimonial ce a fost obţinut de acesta prin comiterea infracţiunii de abuz în
serviciu. VI. în temeiul art. 112 alin.1 lit. „e” din Codul penal din 1969 cu
aplicarea art. 5 din C.pen., dispune confiscarea sumei de 138,48 lei de la
inculpatul colonel Pop Răzbuc Ioan reprezentand avantajul patrimonial ce a fost
obţinut de acesta prin comiterea infracţiunii de abuz în serviciu . VII. ia act
despre faptul că inculpatul locotenent colonel Pop Răzbuc Ioan a achitat
integral prejudiciul cauzat părţii civile Inspectoratul Judeţean de Jandarmi
Harghita (U.M. 0586 Miercurea Ciuc) în cuantum de 1168,50 lei conform recipisei
de consemnare nr.847083/1 din data de 25.11.2014, seria TA nr.3119455 emisă de
CEC BANK şi a chitanţei nr.7227349/1 din data de 25.11.2014 emisă de CEC BANK.;
VIII. Ia act despre faptul că inculpatul plt. adj. Ioniţă Liviu a achitat
integral prejudiciul cauzat părţii civile Inspectoratul Judeţean de Jandarmi
Harghita; IX. Ia act despre faptul că partea civilă Inspectoratul Judeţean de
Jandarmi Harghita nu mai are solicitări pe latură civilă împotriva
inculpaţilor; X. .în temeiul 397 alin. 1 din C.pr.pen., a art. 998 şi a art.
1000 alin.1 şi 3 din Codul civil de la 1864, admite în parte acţiunea civilă
formulată de partea civilă Tudoran Petronel, şi pe cale de consecinţă obligă pe
inculpatul plt. adj. IONIŢĂ LIVIU şi pe partea responsabilă civilmente
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Harghita, în solidar, să plătească acestei
părţi civile: - suma de 25.000 euro în echivalent lei la data plăţii cu titlul
de daune morale; - o prestaţie periodică lunară reprezentand contravaloarea
unui procent de 17,5% din salariul minim pe economie, începand cu data
încetării calităţii de militar în termen pentru această parte civilă şi pană la
data împlinirii varstei legale de pensionare sau pană la încetarea cauzei care
provoacă diminuarea capacităţii de muncă a acestei părţi civile. XI. în temeiul
397 alin. 2 cu aplicarea art. 254 din C.pr.pen. şi cu referire la art. 20 din
Legea nr. 78/2000, institue poprirea asupra sumelor datorate de către terţi
inculpatului plt. adj. Ioniţă Liviu şi părţii responsabile civilmente
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Harghita, pană la concurenţa sumelor
datorate de aceste două părţi părţii civile Tudoran Petronel, respectiv: -
sumei de 25.000 euro în echivalent lei la data plăţi; - sumei care reprezintă
cunatumul lunar al unui procent de 17,5% din salariul minim pe economie
calculat de la data încetării calităţii de militar în termen pentru partea
civilă Tudoran Petronel pană la data pronunţări prezentei decizii; - sumei care
reprezintă cuantumul lunar al unui procent de 17,5% din salariul minim pe
economie aferent fiecărei luni după data pronunţări prezentei decizii pană la
data încetării plăţii prestaţiei periodice lunare stabilită în favoarea părţii
civile Tudoran Petronel prin prezenta decizie; XII. în temeiul art. 274 alin.
1şi 3 din C.pr.pen., obligă la plata cheltuielilor judiciare către stat astfel:
- plt.adj. Ioniţă Liviu în solidar cu partea responsabilă civilmente
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Harghita suma de 4000 lei: - locotenent
colonel Pop Răzbuc Ioan suma de 4000 lei; - colonel (r) Dumitru Pavel suma de
4000 lei; - maior.Tompea Daniel suma de 4000 lei . Definitivă. Pronunţată în
şedinţă publică astăzi, 22 aprilie 2016.
Tip solutie: Hotarare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.