vineri, 1 februarie 2019

O nouă potlogărie a inculpatului Dorin Florea

O nouă potlogărie a inculpatului Dorin Florea
Insul care nu se încurcă în avize care trebuie date de slugoii din instituția care nu a auzit de legea avertizorului public. Care ar pune orice rahat etnic sau nu pe făraș.
Msnews.ro joint:
PLATOUL ILEGAL. După ce, la sfârșitul lunii noiembrie 2018, Garda Forestieră Brașov a demarat un control în privința amenajamentelor făcute pe Platoul Cornești de Primăria Târgu Mureș, condusă de Dorin Florea, care s-a soldat, în primă fază, cu desființarea parcărilor și montarea unor avertismente privind interdicția accesului auto, despre care msnews a informat la momentul respectiv (detalii AICI), astăzi s-a trecut la demontarea tarabelor și căsuțelor autorizate de Primărie, dar declarate ilegale de instituția de control.



Surse msnews susțin că în locul în care a fost amenajat Platoul Cornești de către Primăria Târgu Mureș s-au tăiat copaci seculari, iar Garda Forestieră Brașov (a cărei arie de competență cuprinde și județul Mureș) a constat „nereguli cu privire la aprobările necesare pentru scoaterea definitivă sau ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier național”, informația fiind confirmată, pentru msnews, de Cristian Ignat, inspector-șef al Gărzii Forestiere Brașov.



Toți proprietarii căsuțelor de lemn în care se desfășurau acte de comerț autorizate de Primăria Târgu Mureș au fost somați să le demonteze și să le transporte din fondul forestier. Rămâne o dilemă retorică: cum a eliberat Primăria autorizațiile de construcții în contextul în care nu a respectat legea care reglementează fondurile forestiere? Și, mai ales, cine îi despăgubește pe acei mici comercianți, care au plătit impozite, taxe de autorizare, au făcut investiții etc.?



msnews urmărește modul în care se derulează și cel în care se finalizează această speță care, deocmdată, nu are vinovați, dar are păgubiți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.