Ape
Mureș, din nou cu infractori, potrivit DNA
Șeful
poliției Mureș a luat mită de la neterminatul lui Florea din PDL Mureș, în pământ, acum aflăm că alt
specimen de la Apele Mureș s-a mânjit și e trimis în judecată. Cuib de
infractori sau ce ?
COMUNICAT
Procurorii din cadrul
Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu-Mureș au dispus
trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
-
PĂTRAȘCU MARIA, la data faptei director economic al Administrației Bazinale de
Apă Mureș, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de primire de foloase
necuvenite în formă continuată (două acte materiale),
- HUJA LAURENȚIU MANUEL,
director al SC LAURENȚIU H SRL Negrești-Oaș, jud. Satu-Mare, în sarcina căruia
s-a reținut participația improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub
semnătură privată (un act material).
În aceeași cauză,
procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial
Târgu-Mureș au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere
a vinovăției inculpatului TOHĂNEAN GHEORGHE, administrator al unei societăți
comerciale, acesta fiind de acord cu pedeapsa, cuantumul acesteia și modul de
executare, respectiv:
- 3 luni închisoare, cu
suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de
încercare de 2 ani și 3 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în
înscrisuri sub semnătură privată.
În rechizitoriul întocmit
procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada iunie 2011 –
decembrie 2011, inculpata Pătrașcu Maria, după ce anterior și-a îndeplinit
anumite atribuții de serviciu la care era obligată în virtutea funcției sale de
director economic la A.B.A. Mureș, respectiv semnarea, alături de directorul
general, a actelor necesare pentru întocmirea contractelor de lucrări
hidrotehnice și apoi a celor pentru plata acestor lucrări, efectuate de către
SC Laurențiu H SRL Negrești-Oaș jud. Satu-Mare, a primit de la inculpatul Huja
Laurențiu, în două rânduri, foloase la care nu era îndreptățită.
Astfel,
în două perioade diferite, respectiv lunile iunie-iulie 2011 și octombrie -
noiembrie 2011, pentru amenajarea unui teren, proprietate personală situat în
Tg Mureș (terasamente, săpături de fundație și transport pământ), Pătrașcu
Maria a apelat la inculpatul Huja Laurențiu care i-a trimis un buldoexcavator și
o autobasculantă, aparținând firmei administrate de soția inculpatului Tohănean
Gheorghe.
Ulterior,
inculpatul Huja Laurențiu a achitat suma de 15.128 lei, în două tranșe,
reprezentând toate lucrările efectuate de către această societate comercială în
beneficiul inculpatei Pătrașcu Maria.
În continuare, pentru a
masca originea respectivelor plăți nejustificate, efectuate în beneficiul
inculpatei Pătrașcu Maria și pentru a le da o formă legală, inculpatul Huja
Laurențiu l-a determinat, la data de 21 februarie 2012, pe un angajat al lui,
să redacteze și să semneze, în numele său, un contract de prestări servicii.
Acest înscris avea ca obiect „lucrări cu buldoexcavatorul și transport de
material cu autobasculanta”, era antedatat, și trebuia să creeze o aparență de
valabilitate pentru perioada 01 ianuarie – 31 decembrie 2011.
Acest document, a fost
semnat și ștampilat, la poziția „administrator”, prin contrafacerea subscrierii,
de către inculpatul Tohănean Gheorghe.
În cauză, a fost dispusă
măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatei Pătrașcu Maria, până
la concurența sumei de 15.128 lei.
În cauză, procurorii au
beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Dosarul a fost trimis
spre judecare la Tribunalul Mureș, cu propunere de a se menține măsurile
asigurătorii dispuse în cauză.
La data de 13 septembrie
2013, inculpații PĂTRAȘCU MARIA și HUJA LAURENȚIU MANUEL au fost trimiși în
judecată de către procurorii DNA, în alt dosar, în sarcina acestora reținându-se
mai multe infracțiuni asimilate celor de corupție (comunicat nr. 791/VIII/3 din
13 septembrie 2013).
Facem precizarea că
această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură
penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță
spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de
nevinovăție.
BIROUL DE INFORMARE ȘI
RELAȚII PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.