Vlad
Mixich pune degetul pe rană în problema fabricilor de doctori din România, cu
afaceri pe neamurile de la conducere
Cum
semnalam și eu în ultimii ani, învățământul, inclusiv cel medical, a devenit o
glumă proastă, pornind de la lipsa de concurență reală, până la mărirea
numărului de locuri care să asigure veniturile de sute de mii ale rectorașilor
de Târgu-Mureș sau aiurea. Unul fiind C-tin Copotoiu, ins cu multiple probleme
la ANI pentru cumul de funcții și licitații pe firmele lui, care a făcut ca UMF
să devină fabrică de doctori pe foarte mulți bani. Cum insul încasa mai mult ca
ministrul Sănătății și mai avea și familionul în sistem, cum insul în mandatul
său a dublat prețul la studenții români și l-a triplat la cei străini, ceea ce
au făcut, probabil, și alte specimene de la universitățile de stat, este cazul
ca statul român să tragă linie și să vadă cum a ajuns învățământul bătaie de joc, unde s-au angajat porcește
familiile, unde s-au folosit banii publici pe dedicațiile vitei din USL, PDL
sau aiurea, unde profesorii și-au tras doctorate ca la roata norocului și cei
vinovați să zboare din sistem. Doctorașii ăștia pe banii lor sau pe banii
statului pot fi criminalii de mâine acoperiți de alți doctori care trebuie să
îi verifice, așadar nu ne putem juca nici cu calificarea lor! Iar dacă leprelor
de rectori de la universitățile de stat nu le convine să plece în țări în care
mai exsită vraci și nu medici cu diploma cumpărată pe 8500 de lei anul
universitar sau chiar pentru 5000 de euro anul!
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-15647623-cum-fsi-protest.htm
In primul rand scrii pe
timp de pace o scrisoare care se incheie asa: “stim ca vor fi pierderi si
victime deoarece adversarii vor utiliza toate instrumentele si institutiile
impotriva noastra. Aceasta va fi ofranda noastra pentru generatiile viitoare”.
Apoi o trimiti in
40.000 de exemplare acelor oameni pe care ii chemi la proteste, nu la vreun
razboi. In emisiuni si comunicari publice folosesti un argument de a carui
ipocrizie, inevitabil, oamenii se vor prinde. Si, ca fasaiala sa fie cat mai
lesinata, te imbratisezi chiar cu seful institutiei impotriva careia
protestezi.
Daca exista o breasla
total indreptatita sa fie in strada astazi, in Romania, ei bine aceia sunt
medicii. In special medicii tineri, rezidentii, cu salarii mizere care variaza
intre 250 si 400 euro pe luna, asta dupa sase ani de facultate si cateva
examene complicate.
Statul ar avea de unde
sa le mareasca salariile, din moment ce fostii tortionari comunisti sunt
tinuti, de acelasi stat, pe pensii de peste 1000 euro lunar. Medicii tineri si
rezidentii nu sunt cateva sute de mii pentru ca o marire de salarii sa
dezechilibreze bugetul - in realitate, rezidenti sunt aproximativ 13.000 si
toti medicii nu mai mult de 45.000. Pur si simplu statul nu are chef sa ia bani
din zone productive pentru clientela politica, mai ales ca nu-l obliga nimeni
sa o faca.
La apelul si conducerea
presedintelui Colegiului Medicilor, Vasile Astarastoae, cam 150-200 de
asistenti medicali si cativa medici protesteaza in fata Ministerului Sanatatii
si a Ministerului de Finante. Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a facut
cateva calcule, corecte de altfel, si a ajuns la concluzia ca, in cel mai rau
caz, Colegiul Medicilor nu va putea scoate in strada mai mult de 5000 de
medici. “Din punctul meu de vedere, nu e motiv de ingrijorare”, a spus
politicianul liberal.
Cea mai realista
revendicare a presedintelui Colegiului Medicilor si a celorlalti lideri
sindicali este dublarea salariilor rezidentilor. Nu voi intra in amanunte
tehnice, dar patru dintre cele sase revendicari prezentate au fost deja
abordate de Ministerul Sanatatii inainte de inceperea protestului. Pana si
argumentul invocat pentru cresterea salariilor medicilor, si anume exodul lor
din tara, este folosit intr-un context complet gresit.
Veti fi surprinsi sa
aflati ca Romania nu sta chiar atat de rau la numarul medicilor: 2,3 la o mie
de locuitori, ceva mai mult decat Polonia si ceva mai putin decat Marea
Britanie. Dar Romania este singura tara europeana unde medicii rezidenti (cei
mizerabil platiti) nu primesc niciun drept la terminarea facultatii.
Daca i-am adauga si pe
medicii rezidenti la statistica de mai sus, ajungem la 2,9 medici specialisti
si rezidenti la o mie de locuitori, media europeana fiind de 3,4 medici.
Ministerul Sanatatii a sesizat corect aceasta inadvertenta si a lansat deja un
proiect prin care medicii rezidenti vor primi drept de libera practica pe
anumite specialitati.
