joi, 26 septembrie 2013

Cartea primarilor, cărțulia în care primarii mureșeni cumpără pe banii publici referințe la ei și la familiile lor



Cartea primarilor, cărțulia în care primarii mureșeni cumpără pe banii publici referințe la ei și la familiile lor
Cartea primarilor este eterna afacere a lui Pop T. Simion, insul fost și pe la 24 de ore mureșene, atunci când  ziarul era o publicație respectabilă și nu era pus la dispoziția bandiților PDL Mureș pentru propagandă la specimene ca Florea, Maior, Țerbea, Pașcan, Cătană și alții de nivelul respectiv. Ne aducem aminte și cât plăteau primăriile pentru a apărea în cărțulie, cu tarife diferențiate, de la comune la municipiu. Poate verifică cineva cum se folosesc bani publici pe afacerea unui fost jurnalist. Aberația este că la lansare nu se vorbește de bani publici, ci de așa-zisele….elite care folosesc banii publici pentru a cumpăra reclamă în carte! Zău, așa, elite, fără b în față?!

http://bjm.qulto.ro/index.jsp;jsessionid=93288EB241573B4E5BA3F82E5A463279?from_page=details&page=details&dbname=database_marosvasarhely&bib1id=4&bib1field=0&term=349821

Zidezi dixit

Peste 70 de primari, viceprimari şi secretari de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Mureş au participat miercuri, 25 septembrie, în Sala mare a Palatului Administrativ din Târgu-Mureş, la lansarea „Cărţii primarilor 2012-2016”.

O carte pentru toate bibliotecile

„Cartea primarilor 2012-2016” a fost editată de Editura Romghid din Targu-Mureş, al cărui director Pop T. Simion a subliniat bogăţia informaţiilor oferite de lucrarea nou lansată. „Acest volum este al cincilea şi urmează unei colecţii care ar dori să apară din patru în patru ani, la fiecare ciclu electoral. Acum suntem la volumul cinci, care acoperă 20 de ani de istorie locală. El se vrea un ghid general al judeţului, fiindcă avem şi monografii bogate în date istorice, avem punctele de interes ale judeţului, date economice şi statistice. În total, în această carte sunt peste 10.000 de date de tip statistic”, a declarat, pentru cotidianul „Zi de Zi”, Pop. T. Simion. „Deocamdată, principala noastră prioritate a fost să dăm cartea primăriilor, care le vor putea folosi pentru protocol şi un primar de comună va putea face publicitate întregului judeţ. De asemenea, cartea va ajunge în toate bibliotecile din judeţ şi în centrele universitare ale ţării”, a completat Pop T. Simion.

Document istoric

Recenzia cărţii a fost făcută de prof. univ. dr. Cornel Sigmirean care a subliniat valoarea istorică a lucrării. „Cartea reprezintă un document istoric, o cronică a anilor din perioada postcomunistă, o biografie a elitelor locale ale României ca stat al uniunii Europene. Cartea reprezintă un ghid pentru cunoaşterea elitelor mureşene, este o carte cu valoare sociologică”, a menţionat prof. univ. dr. Cornel Sigmirean. „Ne oferă şansa de a-i cunoaşte mai bine pe cei care ne conduc, dar şi de a ne cunoaşte mai bine pe noi. Elitele sunt, în fond, expresia culturii noastre politice şi civice”, a adăugat preşedintele Senatului Universităţii „Petru Maior” din Târgu-Mureş.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.