Păcăliciul
Ponta trăiește doar de pe urma lui Băsescu și din acțiunile altora
Avem un candidat care
era candidat la președinție încă de pe vremea când fostul repetent Crin era
prea adormit ca să înțeleagă că el nu pupă candidatura la Cotroceni și e
folosit de paratrăznet de Ponta. Ce face candidatul Ponta care trebuia să aibă
decența să se suspende pe perioada campaniei electorale? Se folosește de
prerogativele sale de prim-ministru ca să stoarcă voturi de la prostime. Zice Băsescu ceva, sare păcăliciul ca să apere…
țara, pentru că, vezi Doamne, el e prim-ministru responsabil, nu candidat
iresponsabil, cum îl bănuim noi. Păcăliciul acesta urla că pedeliștii/Macovei
și alții/ pârăsc țara, dar face exact același lucru! Zice un nebun sau o nebună
din camarila lui Ponta ceva de candidați, sare Ponta cum că el nu e de acord cu
inepțiile oricărui cretin sau parașută politică care îl reprezintă și că el e
chiar mândru de familie (de cea de-a doua, prima a fost de încercare!). Zice
Băsescu ceva de ruși, sare Ponta să traseze direcții procurorilor și altor
bugetari. Doar câteva exemple care
dovedesc că Ponta e absolut mut și inexistent politic, dar care trăiește doar
din declarațiile altora. Lui Ponta nu îi trebuie program, el are fantoșa cu
băsismul și mai are și ruda mare în SRI, SRI care asigură obsesiile etnice
necesare ba dinspre ruși, ba dintre unguri și al cărui șef mai joacă și teatru
cum că va demisiona după alegeri, bănuim, doar dacă Ponta pierde, altfel gagiul
rămâne la butoanele SRI ca să păstreze SRI in familie.
Ponta, culmea, se dă
român, dar el felicită pe FB doar minoritari și își trage și o bonă filipineză,
nu pentru că e harnică, ci pentru că nu poate declara presei ce vede în familia
a doua a lui Ponta (aia fericită și de care plagiatorul e mândru!) . Măcar aici
tipul nu a copiat pe nimeni, el marșează pe față pentru voturile minoritarilor
și ale expaților și românii sunt importanți pentru Ponta doar la pomeni
electorale și la declarațiile mincinoase despre numărul de angajați Lukoil sau Oltchim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.