Atenție,
DNA Târgu-Mureș, hoții lui Florea vor mașină de lux, după modelul jegului din
Brașov. Tot Skoda de lux pentru borfașul cu mită și 3 dosare penale! Ingricop,
ceva deranj pentru cadoul banditului din executiv?
Cum
tot gunoiul e brașovean sau vine din Brașov, ghici ce face borfașul
Târgu-Mureșului!
COMUNICAT
Procurorii din cadrul
Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus
trimiterea în judecată,
sub control judiciar, a
inculpatului
SCRIPCARU GEORGE, la
data faptei și în prezent primar al municipiului Brașov, cu privire la
săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu,
dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos
necuvenit, în formă continuată,
- participație
improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine
sau pentru altul folos necuvenit,
și în stare de
libertate a inculpatului
RADU CRISTIAN, la data
faptei director al Regia Autonomă de Transport (R.A.T.) Brașov, cu privire la
săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut
pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
În rechizitoriul
întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2007 –
2015, inculpatul Scripcaru George, în calitatea menționată mai sus, și-a
exercitat influența reală asupra directorului Regiei Autonomă de Transport
(R.A.T.) Brașov și l-a determinat să-și încalce atribuțiile de serviciu și să
achiziționeze succesiv, pe parcursul celor nouă ani, patru autoturisme marca
Skoda Superb ce au fost puse ulterior, în mod formal, la dispoziția primăriei
Brașov, semnându-se în acest sens mai multe contracte și acte adiționale.
Scopurile urmărite de
edil au fost obținerea unor foloase necuvenite pentru sine, constând în
folosința exclusivă a mașinilor respective, dar și neplata costurilor pentru
întreținerea/utilizarea acestora (vinietă, asigurarea CASCO, RCA, ITP, revizii
și reparații).
Pentru a ascunde faptul
că autoturismele date în mod succesiv în folosința Primăriei Brașov sunt
utilizate în interesul său personal, inculpatul Scripcaru George a solicitat
aceleiași persoane din conducerea R.A.T. Brașov ca, în cazul în care pe adresa
societății vor veni solicitări din partea Poliției Rutiere, să fie comunicat
numele vreunui angajat care astfel să fie sancționat contravențional în locul
edilului.
Ca urmare a acestui
demers, la data de 12 martie 2009, a fost încheiat un proces verbal prin care o
altă persoană a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 120
lei și 2 puncte penalizare, menționându-se că a depășit viteza maxim admisă în
localitate, în timp ce conducea unul din autoturismele respective.
În realitate,
autoturismul fusese condus de inculpat, rezultatul fiind obținerea de foloase
necuvenite pentru acesta,constând în faptul că nu figurează în evidențele
Poliției cu sancțiuni contravenționale și nu a plătit amenda respectivă.
În același context, în
perioada 2013-2015, în scopul facilitării utilizării de către primarul Scripcaru
George a unuia dintre autoturisme, inculpatul Radu Cristian, în calitate de
director al Regiei Autonome de Transport (R.A.T.) Brașov, exercitându-și
defectuos atribuțiile de serviciu, a dispus întocmirea și semnarea unei
convenții prin care s-a acordat folosința gratuită a mașinii în interesul
personal al edilului și ulterior a aprobat sumele de bani necesare pentru
întreținerea acesteia.
Prin acest demers,
inculpatul Radu Cristian a cauzat un prejudiciu de 88.164,14 lei pentru R.A.T.
Brașov concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite pentru inculpatul
Scripcaru George constând în utilizarea autoturismului fără suportarea
costurilor de întreținere.
Consecința acestei
conduite infracționale a edilului fost prejudicierea societății respective cu
630.665,33 lei, reprezentând contravaloarea autoturismelor achiziționate și
cheltuielile suportate cu întreținerea/utilizarea acestor autoturisme, sumă cu
care Regia Autonomă de Transport Brașov RA s-a constituit parte civilă în
procesul penal.
În cauză, procurorii
anticorupție au instituit măsura asiguratorie a popririi asupra conturilor
bancare, ce aparțin celor doi inculpați.
De asemenea, a mai fost
instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține
inculpatului Radu Cristian.
Dosarul a fost trimis
spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunere de a se menține măsurile
preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Inculpatul Scripcaru
George a mai fost trimis în judecată în alte cauze pentru infracțiuni similare,
vezi comunicatele nr. 124/VIII/3 și 1340/VIII/3 din 16 februarie respectiv 3
noiembrie 2016.
Facem precizarea că
această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură
penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță
spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de
nevinovăție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.