O
soluție împotriva bandiților lui Florea, scursurile urmărite penal și cu mită
luată de la Coral?! Mafia porcilor etnici și șantajiști PDL Mureș față cu…reacțiunea!
http://www.voceatransilvaniei.ro/s-a-infiintat-primul-partid-al-comunitatii-tirgumuresene-partidul-oamenilor-liberi-pol-a-fost-aprobat-oficial-la-tribunalul-bucuresti/
S-a înființat primul
partid al comunitatii tirgumuresene din istoria de cel putin 70 de ani.
Partidul Oamenilor Liberi (POL) a fost aprobat oficial ieri, 16 septembrie, la
Tribunalul Bucuresti, iar membrii fondatori sunt cinci oameni din comunitatea
tirgumureseana, care sunt toti antreprenori in cinci domenii diferite , care au
de a face cu viata de zi cu zi a comunitatii. Președintele POL, Dan Mașca, este
și inițiatorul proiectului de modificăre a legii partidelor, prin care, în
România, acestea pot fi constituite din doar trei persoane.
POL are ca obiectiv sa
aduca prin proiectele propuse o mai mare bunastare in comunitate, prin politici
civice, educationale, sociale, antreprenoriale, inovatoare, aratand respect
fata de banii contribuabililor din comunitate si incercind ca de jos in sus sa
influenteze legi si regulamente aprobate de reprezentantii partidelor
mainstream, care ajung in Parlament.
De unde nevoia
înființării acestui partid?
“Cred ca se stie in comunitate ca de multi
ani am incercat prin proiectele noastre dezvoltate, sustinute individual sau in
echipa, printre care amintesc educatie.inmures.ro, revistatus.ro , Teatrul 74,
Revista Litart , echipa de sport, ONGuri sociale, culturale, sa influentam
lucrurile in jurul nostru in comunitatea tirgumureseana, unde locuim si traim
aproape tot anul. Am fost unii dintre noi chiar sa schimbam din interiorul
partidelor monopoliste gen PNL, PSD sau maghiarimea in ONGul discriminat
pozitiv numit UDMR, doar ca nu prea am reusit”, a declarat Dan Mașca,
președintele Partidului Oamenilor Liberi.
Acesta a subliniat
nemulțumirea referitoare la faptul că in viata privata multi reusesc sa
dezvolte proiecte frumoase, dar nu reusesc sa le faca sa devina studii de caz
in comunitate si sa fie preluate de reprezentantii comunitatii.
“Am cautat ani de zile si am descoperit, in
cazul meu, dupa 12 ani de implicare, cam din 2000 si pina in 2012, ca de fapt
noi nu puteam sa ii concuram pe monopolisti, deoarece acum vreo 20 de ani au
pus niste bariere antidemocratice, prin care nimeni sa nu ii poata concura cu
proiecte la locale. Asa ca din 2012 prin studiile si animatiile ce se pot gasi
pe http://partide.amper.org.ro am incercat alaturi de alti cetateni, interesati
de buna guvernare a comunitatilor, sa schimbam legea partidelor, care sa
permita oricarei comunitati, fie sat, comuna, fie oras mic sau mare, sa poata,
asa cum se poate de la inceput de secol XX in vest, sa propuna la locale ale
lor proiecte”, a explicat președintele POL, pentru Vocea Transilvaniei.
Mașca a precizat faptul
că, neexistand legi ca in vest in ceea ce priveste democratia locala, dar prin
schimbarea legii partidelor, fondatorii POL au considerat ca trebuie sa
infiinteze aceasta prima miscare locala politica a Tirgu-Muresului din istoria
acestui oras.
“Noi nu am reusit sa avem democratia
locala, care exista in 16 tari membre ale UE, adica la locale sa nici nu ai
nevoie de un partid, ci sa poti sa depui o lista de candidati ca simpla lista
civica, deoarece la locale nu exista stinga si dreapta, ci doar soselele,
trotuarele, scolile, parcurile, transparenta si inovarea din administratia
locala, transport local, care au de a face cu stinga si dreapta, doar in
functie de directia de mers”, a explicat Dan Mașca.
Membrii partidului nou
înființat se declară dezamăgiți de proiectele celorlalte echipe politice și de
rezultatul lor. Ca urmare, au ales să găsească o modalitate de a propune
propriile proiecte.
“In acest fel comunitatea va avea in
dezbatere mai multe idei, mai multi oameni, care stim bine, cu cat sunt mai
inovatori, mai competitivi, cu atat la final comunitatea lor va avea de
cistigat. De fapt aceste miscari locale, asa zise partide, sunt de fapt niste
organizatii non profit de interes public, care doresc sa isi poata guverna prin
a lor reprezentanti mai bine comunitatea”, a adăugat Mașca.
Acesta este de părere că
cetatenii, alegatorii vor putea sa aleaga din mai multe proiecte ale celor care
nu au influența din București sau din altă direcție, ci sunt realizate de și
pentru comunitatea in care ei traiesc.
“Cu cit oamenii vor putea sa iasa sa dea
votul pentru ceva si nu impotriva la ceva, cu atat le va fi mai bine si vor fi
civic mai multumiti. Daca cei de jos sunt mai bine alesi, atunci este normal ca
si cei de sus, la alegerile parlamentare sa fie altfel de alesi, mai buni,
deoarece baza de selectie este mai mare si sansele de a avea oameni mai
valorosi sunt mai mari. De fapt ce este un judet? Ce este o regiune? Ce este o
tara? Este suma comunitatilor bine guvernate, iar ele sunt mai bine guvernate
cu cat citi mai multi oameni din aceste comunitati vor putea sa isi puna
proiectele in piata”, a mai precizat președintele POL.
pol
POL, o „voce” a
tîrgumureșenilor?
Schimbarea legii
partidelor are, spun reprezentanții POL o importanță majoră pentru orice
comunitate.
“Ecourile sunt bune din partea lor (n.r. a
tîrgumuresenilor) de cand am inceput sa schimbam legea partidelor, deoarece
pana acum trei luni, cetatenii cu drept de vot din Romania au putut alege doar
din 2%-4% dintre cetatenii cu drept de vot din Romania, nu neaparat cei mai
buni, inovatori, iar ceilalti 96%-98% din cetateni, nu puteam sa ii concuram ca
echipe, daca nu minteam, pierdeam timp si bani, in orice comunitate, fie Rosia
Montana sau Pungesti, fie Cluj sau Tirgu-Mures sau Cucerdea”, a mai declarat
Dan Mașca.
Înființarea Partidului
Oamenilor Liberi se prezintă ca un record, acesta fiind primul partid al
comunitatii tirgumuresene din istoria de cel putin 70 de ani.
“Este foarte important faptul ca doar in
2016, pentru prima data in peste 70 de ani, in Romania in orice comunitate se
vor putea inscrie in competitie, mult mai usor, miscari locale, care vor putea
sa ii concureze pe cei din partidele monopoliste, care au guvernat in stilul
lor de sus in jos comunitatile din Romania”, a conchis președintele POL.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.