Managerul
Oltchimului, prins în raportul Active Watch pentru... agresiune
Dacă tot au fost în
oraș cei de la Agenția de monitorizare a presei, cu care am avut prilejul și plăcerea să discut din nou, am primit și în
volum ultimele rapoarte ale lor. Raportul din 2012 în care apar și eu cu cele
două procese câștigate cu ziarul Cuvântul liber cuprinde și un caz interesant,
prin prisma interesului public pentru Oltchim. Combinat distrus de alții, în
vizorul a diverși derbedei ahtiați după publicitate, cu afaceri pe familiile
unor șmecheri, dar ceea ce vă supun atenției este titlul Managerul Oltchim Râmnicu Vâlcea l-a agresat pe jurnalistul Tiberiu
Pârnău.
În august, directorul
SC Oltchim Râmnicu Vâlcea, Constantin Roibu, l-a agresat pe jurnalistul Tiberiu
Pârnău, directorul Ziarului de Vrancea, care filma im protest spontan din
curtea combinatului, inițiat de angajații trimiși în șomaj tehnic. Constantin
Roibu l-a lovit pe jurnalist peste camera de filmat și l-a alungat din mijlocul
protestatarilor. Filmam protestul sindical, când Roibu s-a repezit pe nepusă
masă să-mi smulgă telefonul. Era turbat de furie și am avut noroc că m-am ferit
repede. Salariații de la Arpechim mi-au luat apărarea, unii chiar l-au huiduit
pe Constantin Roibu, a declarat Tiberiu Pârnău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.