Uciderea
la comandă a câinilor – demnă de epoca de piatră!
Printr-un
mail, cei de la Vier Pfoten cere veterinarilor să își declare poziția împotriva
legii, ba chiar și primarilor, cărora legea le dă dreptul să angajeze orice
borfaș de partid care să ucidă în masă câinii și să umfle milioane de euro din
banii publici!
Curtea Constituţională
dă undă verde uciderii în masă a câinilor fără stăpân
VIER PFOTEN cere
medicilor veterinari şi primarilor să-şi declare poziţia împotriva legii
25 septembrie 2013, Bucureşti Fundaţia VIER PFOTEN condamnă
decizia Curţii Constituţionale de a declara constituţionala noua lege privind
gestionarea populaţiei de câini fără stăpân. Hotărârea ignoră apelul Comisiei
Europene către România de a ţine cont de tratatele internaţionale referitoare
la protecţia animalelor, precum şi voinţa politică exprimată de membrii
Parlamentului European.
„Nu există cuvinte
pentru a exprima dezamăgirea legată de această atitudine demnă de Epoca de
piatră. În această fază putem renunţa la visul că Preşedintele va refuza
semnarea legii, chiar el fiind cel care a cerut naţiunii să susțină varianta
uciderii. Trebuie să îndemnăm primarii şi medicii veterinari să se folosească
de puterea lor decizională pentru a nu aplica uciderea în masă. Facem totodată
apel către toți cei care au posibilitatea şi cărora le pasă să salveze cât mai
mulţi câini de pe străzi prin adopţie”, a declarat Gabriel Păun, director de
campanii, VIER PFOTEN International.
Decizia de astăzi a Curţii nu respectă
spiritul recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi ale
Organizaţiei Internaţionale Pentru Sănătatea Animalelor (OIE), şi se află în
contradicţie cu propria sa poziţie de acum aproape doi ani: ”Soluţia
eutanasierii câinilor fără stăpân poate fi aplicată DOAR în ultimă instanţă,
respectiv numai atunci când toate celelalte soluţii au fost aplicate
corespunzător de către autorităţile locale, dar nu şi-au atins scopul de a
limita sau de a eradica acest fenomen”(Decizia nr.1/11 ianuarie 2012 a CCR).
„Este un lucru bine
cunoscut ca guvernul a refuzat orice cooperare cu organizaţiile
non-guvernamentale pentru a rezolva problema printr-un plan de acţiune la nivel
naţional, dar şi că majoritatea primăriilor au ignorat soluţia pe termen lung
pentru problema câinilor fără stăpân. Dimpotrivă: avem condiţii foarte proaste
în adăposturile publice, animale neglijate şi suferinde, campanii publice de
adopţie inexistente, o utilizare cel puţin discutabila a bugetelor alocate pentru
această problemă şi un refuz sistematic al cooperării cu ONG-urile. Nu este de
mirare că multe adăposturi sunt în prezent puse sub investigaţie pentru
nereguli. Ne vine greu să credem că cel mai înalt for juridic a României
îndrăzneşte să ignore nu numai dorinţa exprimată foarte clar de cetăţeni din
întreaga Europă, dar mai ales tratatele internaţionale şi apelul instituţiilor
europene, care au cerut României să dea dovadă de rațiune şi de o abordare umană a problemei câinilor
fără stăpân”, a mai spus Păun după pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale.
VIER PFOTEN subliniază şi cu această ocazie
faptul că problema câinilor fără stăpân poate fi rezolvată prin strategii pe
termen lung, inclusiv printr-un pachet de măsuri bazat pe controlul sistematic
al reproducţiei. Acest lucru este posibil prin unirea forţelor cu organizaţiile
non-guvernamentale şi cu medicii veterinari. Soluţiile de rezolvare ”peste
noapte” nu pot fi luate în calcul. Eutanasia, ca termen definit de profesie,
este un act medical menit să pună capăt suferinţelor unui animal bolnav
incurabil. Acesta contrazice măsura de ucidere în masă a unor animale
sănătoase, ilegală în majoritatea ţărilor europene. Tocmai de aceea organizaţia
noastră susţine rezistența medicilor veterinari împotriva uciderii în masă a
câinilor.
Pe scurt, VIER PFOTEN susţine principiul
deţinerii responsabile a animalelor. Aceasta implica lansarea unui program
guvernamental la nivel naţional, o campanie integrată de informare şi educare a
cetăţenilor, promovând programe de adopţie, sterilizare sistematică a
populaţiei canine, identificare prin microcipare, înregistrare obligatorie şi
mai ales de pedepsire a abandonului, ca act de cruzime. „Rămânem în continuare
deschişi la colaborarea cu primarii care doresc să rezolve situaţia câinilor
fără stăpân într-un mod eficient şi uman”, a mai spus Gabriel Păun.
_______________
Gasiti atasat 3
fotografii de la protestul de astazi din fata Curtii Constitutionale
FOTO: George
Nedelcu/VIER PFOTEN
Pentru declarații suplimentare,
va rugăm să ne contactați
Toate cele bune
*******************************************************************************
Livia Cimpoeru
Press Officer VIER PFOTEN Romania
Tel: +40-21-316-77-31
Mobile: +40-734-660-726
Fax: +40-21-311-25-99
livia.cimpoeru@vier-pfoten.org
********************************************
VIER PFOTEN Romania
Maica Alexandra street, no. 24
District 1, Bucharest
Website: www.vier-pfoten.ro ,
www.four-paws.org
********************************************
Nu blana il face pe om.
Simte-te bine in pielea ta!
Moda blanurilor este
inca raspandita printre comerciantii de haine. Cere marilor case de moda sa se
angajeze sa renunte la blanuri. Creeaza-ti propriul Naketar si alatura-te paradei noastre on-line
impotriva blanurilor - dezbracat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.