La fel de surprinsi
veti fi sa aflati ca Romania este tara cu cei mai multi absolventi de medicina
la 100.000 de locuitori din Uniunea Europeana si cu una dintre cele mai
consistente cresteri ale numarului de medici in ultimul deceniu. Daca nemtii au
12,5 absolventi la o suta de mii de locuitori, polonezii 7 absolventi si
britanicii 9, Romania are (tineti-va bine!) 26,8 absolventi de medicina/o suta
de mii de locuitori*. De trei ori mai mult decat in Marea Britanie, una dintre
tarile preferate de medicii romani emigranti.
Acei medici romani
educati intr-una dintre cele 14 (!) facultati de medicina ale tarii **, in timp
ce Polonia, o tara cu 38 milioane de locuitori, are 13 facultati de medicina,
iar Olanda, cu aproape 17 milioane de locuitori, are 8 facultati de medicina.
Ce ne spun toate aceste
cifre? Facultatile romanesti de medicina fabrica un numar foarte mare de absolventi.
Statul roman mentine un nivel foarte scazut al salarizarii in tara si astfel
alimenteaza cu forta de munca inalt calificata tari precum Anglia, Germania sau
Franta. Nu e o strategie gratuita caci in aceste facultati lucreaza, de multe
ori, o intreaga retea de cumetri si clienti politici care traiesc binisor de pe
urma banilor astfel obtinuti.
De ce ar fi nevoie de
facultati de medicina la Galati, Oradea sau Brasov, cand in apropiere exista
universitati de medicina cu o traditie serioasa? Pentru a umple golurile lasate
de absolventii facultatilor mai bune din Bucuresti sau Cluj care, educati in
parte pe banii statului roman, ajung sa profeseze in spitalele din vestul
Europei.
Inchiderea unei parti
din aceste facultati de medicina, intretinute si pe banii statului, ar putea
mobiliza fonduri suplimentare pentru cresterea salariilor medicilor tineri si
rezidenti. Posturile spitalelor orasenesti (acolo unde bate vantul pentru ca
locuitorii sunt saraci si plicul e subtire) ar deveni automat mai atractive
pentru medicii romani care nu ar mai fi atat de interesati sa plece in
strainatate.
S-ar rezolva dintr-un
foc mai multe probleme dar s-ar crea o alta. O problema foarte mare pentru
detasamentele de preparatori, sefi de lucrari si profesori ramasi fara pozitiile
lor universitare care ofera prestigiu, salariu suplimentar si acces la fonduri
de cercetare.
Reprezentantii
protestatarilor, in frunte cu prof. univ. Vasile Astarastoae, nu vorbesc insa
despre astfel de lucruri. Intr-o emisiune la Digi24 i-am auzit emitand
nestingherit enormitati de genul "stiu medici rezidenti platiti cu 250 lei
pe luna".
Medicii (in special
rezidentii) trebuie si au motive sa protesteze, dar faptul ca liderii lor
desemnati se poarta ca niste Tipatesti lezati si Farfuridi puristi e caraghios,
trist si demobilizeaza orice medic cinstit si destept. Si sunt multi astfel de
medici care, daca ar fi uniti si reprezentati de niste lideri credibili (dau
doar doua nume - chirurgul Florin Chirculescu sau psihiatrul Gabriel Diaconu,
dar mai sunt si altii), si-ar putea impune rapid solicitarile indreptatite.
Mi-as dori sa nu am
dreptate atunci cand scriu ca protestul medicilor s-a fasait inainte de a
porni. Dar ce credibilitate poate avea un protest in fruntea caruia se afla un
medic care a pierdut deja un proces cu ANI, in care este judecat pentru
conflict de interese, pentru incompatibilitate si care este cercetat intr-un
dosar de coruptie in lucru la DNA? Ce credibilitate poate avea acel lider care
trimite medicilor astfel de scrisori:
“Stim ca vor fi
pierderi si victime deoarece adversarii vor utiliza toate instrumentele si
institutiile impotriva noastra. Aceasta va fi ofranda noastra pentru
generatiile viitoare. Stim aceste lucruri si ni le asumam! Ni le asumam pentru
ca stim ca vom invinge! Vom invinge!”
Priviti fotografia de
mai jos. Personajele sunt: autorul scrisorii citate, presedintele Colegiului
Medicilor prof. Vasile Astarastoae, si seful institutiei impotriva careia
Colegiul Medicilor protesteaza. Alte cuvinte sunt de prisos.
Iulie 2013: ministrul
Sanatatii, Eugen Nicolaescu si presedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astarastoae
(sursa: www.cmr.ro)
* Sursa: Eurostat, OECD
si Camera Federativa a Sindicatelor Medicilor din Romania.
** In Romania exista
facultati de medicina la Brasov, Sibiu, Galati, Constanta, Oradea, Arad,
Timisoara, Cluj, Targu-Mures, Iasi, Craiova si trei in Bucuresti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.