Clubul
retardatului pe familion cerut în faliment de jucătorii neplătiți de bandit
Supervizor.ro
ASOCIAŢIA FOTBAL CLUB
ASA 2013 TG. MUREŞ (CUI: 24417790), entitatea juridică prin intermediul căreia
îşi desfăşoară activitatea (economică) echipa de fotbal ASA, a intrat în
insolvenţă, la propria cerere, pe 8 aprilie 2016. Primul tabel preliminar al
creditorilor indica o masă credală de 25,49 milioane lei, dar ulterior aceasta
a crescut cu aproape un milion de lei, ajungând la 26.470.646,88 lei.
În tabelul preliminar
al creanţelor, jucătorii (sau foştii jucători, că nu prea se mai ştie cine a
rămas la echipă) COSMIN NICOLAE BĂCILĂ şi BRUNO MARTINS DE JESUS sunt înscrişi
cu 168.652,60 lei şi, respectiv, 192.200,76 lei, cu menţiunea că iniţial ambele
creanţe au fost considerate chirografare. Asta înseamnă că, şi în cazul unui
plan de reorganizare, şansele de recuperare a banilor sunt aproape nule.
Totuşi, brazilianul a contestat această “catalogare” a creanţei şi a avut
câştig de cauză, suma respectivă urmând să fie înscrisă drept creanţă
salarială.
Intrarea sub incidenţa
Legii 85/2014 a rezolvat unele probleme (stoparea executărilor silite,
acumularea de penalităţi), dar nu a oferit soluţia-minune pentru finanţarea
activităţii sportive, aşteptatele “pomeni” de la Primăria Tîrgu Mureş
întârziind foarte mult din cauza alegerilor locale şi, implicit, a schimbării
structurii Consiliului Local.
Cei doi jucători
menţionaţi, reprezentaţi de acelaşi avocat, Anca MITUICĂ, s-au săturat de
promisiuni şi, pe 24 octombrie 2016 au depus cerere de deschidere a procedurii
de faliment, solicitare care urmează să fie analizată la termenul de judecată
de MÂINE, 11 noiembrie 2016.
În această cerere, se
precizează că, de la data de 8 aprilie 2016, data deschiderii procedurii
insolvenţei, şi până la data de 31 mai 2016, jucătorul profesionist de fotbal
BĂCILĂ COSMIN NICOLAE a prestat activitate sportivă conform unui contract civil
de prestări servicii şi ar fi trebuit să primească suma de 47.346,40 lei. Deşi
jucătorul a formulat mai multe cereri de plată, iar administratorul judiciar
RTZ & PARTNERS SPRL a apreciat că “cererea de plată a creanţei în cuantum
de 47.346,4 lei este justificată şi se impune a fi achitată“, nu a fost achitat
niciun leu. Şi ca fotbalistul să nu mai insiste, ASOCIAŢIA FOTBAL CLUB ASA 2013
TG. MUREŞ i-a comunicat pe 10 octombrie 2016 că restanţa urmează a fi achitată
“la momentul existenţei disponibilului bănesc”.
În cazul brazilianului
BRUNO MARTINS DE JESUS, situaţia este asemănătoare, cu deosebirea că suma este
de 35.690 lei (echivalentul a 8.300 euro) şi este aferentă perioadei 8 aprilie
2016 – 30 iunie 2016 (data expirării contractului).
Chiar dacă sumele
revendicate de cei doi fotbalişti nu sunt de speriat, situaţia echipei este
delicată: dacă banii nu sunt achitaţi până la termenul de mâine, judecătorul
sindic Irina Daniela DUMITRU ar putea pronunţa sentinţa de intrare în faliment;
dacă sumele invocate de cei doi sunt plătite, atunci se poate spune că au fost
efectuate plăţi discreţionare şi discriminatorii (şi cine şi le asumă?), pentru
că şi ceilalţi fotbalişti sunt neplătiţi şi e greu de crezut că se vor găsi
bani peste noapte ca să se achite toate drepturile financiare din perioadă
scursă de la declanşarea insolvenţei. Dar poate că până mâine se rezgândesc
“nişte unii” şi salvează ASA TG. MUREŞ de la faliment, în loc să salveze Clujul
şi Oradea de Bucureşti! (sursa foto: facebook.com/asatirgumuresoficial)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.